Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord privind suspendarea ostilităţilor între fracţiuni rivale în sud-vestul Siriei, afirmă oficiali americani, în contextul întrevederii preşedinţilor Donald Trump şi Vladimir Putin, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Președintele american Donald Trump a avut, vineri, prima întâlnire față în față cu liderul rus Vladimir Putin la summit-ul G20 desfășurat în orașul german Hamburg. Întâlnirea dintre cei mai puternici doi oameni ai Planetei a durat mai mult decât era preconizat, potrivit CNN, transmite Realitatea.NET. 

Donald Trump a declarat la începutul întâlnirii bilaterale cu liderul de la Kremlin că cei doi au discutat „subiecte variate" şi că au fost discuţii „foarte, foarte bune":

„Este o onoare să fiu aici cu dvs", i-a spus Trump lui Putin la începutul conferinţei comune de presă. „Eu şi preşedintele Putin am discutat subiecte variate. Cred că lucrurile merg foarte bine. Am avut unele discuţii foarte, foarte bune", le-a spus Trump jurnaliştilor, potrivit ABC News.

„Sunt încântat să vă întâlnesc şi sper că (...) această întâlnire se va încheia cu un rezultat pozitiv”, a reacţionat Putin.

Preşedintele rus a mai menţionat că până în prezent a vorbit de mai multe ori cu Trump la telefon despre „chestiunile bilaterale şi internaţionale importante”, dar a apreciat totodată că astfel de discuţii „nu sunt niciodată îndeajuns” şi că „dacă vrem relaţii pozitive” trebuie ca liderii să se întâlnească faţă în faţă.

Din rândul ziariştilor a fost întrebat în mod repetat şi gălăgios dacă va discuta cu Putin şi chestiunea presupusei imixtiuni a Rusiei în scrutinul prezidenţial din SUA, dar preşedintele american a evitat să răspundă.

Vladimir Putin şi Donald Trump şi-au strâns mâna vineri pentru prima dată la sosirea lor la summitul G20 de la Hamburg, a anunţat Kremlinul, relatează France Presse.