Marea Britanie ar putea să se alăture Acordului Nord-American de Comerț Liber (NAFTA), ce reunește în prezent SUA, Canada și Mexic, în cazul în care Uniunea Europeană refuză să încheie cu Londra un acord comercial post-Brexit, a relatat marți cotidianul britanic The Telegraph, citat de Reuters.

Publicația a menționat că ministerele britanice au în vedere ideea aderării la NAFTA în cadrul analizării posibilității ca Marea Britanie să părăsească UE în martie 2019 în absența unui acord comercial cu Bruxellesul.

În prezent, Marea Britanie își negociază termenii „divorțului” său de Uniunea Europeană, deși premierul britanic Theresa May face presiuni pentru orientarea discuțiilor către un acord important de liber schimb cu cel mai mare bloc comercial din lume.

Pe lângă încheierea unui acord comercial cu SUA sau formarea a noi alianțe comerciale, unii susținători britanici ai Brexitului se gândesc la posibilitatea aderării la un acord comercial existent, precum NAFTA.

Însă președintele american Donald Trump a avertizat că ar putea rezilia acordul NAFTA, ce datează din 1994, întrucât consideră că el nu servește intereselor economice ale SUA.

Dacă Marea Britanie ar adera la NAFTA, producătorii ce doresc să exporte către Uniunea Europeană și America de Nord ar trebui să producă bunuri în conformitate cu două seturi de reguli separate.

Marea Britanie, ale cărei regulamente comerciale sunt cele din interiorul UE în ultimii peste 40 de ani, ar trebui să adopte modelul nord-american în privința bunurilor, serviciilor, politicii concurențiale și protecției datelor.

Sursa: Agerpres.ro