Putin își intesifică prezența militară în Belarus ca urmare a „aprofundării colaborării în cadrul Uniunii Statală Rusia-Belarus”. Agențiile de presă de la Moscova au anunțat, marți, creșterea numărului de soldați care vor fi dislocați pe teriotoriul controlat de Minsk, pentru a răspunde „provocărilor din vest”. Pentru a organiza exercițiile de „sincronizare”, Lukașenko a anunțat scoaterea de la păstrare, din depozitele Ministerului Apărării, a tehnicii militare, scrie Digi24.

„În cadrul desfășurării acțiunilor comune de coordonare a grupării de trupe regionale ale Rusiei și Belarusului, unitățile cele de-a 11 brigăzi mecanizate au început scoaterea tehnicii militare de la depozitarea îndelungată”, transmite Mininsterul Apărării din Belarus.

Acțiunile ministerului de la Minsk vin ca urmare a deciziei luate de Putin și Lukașenko privind aprofundarea cooperării în cadrul „statului unional” Rusia-Belarus.

Dictatorul de la Minsk a declarat că aceste acțiuni sunt necesare, din cauza înrăutățirii situației de la granițele vestice.

Numărul total al militarilor ruși care vor fi dislocați în Belarus va fi de circa 9 000. De asemenea, Putin a ordonat dislocarea a 170 de tancuri, 200 de blindate și circa 100 de unități de artilerie cu un calibru mai mare de 100 de milimetri.

Acțiunile pentru „contopirea” celor două armate au început în luna octombrie când au fost fost organizate exerciții pentru sincronizarea perfectă pe teritoriul Belarusului.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, forţele armate belaruse au efectuat mai multe exerciţii pe cont propriu, precum şi alături de ruşi. Potrivit Reuters, Moscova şi Minskul au implicat tot mai mult armament şi echipament militar în aceste manevre.

Canale neoficiale de monitorizare a activităţilor militare au informat pe Telegram că de la începutul anului sosesc în Belarus avioane de luptă şi de transport şi elicoptere; numai duminică au fost observate opt avioane de vânătoare şi patru de transport.

Kievul a avertizat continuu despre posibilitatea unor atacuri dinspre Belarus, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că ţara sa trebuie să fie pregătită la frontiera de nord.