Mafia plânge. Cel mai violent NAŞ al mafiei din Sicilia poreclit şi Bestia din Corleone, Salvatore (Totò) Riina, a murit.

Copiii temutului lider mafiot au primit permisiunea de a-şi vedea părintele în ultimele clipe ale sale. Riina se află în comă după două intervenţii chirurgicale şi a împlinit astăzi  87 de ani.

Boss-ul din Corleone era bolnav de mai mult timp şi fusese internat în secţia pentru deţinuţi a spitalului din Parma. Cu aprecierea pozitivă a Procuraturii naţionale antimafia şi a Administraţiei penitenciarelor, ministrul Justiţiei, Andrea Orlando, a semnat permisul prin care copiii acestuia i-au putut fi alături înainte de a muri.

Şeful mafiei a fost arestat pe 15 ianuarie 1993, după ce 24 de ani a fost urmărit, şi a fost considerat de anchetatori Il Capo Cosa Nostra. Riina ispăşea o condamnare pe viaţă pentru zeci de crime şi masacre printre care şi acela de pe bulevardul Lazio din '92,  în care a ordonat uciderea magistraţilor Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino.

A lui a fost ideea de a lansa o ofensivă armată împotriva Statului la începutul anilor '90. Niciodată n-a avut nici cel mai mic semn de remuşcae, din punctul acesta de vedere fiind irecuperabil până la sfârşit. În urmă cu trei ani, vorbind în închisoare cu un alt deţinut, se lăuda cu uciderea lui Falcone şi continua să ameninţe cu moartea pe magistraţi.

Ultimul proces intentat lui, încă în curs, este acela asupra aşa-zisei tratative Stat-Mafia, în care este învinuit de ameninţări la adresa Corpului politic al Statului. În ultimele săptămâni Riina a fost operat de două ori. Medicii au avertizat imediat că acesta va suporta foarte greu intervenţiile, având în vedere că de mai mulţi ani sănătatea lui era compromisă.

Tot din spatele gratiilor, Riina a ordonat uciderea unui băiat de 13 ani, Giuseppe Di Matteo, care a fost ştrangulat şi apoi dizolvat în acid în 1996, pentru a-l pedepsi pe tatăl acestuia, care a devenit informator al poliţiei.

''Pentru mine tu nu eşti Totò Riina, tu eşti tatăl meu. Şi în această zi tristă, dar importantă, îţi urez o zi onomastică cu toată dragostea mea, tată. Te iubesc, al tău Salvo''. Cel care a scris acestea pe pagina de Facebook este Salvo Riina, cel de-al treilea născut dintre cei patru fii a lui Totò Riina şi ai Ninettei Bagarella.

Sursa: EVZ.MD