Daphne Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigații din Malta, aflată la originea unor acuzații de corupție, care au provocat alegeri anticipate în țara sa în luna iunie, a fost ucisă luni, în explozia unei bombe care fusese plasată sub mașina ei, relatează AFP și Reuters.

În cursul unei conferințe de presă, premierul Joseph Muscat (centru-stânga), al cărui anturaj apropiat a fost ținta unor atacuri violente lansate de dna Caruana Galizia, a denunțat un act 'barbar' și a ordonat forțelor de ordine să-și concentreze toate resursele pentru ca autorii atacului să fie aduși în fața justiției.

'Ceea ce s-a petrecut astăzi este inacceptabil din mai multe puncte de vedere. Astăzi este o zi neagră pentru democrația și libertatea noastră de expresie', a declarat el.

'Nu voi avea liniște până când nu se va face dreptate', a promis premierul maltez, lansând un apel la unitate națională.

În vârstă de 53 de ani, Caruana Galizia a lucrat ca publicist la mai multe instituții media din Malta, dar era cunoscută mai ales pentru blogul în care a denunțat mai multe cazuri de corupție. 

La începutul lunii iunie, Partidul Muncii condus de Joseph Muscat, la putere din 2013, a obținut victoria în alegerile legislative anticipate convocate în urma unei serii de scandaluri în care au fost implicați apropiați ai acestuia și în dezvăluirea cărora Caruana Galizia a avut un rol central.

Ministrul Energiei, șeful de cabinet al lui Muscat și chiar soția premierului au fost suspectați că dețin conturi off-shore dezvăluite în scandalul Panama Papers.

Muscat a dezmințit categoric acuzațiile și a promis că va demisiona dacă acestea vor fi dovedite.

În primăvară, revista Politico o clasa pe Caruana Galizia printre cele '28 de personalități care fac să se miște Europa', descriind-o drept 'un WikiLeaks întreg într-o singură femeie, în cruciadă împotriva lipsei de transparență și a corupției în Malta'.

Luni, în jurul orei locale 15.00, o explozie puternică a distrus mașina în care se afla Caruana Galizia, în apropiere de casa ei, caroseria arsă a vehiculului fiind aruncată de suflu pe un câmp din vecinătat.

Sursa: agerpres.ro