Rusia şi Statele Unite au oferit vineri versiuni diferite ale rezultatului discuţiilor dintre Donald Trump şi Vladimir Putin în privinţa presupusei interferenţe ruse în alegerile prezidenţiale de anul trecut, din Statele Unite, relatează The Guardian.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov le-a spus reporterilor că Trump a acceptat versiunea lui Putin, care a negat că s-ar fi implicat în alegerile americane.

Trump i-ar fi spus lui Putin că i se pare "ciudat” că există o "campanie” în SUA privind atacurile informatice ruse şi că nu există nicio dovadă în acest sens, a spus Lavrov. Şeful diplomaţiei ruse susţine că liderul de la Casa Albă i-ar fi dat asiguări onologului său că acceptă declaraţiile acestuia potrivit cărora Rusia nu a interferat cu alegerile.

Pe de altă parte, secretarul de Stat Rex Tillerson a declarat că nu este clar dacă cele două ţări vor ajunge vreodată la o rezolvare în privinţa interferenţei în alegeri.

Potrivit şefului diplomaţiei americane, Trump l-a întrebat pe Putin în mai multe rânduri despre aceste acuzaţii, iar liderul de la Kremlin le-a respins.

“Au avut o discuţie robustă şi lungă în acest dosar”, a declarat Tillerson după întâlnire. "Preşedintele (Trump – n.r.) l-a întrebat pe preşedintele Putin în repetate rânduri despre implicarea rusă. Preşedintele Putin a negat o astfel de implicare, la fel cum cred că a făcut şi în trecut”, a adăugat el.

În plus, Putin ar fi cerut dovezi ale implicării în scrutin.

Tillerson a precizat că Trump "se concentrează, în mod corect, asupra modului în care putem avansa din ceea ce ar putea fi un dezacord de nerezolvat în acest moment”.

Agenţiile americane de informaţii au avertizat că Moscova îşi va continua eforturile de a interfera cu alegerile din SUA şi nu numai.

De asemenea, secretarul de stat a anunţat, după întâlnirea istorică, şi că SUA şi Rusia vor crea un grup de lucru pentru a stabili un acord-cadru privind infracţiunile informatice şi principiul neinterferenţei în alegeri.

Cei doi lideri au ajuns la un acord pentru încetarea focului în Siria, au anunţat Lavrov şi Tillerson, confirmând o informaţie în acest sens apărută anterior pe surse.

Acordul marchează un nou nivel de implicare al SUA în tentativele de rezolvare a războiului civil sirian şi va intra în vigoare duminică la prânz.

Iordania şi Israelul sunt, de asemenea, incluse în acord, a spus una dintre sursele citate. Cei doi aliaţi americani au zone de graniţă cu sudul Siriei şi sunt îngrijoraţi de violenţele din ţara arabă.

Tillerson a subliniat că administraţia Trump nu vede un rol pe termen lung pentru regimul Assad în Siria, dar că modul în care se va face schimbarea nu a fost stabilit încă.

În ceea ce priveşte abordarea programului militar al Coreei de Nord, liderii rus şi american au opinii diferite, a dezvăluit oficialul SUA. Astfel, Washingtonul va continua să exercite presiuni asupra Moscovei să depună mai multe eforturi pentru oprirea sau reducerea activităţilor Phenianului.

“Ruşii văd lucrurile puţin diferit faţă de noi, deci vom continua aceste discuţii şi le vom cere să facă mai mult”, a spus el.

În final, Tillerson a dat asigurări că Trump şi Putin s-au înţeles bine în cursul primei lor întâlniri, care s-a dovedit a fi "foarte constructivă”. "Au fost atât de multe de discutat” şi niciunul dintre lideri "nu a vrut să se oprească”, a adăugat el.

În aceste condiţii, întâlnirea s-a prelungit de la cele 30 de minute alocate iniţial la peste două ore.

Şeful diplomaţiei americane a spus că Prima Doamnă, Melania Trump, a fost trimistă pentru a-şi "scoate” soţul din întâlnire, însă fără succes, deoarece discuţiile au mai durat încă o oră după aceea.

Cei doi lideri nu au fixat o dată pentru o nouă întâlnire.

Sursa: News.ro