Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), Mike Pompeo, a declarat că nu ar fi surprins dacă autoritățile nord-coreene ar testa o nouă rachetă, dat fiind faptul că Phenianul a efectuat deja două teste în iulie, informează Reuters.

"Sunt destul de convins că (liderul nord-coreean Kim Jong Un) va continua să încerce să-și dezvolte programul de rachete, deci nu m-ar surprinde dacă va mai fi încă un test cu rachetă. El a efectuat două teste în iulie, deci nu m-ar surprinde dacă ar exista încă un test cu rachete", a declarat duminică Pompeo pentru postul de televiziune Fox News.