Forțele rusești tocmai și-au încheiat extrem de mediatizatul exercițiu militar Zapad, cel mai mare organizat de ele după războiul rece. Au participat peste 100.000 de trupe, formațiuni ofensive de blindate complet echipate de luptă, o amplă susținere aeriană și operațiuni navale semnificative în Marea Baltică. După ce și-au finalizat cu succes această "lecție practică" din lumea reală din Europa de Est, în mare parte spre beneficiul NATO, așteptați-vă ca rușii să-și mute atenția către sud și către marea cu cea mai mare importanță strategică de la periferia lor: Marea Neagră.

În termeni de competiție geopolitică, Marea Neagră a avut o valoare crucială încă din vremuri străvechi, de la călătoriile grecilor antici pe țărmurile ei. (Se spune că acolo ar fi avut loc voiajul argonauților aflați în căutarea Lânei de Aur.) De-a lungul secolelor, grecii, românii, otomanii, georgienii, armenii, românii, bulgarii și alte regate mai mari sau mai mici i-au populat țărmurile și au intrat în competiție pentru numeroasele ei rute de comunicație maritime. În cazul Rusiei, vechi fantome încă mai bântuie Marea Neagră, mai cu seamă în Peninsulă Crimeea. La mijlocul secolului 19, forțele imperiilor otoman, britanic, francez și ale altor puteri europene aliate s-au luptat acolo cu Rusia țaristă, având drept rezultat moartea unei jumătăți de milion de ruși - majoritatea uciși de boli și răni, scrie Bloomberg.

Crimeea, care a devenit parte a Republicii Sovietice Ucrainene în 1954, rămâne un centru al tensiunilor dintre Rusia și Occident, întruchipat în prezent de NATO. Rusia a anexat-o în mod formal, controlează o porțiune semnificativă din sud-estul Ucrainei prin niște intermediari și adesea își face calcule privind noi anexări pentru a crea un "pod pe uscat" între teritoriul ei și peninsula. Drept urmare a ocupației și a conflictului activ (peste 10.000 de morți deocamdată), sancțiuni severe adoptate împotriva Rusiei continuă să-i muște economia și să împiedice o cooperare serioasă a ei cu Vestul în privința unei varietăți de alte chestiuni, cum ar fi războiul civil din Siria.

Rusia ocupă de asemenea teritoriu și de la un alt partener apropiat al NATO de la Marea Neagră, Georgia. Moscova controlează două teritorii importante ale Georgiei - Abhazia și Osetia de Sud - pe care le-a capturat ilegal în urma unui scurt și intens război din 2008. Nici o altă țară non-NATO nu a mai trimis în Afganistan atât de mulți soldați per capita precum Georgia. În calitate de fost comandant suprem aliat al alianței, i-am vizitat adesea pe soldații georgieni cu răni grave, atât în spitale din Georgia cât și din SUA.

În sfârșit, dintr-o perspectivă geopolitică, coasta de nord a Turciei, strâmtorile de o enormă importantă Bosfor și Dardanele, care separă Marea Neagră de Marea Egee, și țărmurile mai multor alți aliați NATO sunt cu toate supuse la presiune prin activitățile navale rusești - majoritatea având drept origine fosta bază năvală ruso-ucraineană de la Sevastopol. Ea constituie portul ideal cu vreme bună pe care Rusia mereu l-a căutat, dar și o fereastră către Mediterana. Pe măsură ce rușii își vor consolida controlul asupra bazelor de pe coasta siriană, ei vor face legătura între vasele lor din marile Mediterana și Egee și flota lor din Marea Neagră, astfel încât vor exercita o influență semnificativă în întreaga regiune, provocând NATO exact așa cum o fac în nord, în Marea Baltică.

