UPDATE 12:30 Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, Ionela Păsat, ambarcațiunea cu migranți a fost interceptată de o navă din cadrul Grupului de Nave Mangalia în zona costieră a localității 2 Mai, în largul Mării Negre, și este escortată la cheul Gărzii de Coastă din Portul Mangalia.

"Deocamdată nu se cunoaște numărul exact al persoanelor de la bordul navei, nici naționalitatea lor sau portul de îmbarcare, dar după ce nava va acosta în siguranță vom efectua identificarea și triajul, împreună cu alți reprezentanți ai autorităților române. O altă ambarcațiune clandestină, cu migranți, a fost interceptată și reținută de colegii bulgari, tot în această dimineață", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Imagini incredibile în această dimineață la malul mării. Mai multe ambarcațiuni pline cu refugiați provenind din zonele de conflict din Orientul Mijlociu via Turcia au sosit în România. Ei erau așteptați pe mal de efective importante ale Poliției de Frontieră și Gărzii de coastă.

Imaginile au fost surprinse de turiști aflați în concediu în Stațiunea 2 Mai printre care și cunoscutul jurnalist Sorin Roșca Stănescu care a relatat de la fața locului.

„Dramatic este că aceste ambarcațiuni, în număr de trei au părăsit Turcia și se îndreptau către Bulgaria, sunt ambarcațiuni de agrement. Imigranții au profitat de un moment liniștit al Mării Negre, forțând mai întâi barajul celor din Bulgaria, fără vreo reușită și ajungând în România, unde au fost opriți. Unul dintre vase a eșuat parțial, chiar la jumătatea distanței”, a declarat Sorin Roșca Stănescu, pentru Antena 3.

Migranții vor fi indetificați și trimiși la Mangalia, unde vor fi supuși unor controale medicale, după care ei vor fi redirecționați spre centrele de refugiați din țară. Poliția de frontieră susține că numărul de refugiați care încearcă să ajungă în țara noastră a început să crească în ultima săptămână.

 

Sursa: SITIRPESURSE