POLITCĂ

SUA au acuzat Rusia de „uciderea” anchetei atacurilor chimice din Siria

Reprezentantul permanent al SUA la ONU Nikki Haley a declarat că Federaţia Rusă „a omorât” misiunea de investigare a atacurilor chimice din Siria. Potrivit afirmaţiilor sale, „suprimându-ne posibilităţile de a-i stabili pe cei care au comis atacurile, Rusia a subminat posibilităţile noastre de a preveni atacurile viitoare”.

https://www.gazeta.ru/

În ajun, Federaţia Rusă a blocat în Consiliul de Securitate al ONU rezoluţia SUA cu privire la prelungirea misiunii comune a ONU şi Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice privind anchetarea atacurilor chimice din Siria. La rândul său, proiectul similar de rezoluţie al Rusiei nu a acumulat numărul necesar de voturi în Consiliul de Securitate al ONU, menţionează DOJDI.

https://tvrain.ru/ 

Laboratorul Kaspersky a găsit 122 de viruşi în calculatorul unui angajat al Agenţiei de Securitate Naţională

Laboratorul Kaspersky a aflat că în calculatorul angajatului ASN au fost depistate 121 de eşantioane malware, inclusiv backdoor Mock (un defect intenţionat al algoritmului, ce permite răufăcătorului să capete aproape neobservat acces la date străine). Conform Laboratorului..., oricine ar fi putut accesa calculatorul, deoarece utilizatorul decupla periodic antivirusul, inclusiv hackerii din China. Compania a subliniat, de asemenea, că este gata să prezinte detalii ale investigaţiei persoanelor interesate.

https://www.rbc.ru/

Barajul de la hotarul Crimeii cu Ucraina va fi gata până în iulie 2018

Specialiştii intenţionează să definitiveze în prima jumătate a anului viitor construcţia barajului de 50 de kilometri la hotarul Crimeii cu Ucraina, scrie TASS. Barajul e construit pentru siguranţa peninsulei. În acest scop, din bugetul federal urmează a fi cheltuite 212,9 milioane de ruble.

http://tass.ru/

Ovecikin a explicat crearea Putin Team

Hocheistul selecţionatei FR, atacantul Clubului Ligii Naţionale de Hochei, Washington Capitals, Alexandr Ovecikin, a declarat că hocheiştii „nu sunt dedacţi cu politica”, iar mişcarea Putin Team este o „simplă glumă”. El a adăugat că „astea toate sunt de dragul ţării”. Ovecikin a anunţat crearea mişcării la 2 noiembrie.

https://ria.ru/

Lui i s-au alăturat hocheistul Evgheni Malkin şi şahistul Serghei Kreakin. Anterior, mass-media scriau că ideea de a crea o mişcare obştească, care ar aduna în jurul lui Vladimir Putin „notorietăţi”, a fost elaborată în cadrul Agenţiei IMA-consulting. În acelaşi timp, directorul  general al companiei, Vartan Sarkisov, a respins această informaţie, transmite RBC.

https://www.rbc.ru/

Lujkov a explicat demisia din funcţia de primar al Moscovei prin refuzul de a-l susţine pe Medvedev

Iuri Lujkov, care a ocupat postul de primar al Moscovei în perioada 1992 – 2010, a spus că motivul demisiei sale din această funcţie este refuzul de a susţine înaintarea lui Dmitri Medvedev pentru ce-l de-al doilea mandat prezidenţial. El a făcut această mărturisire într-o carte autobiografică, sublinind că nu-l consideră pe Medvedev „un preşedinte normal”.

http://www.mk.ru/

El a scris că Medvedev a vrut să candideze „în pofida înţelegerilor [cu Putin, care era pe atunci prim-ministru] că va fi preşedinte doar un singur mandat”. Potrivit afirmaţiilor sale, în aprilie 2010, la el a venit omul de afaceri Boris Hait şi l-a prevenit că refuzul de a-l susţine pe Medvedev va conduce la sfârşitul carierei politice a lui Lujkov.

https://www.vedomosti.ru/

La finele lunii septembrie 2010, Medvedev l-a demis pe Lujkov din funcţia de primar al Moscovei, „în legătură cu pierderea încrederii preşedintelui Federaţiei Ruse”. La 24 septembrie 2011, la Congresul Rusiei Unite, Mevedev i-a propus partidului să-l susţină pe Vladimir Putin în calitate de candidat la funcţia de preşedinte la următoarele alegeri.

https://www.rbc.ru/

ECONOMIE

Vinăria din ancheta asupra lui Medvedev a început livrările în Federaţia Rusă

Vinăria „Fattoria della Aiola”, care a figurat în ancheta lui Alexei Navalnîi asupra averii prim-ministrului Rusiei Dmitri Medvedev, a trimis în FR prima partidă de probă – 500 de sticle. Faptul a fost comunicat de membrul consiliului de directori Natalia Meilunas. Majoritatea sticlelor sunt deja rezervate de către cumpărători. Pe piaţă vor fi desfăcute nu mai mult de 100 de sticle.

https://www.vedomosti.ru/

Despre vinăria din Toscana a amicului lui Medvedev se povesteşte în filmul „El nu vă e Dimon”, pe care Fondul de Luptă Împotriva Corupţiei l-a prezentat în primăvara anului 2017. În anchetă se afirmă că Medvedev controlează prin intermediul cunoscuţilor săi active în valoare de 70 de miliarde de ruble (1,17 miliarde de dolari).

https://meduza.io/

Ministerul Finanţelor a propus introducerea pedepsei penale pentru importul „sancţionatelor”

