Adunarea Parlamentară (AP) a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a adoptat un proiect de rezoluție propus de Ucraina, care cere Rusiei să anuleze decizia de alipire a Crimeei, anunță „Interfax“.

Delegația rusă a votat împotriva proiectului de rezoluție. Șeful acesteia, vicepreședintele Dumei de Stat, Piotr Tolstoi, a declarat că Rusia va prezenta propria rezoluție privind încălcarea de către autoritățile ucrainene a „standardelor internaționale”.

„Rusia poate prezenta 136 de elemente de încălcări ale drepturilor fundamentale ale tuturor normelor internaționale din partea autorităților actuale din Ucraina, care au venit la putere în urma unei lovituri de stat, susținută, de altfel, de un număr de țări europene“, – a declarat Tolstoi (nota redactiei – guvernul actual al Ucrainei a fost împuternicit de noul parlament, ales în octombrie 2014, dupa „lovitura de stat” care, în ochii politicienilor din Rusia, justifica agresiunea militara și furtul teritorial).

Urmează ca parlamentarii să voteze pentru declarația finală, care va include toate rezoluțiile AP OSCE votate anterior în legatura cu agresiunea rusă împotriva Ucrainei.