Viitoarele exerciții militare comune ale Rusiei și Belarusului sunt o provocare la adresa alianței NATO și o testare a capacității sale defensive, a declarat pentru BBC ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, citat de Radio Liberty.

„Rusia ne testează cu fiecare ocazie. Vedem o Rusie din ce în ce mai agresivă și trebuie să ne ocupăm de asta. Prin urmare, alianța NATO trebuie să fie puternică”, a spus Fallon.

Ministrul a menționat, reluând evaluarea câtorva alți oficiali occidentali, că peste 100.000 de militari din Rusia și Belarus vor lua parte la exercițiile Zapad-2017 de la granițele NATO.

În aceeași zi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat BBC a cerut din nou Rusiei deplină transparență în ceea ce privește informarea cu privire la manevrele militare. El a reamintit că Rusia are obiceiul să subestimeze numărul de trupe care participă la exerciții și sa folosească „portițe” în acordurile internaționale pentru a evita monitorizarea internațională.

Șeful Alianței a declarat că vrea să se asigure că Rusia nu se va folosi de acest exercițiu militar pentru a invada un alt teritoriu.

„Fiecare națiune, inclusiv Rusia, are dreptul să efectueze exerciții. Problema este că Rusia nu le face într-un mod transparent. Rusia a folosit exerciții militare de amploare ca o deghizare sau un precursor al unor acțiuni militare agresive împotriva vecinilor săi. Asta s-a întâmplat în 2008, în Georgia, și în 2014, în Crimeea. Noi îi cerem Rusiei să fie complet transparentă”, a declarat Jens Stoltenberg pentru BBC.

Potrivit datelor oficiale ale Rusiei, faza activă a exercițiilor strategice comune ale Belarusului și Rusiei Zapad-2017 este programată pentru 14-20 septembrie și se va desfășura în proximitatea granițelor statelor NATO: Estonia, Polonia, Lituania și Letonia. În cadrul acestor exerciții, desfășurate pe teritoriul Belarusului, se așteaptă participarea a până la 13.000 de militari și 250 de tancuri.

Sursa: paginaderusia.ro