Sute de oameni s-au strâns, sâmbătă, în incinta mănăstirii Curtea de Argeş, unde a avut loc parastasul de 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a regelui Mihai I al României.

Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului, în vechea catedrală episcopală şi regală ctitorită de Neagoe Basarab.

La ceremonia religioasă au participat, printre alţii, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, principele Radu, dar şi nepotul regelui, Nicholas Medforth-Mills. După încheierea slujbei membrii Familiei Regale au ieșit din necropolă și au dat mâna cu credincioșii veniți la parastasul Regelui Mihai.

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani. Pe 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş, scrie EVZ.MD