Ministerul Finanţelor a pregătit un proiect de lege ce prevede introducerea răspunderii penale pentru importul în ţară a produselor supuse sancţiunilor, transmite RBC. Ministerul e sigur că aceste măsuri vor intensifica eficienţa respectării embargoului alimentar. Ulterior, Ministerul Finanţelor a precizat că măsurile nu vor afecta persoanele fizice.

https://www.rbc.ru

Rusia a introdus embargoul asupra importurilor anumitor produse din ţările care au aplicat sancţiunile anti-ruse. În iulie 2015, Vladimir Putin a semnat un decret cu privire la distrugerea produselor interzise importării, reaminteşte RIA NOVOSTI.

https://ria.ru/

Serviciul Federal Antimonopol a depistat bilete de tren mai scumpe decât biletele de avion

Costul biletelor de tren pe unele rute s-a dovedit mai mare decât biletele de avion din aceeaşi zi. La această concluzie au ajuns specialiştii Serviciului Federal Antimonopol. În restul cazurilor, costul biletelor de avion este, practic, echivalent costului biletelor de tren.

https://lenta.ru/

SOCIETATE

Rusia poate renunţa la difuzarea Jocurilor Olimpice

Dacă selecţionata Rusiei va suspendată de la Jocurile Olimpice 2018, posturile ruseşti de televiziune PERVÎI şi ROSSIA 1 pot renunţa la difuzarea jocurilor, scrie VEDOMOSTI cu referire la surse.

https://www.vedomosti.ru/

Potrivit surselor citate, posturilor de televiziune nu le va fi profitabil să difuzeze jocurile fără sportivii ruşi, deoarece telespectatorii sunt fanii lor şi absenţa selecţionatei va reduce brusc auditoriul, ceea ce nu le va permite posturilor de televiziune să câştige din publicitate. În afară de asta, decizia politică privind ignorarea jocurilor poate fi adoptată de autorităţile Federaţiei Ruse, menţionează KOMMERSANT.

https://www.kommersant.ru/

Postul de televiziune TNT nu va mai difuza filme străine

Postul de televiziune TNT va renunţa de la 20 noiembrie să mai achiziţioneze filme străine şi va trece în întregime la conţinul de fabricaţie proprie, a declarat pentru TASS conducătorul sub-holdingului „Gazprom-media Televiziunea distractivă”, Artur Djanibekean. Potrivit afirmaţiilor sale, interesul furnizorilor de publicitate şi al auditoriului faţă de propriile proiecte ale postului de televiziune s-a dovedit mai ridicat decât cel faţă de produsele străine.

http://tass.ru/ 

Un general rus a fost condamnat la 10 ani de puşcărie pentru mită

Generalul Serviciului Federal de pază Ghennadi Lopîrev a fost condamnat la 10 ani de puşcărie sub acuzaţia de a fi primit ca mită mai bine de 6 milioane de ruble (circa 100 de mii de dolari). Instanţa i-a păstrat gradul de general şi nu retras decoraţiile de stat. Lopîrev nu şi-a recunoscut vina, apărarea sa intenţionează să conteste verdictul.

http://www.interfax.ru/Lopîrev a condus Serviciul amintit în Caucaz. Potrivit anchetei, el primea mită pentru protecţie la încheierea contractelor de stat. Mass-media scriau că din funcţia sa Lopîrev a supravegheat timp de câţiva ani construcţia reşedinţelor de stat, inclusiv pentru preşedintele Federaţiei Rruse, transmite MEDUZA.

https://meduza.io/

Ministerul Apărării îi va concedia pe militarii obezi

Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a decis să-i concedieze pe militarii care suferă de obezitate. O directivă în acest sens a fost trimisă responsabililor de personal din toate unităţile, a declarat pentru RIA NOVOSTI o sursă din cadrul ministerului. Anterior, mass-media a scris că Ministerul Apărării a dispus întocmirea unei liste a militarilor cu obezitate de gradul trei şi patru.

https://ria.ru/

MOLDOVA

Tiraspolul a mobilizat populaţia de sex masculin

În regiunea din stânga Nistrului are loc, pentru prima dată, „antrenamentul republican concentrare a resurselor umane”. Scopul e de „a-i învăţa pe rezervişti acţiunile eficiente de salvare a oamenilor în caz de lichidare a consecinţelor situaţiilor excepţionale cu caracter natural sau tehnogen”. În ajun, toată populaţia de sex masculin din regiune, între 18 şi 60 de ani, a primit citaţii.

https://point.md/

Potrivit INIFOTAG, politologul ucrainean Artiom Filipenko consideră că altele ar fi cauzele evenimentului. El a reamintit nivelul în scădere a traiului în regiune şi protestele recente, cu care lumea din partea locului nu este obişnuită. „După cum se ştie, cea mai bună metodă a distrage atenţia opiniei publice de la problemele interne este pericolul extern”, a subliniat el.

http://www.infotag.md/

Krasnoselski l-a acuzat pe Dodon de încălcarea Constituţiei Republicii Moldova

Preşedintele Igor Dodon încalcă Constituţia când propune federalizarea ţării, a declarat liderul Tiraspolului Vadim Krasnoselski pentru NEZAVISIMAIA GAZETA. „În baza legilor Transnistriei, orice dialog politic este exclus. Iar Moldova, conform Constituţiei, este un stat unitar şi, de asemenea, nu are dreptul la dialogul politic referitor, de exemplu, la federaţie”, a spus el.

Krasnoselski a adăugat că reglementarea politică a conflictului este imposibilă, deoarece „trebuie implementate sistemele juridice ale ambelor părţi”, dar în acest sens nu sunt gata nici Tiraspolul, nici Chişinăul.

http://www.ng.ru/