Zona demilitarizată care separă Coreea de Nord de Coreea de Sud are aproximativ 4 kilometri și adăpostește 2 sate.

Satul din nord, Kijong-Dong a fost construit după 1950 și conține clădiri înalte. Guvernul nord-coreean îl prezintă drept un sat în care locuiesc 200 de familii care dețin ferme și duc o viață fericită. În realitate, Kijong-dong este un sat de propagandă nelocuit, construit pentru a reflecta un succes economic imaginar, în încercarea de a atrage dezertori din sud.

“Orașul Păcii”, cum mai este numit de către Coreea de Nord, de la distanță pare un loc perfect, aproape de neimaginat pentru această ţară. Însă, în realitate, electricitatea funcționează doar din când în când iar singurele persoane care populează satul sunt oameni angajați special, de cele mai multe ori aceștia curățând străzile pentru a da impresia că e locuit.

La un kilometru și jumătate de satul Coreei de Nord se află Taesong-Dong, care ţine de Seul. Este locuit de câteva sute de oameni. Aparținând zonei demilitarizate, aceştia sunt scutiți de plata impozitelor dar și de stagiul militar obligatoriu. Însă, de la ora 23 oamenii nu mai au voie să-și părăsească locuințele și nici nu au voie să se mute din sat.

Cele două sate atât de apropiate unul de celălalt, dar atât de diferite oferă o imagine a diferenţelor dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud. În anii 1980 Coreea de Sud a ridicat la 100 de metri în TaeSong-Dong steagul national. Coreea de Nord a reacționat imediat la acea vreme, ridicând în Kijong-Dong steagul national la 160 de metri.

Până în 2004, în difuzoarele din satul nord-coreean se auzeau mesaje de propagandă care promovau țara, încurajând locuitorii din sud să fugă în nord. Când această abordare a eșuat, prin difuzoare au început să fie redate 20 de ore pe zi discursuri anti-occidentale și pro-comuniste. În orice caz, nu au fost raportate dezertări din Sud în Nord, indiferent de metodele de ademenire a celor din nord.

Sursa: Pro TV