Nu e vorba doar de geopolitică: există și rațiuni economice semnificative pentru ca Rusia să provoace NATO și partenerii ei. Pe lângă recentele descoperiri de petrol și gaze, ideea unor conducte profitabile care într-un final ar conecta așa-zisa regiune Trei Mari - Adriatica, Baltica și Neagră - este atractivă pentru Moscova. Rusia își dorește cu disperare să fie în măsură să controleze Marea Neagră din punct de vedere economic pe timp de pace, în vreme ce ar rămâne pregătită să domine regiunea în eventualitatea unui conflict cu Vestul.
Ce ar trebui NATO să facă pentru a descuraja planurile rusești privitoare la această vitală "mare sudică"? Cel mai bun curs ar fi ca Marea Neagră să fie abordată ca o zonă strategică de atenție și să se asigure că există forțe active, staționate și pregătite deopotrivă pentru operațiuni de influență pe timp de pace și pentru o eventuală luptă, exact așa cum procedează alianța și în Marea Baltică și regiunea arctică.

În primul rând NATO ar trebui să-și îmbunătățească programul de vizite portuare, exerciții și misiuni de instrucție. Asta înseamnă vizite frecvente în porturile României, Turciei și Bulgariei, precum și escale în Georgia și pe coasta neocupată a Ucrainei. Acest lucru poate fi realizat de Forța Navală Permanentă a NATO cu bază în Marea Britanie, aflată sub comanda unui amiral britanic cu trei stele și constând în peste 20 de fregate, corvete și dragoare.

În al doilea rând, alianța trebuie să dezvolte și să finanțeze un plan de intervenție coerent pentru operațiunile navale din Marea Neagră. Dacă unele aspecte ale unui asemenea aranjament sunt deja încorporate în diverse planuri operaționale ale NATO, a venit momentul să se efectueze analiza detaliată pe baza căreia alianța poate fi pregătită să exercite deopotrivă controlul mării și proiecție de putere peste apele ei. Această planificare ar trebui realizată în colaborare de către comandamentul naval din Regatul Unit și Comandamentul Reunit al Forțelor al alianței din Napoli, Italia, care e condus de un amiral cu patru stele. Unul dintre marile atuuri ale NATO este structura ei de comandă operațională permanentă robustă, aproximativ 9.000 de trupe aliate răspândite în 29 de țări - ar trebui s-o punem la treabă pentru planificarea operațiunilor din Marea Neagră.

În al treilea rând, SUA trebuie să-și mărească detașările militare, independent de operațiunile NATO. Ele au patru distrugătoare puternice cu sisteme de armament Aegis staționate la Rota, în Spania, pentru apărare anti-rachetă și pentru demonstrații de forță în Mediterana.

În al patrulea rând, SUA trebuie să colaboreze în mod special strâns cu Turcia, care deține efectiv cheile Mării Negre prin faptul că ea controlează strâmtorile ce o păzesc. Conform Convenției Montreaux din 1936, regulile care guvernează tranzitarea lor sunt extrem de restrictive, iar Turcia a refuzat să semneze Tratatul Legii Marii încheiat sub egida ONU, care ar muta strâmtorile într-un set mai relaxat de reguli ce guvernează practic oricare alte asemenea întinderi de apă din lume. Relațiile americano-turce sunt tensionate pe moment, însă ele rămân cruciale în cadrul oricărei strategii care ar îmbunătăți opțiunile militare ale Washingtonului în regiune.

În fine, SUA pot încuraja companiile occidentale să investească în Bulgaria, Georgia, România, Turcia și Ucraina. Petrolul și gazele sunt cruciale, dar tot așa sunt și logistica, cablurile de fibră optică și alte proiecte de dezvoltare din sectorul comunicațiilor. A ajuta aceste țări să-și conecteze economiile atât în cadrul comunității Marii Negre cât și cu Europa și SUA constituie acel tip de „putere blândă” ce poate îmbunătăți stabilitatea regiunii.

NATO are o muncă semnificativă de făcut la Marea Neagră. O cooperare strategică și relații economice mai bune reprezintă cea mai bună șansă de contracarare a ambițiilor Rusiei în această mare având cea mai mare valoare strategică dintre toate marile sudice.

Sursa: hotnews.ro