Liderul nord-coreean Kim Jong Un spune că armele nucleare ale ţării sale reprezintă un „factor puternic de intimidare" şi garantează suveranitatea Coreei de Nord, a anunţat presa de stat, la câteva ore după ce preşedintele american Donald Trump a spus că „doar un singur lucru va funcţiona" în legătură cu acest stat.

Într-un discurs în Comitetul Central al Partidului Muncitorilor, susţinut sâmbătă, Kim a vorbit despre o situaţia internaţională complicată.

„Armele Coreei de Nord reprezintă un puternic factor de intimidare pentru păstrarea păcii şi securităţii în peninsula coreeană şi în nord-estul Asiei", a spus Kim Jong Un, referindu-se la „ameninţările nuclare ale imperialiştilor americani", notează Reuters.

--------Recent, au apărut informaţii conform cărora, în jurul datei de 10 octombrie, Coreea de Nord ar intenţiona să testeze o rachetă cu rază lungă de acţiune, care ar putea atinge coasta de vest a SUA. Un parlamentar rus care s-a întors recent din Coreea de Nord a declarat că Phenianul se pregăteşte să testeze o rachetă cu rază lungă de acţiune despre care crede că poate atinge Coasta de Vest a SUA.

Kim Jong Un a mai spus că politica de dezvoltare în paralel a armelor nucleare şi a economiei a fost foarte bună. „Economia naţională a crescut în acest an, în ciuda sancţiunilor", a spus Kim Jong Un, referindu-se la rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU date pentru a afecta programul nuclear al Phenianului.

La reuniunea Comitetului Central, sora lui Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a fost promovată în Biroul Politic prezidat de preşedintele nord-coreean.

--------Preşedintele SUA Donald Trump a scris, într-o postare pe Twitter, că preşedinţii americani au negociat timp de 25 de ani cu Coreea de Nord, însă fără niciun rezulat, el apreciind că „doar un singur lucru va funcţiona".

„Preşedinţii şi administraţiile lor au discutat cu Coreea de Nord timp de 25 de ani, au fost încheiate acorduri şi au fost plătite sume mari de bani... Nu a funcţionat, acordurile au fost încălcate înainte ca cerneala să se usuce, iar negociatorii americani au fost făcuţi să pară ridicoli. Regret, dar doar un sigur lucru va funcţiona!", scrie Trump pe Twitter.

sursa: news.ro