Cinci persoane au fost rănite, marţi după-amiază, în urma unei explozii urmate de incendiu la o firmă de vopsele din municipiul Orăştie, mai multe echipaje de pompieri intervenind pentru a stinge focul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iancu de Hunedoara, una dintre cele cinci victime a suferit arsuri grave, fiind transportată la spital.

„Este în desfăşurare un incendiu soldat cu cinci răniţi, dintre care unul grav, la o fabrică din Orăştie. Restul s-au intoxicat cu fum", a declarat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. La faţa locului se află şi poliţiştii, fiind deschisă o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor în care clădirea a luat foc⁠.

Totodată, IGSU arată că patru dintre persoanele rănite s-au intoxicat cu fum.

Sistemul de alarmare a populaţiei a fost activat, marţi seara, din cauza fumului dens care se îndreaptă spre oraş, în urma incendiului de la fabrica de vopsele aflată la 700 de metri distanţă de locuinţe, în Orăştie. Oamenii sunt sfătuiţi să rămână în case, cu geamurile închise.

Purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda, a declarat, marţi seara, corespondentului MEDIAFAX, că a fost activat sistemul de alarmare a populaţiei în municipiul Orăştie, după incendiul de la fabrică.

„Incendiul se manifestă la o hală pe 5 niveluri cu o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, în care se prelucrează vopsele. Hala este amplasată la marginea oraşului, la aproximativ 700 de metri de locuinţe. În municipiul Orăştie a fost activat sistemul de alarmare a populaţiei. Sfătuim oamenii să rămână în locuinţe până la stingerea incendiului, să evite deplasarea în zonă şi să închidă uşile şi ferestrele. Efectivele de pompieri acţionează pentru stoparea propagării arderii la halele din apropiere”, a declarat Doda.

Pentru stingerea incendiului izbucnit la fabrică vor interveni în sprijin şi pompieri din judeţele Gorj, Alba şi Sibiu.

În urma incendiului, un tânăr de 27 de ani a suferit arsuri de gradul 4 şi a fost transportat cu un elicopter SMURD la UPU Orăştie. Alte patru persoane s-au intoxicat cu fum şi au primit îngrijiri la locul intervenţiei, fără a necesita transport la spital.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului, aceasta urmând să fie stabilită ulterior.

 Sursa: Mediafax