Guvernul ungar a respins luni o informație apărută în presa germană în sensul că premierul Viktor Orban ar putea fi deschis față de o soluție de compromis în problema redistribuirii refugiaților, după alegerile generale care vor avea loc anul viitor în Ungaria, transmite MTI.

Potrivit cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung, ideea de "solidaritate flexibilă" evocată de Grupul de la Vișegrad (Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia) sugerează că premierul ungar ar putea adopta o atitudine mai "cooperantă" după alegerile legislative din 2018.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, a dezmințit însă informația publicată duminică de ziarul german. El a explicat că Ungaria respinge din principiu relocarea solicitanților de azil pe bază de cote.

"O țară liberă cum este Ungaria nu le poate permite altora să decidă cine să intre pe teritoriul ei", a subliniat purtătorul de cuvânt.

Ungaria a contestat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) schema obligatorie de cote care urmărește să redistribuie între statele membre 120.000 de refugiați din Italia și Grecia, pentru a mai reduce povara migrației de pe umerii celor două țări. Însă CJUE a respins miercuri contestația Ungariei, menținând schema blocului comunitar. Premierul Viktor Orban a transmis ulterior că guvernul său nu-și va schimba politica restrictivă privind migrația și a promis noi contestații în justiție.

În iunie, în urma refuzului lor de a accepta acest mecanism al redistribuirii migranților, împotriva Ungariei, Cehiei și Poloniei a fost declanșată de către Comisia Europeană o procedură de infringement (încălcare a dreptului comunitar). Vineri, după ce a participat la Tallinn la reuniunea informală a miniștrilor de externe ai UE, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a declarat că Grupul de la Vișegrad a rămas unit, în pofida diferitelor tentative de a-l diviza în legătură cu probleme precum cea referitoare la migrație. ''Vom continua să respingem migrația ilegală și să luptăm împotriva cotelor obligatorii de relocare'' a migranților, a declarat Szijjarto prin telefon agenției ungare de presă.

Recente sondaje de opinie arată că partidul Fidesz al premierului Viktor Orban este favorit să rămână la putere după alegerile prevăzute pentru primăvara lui 2018.

Sursa: Agerpres