Două baze aeriene ruseşti situate la sute de kilometri de graniţa cu Ucraina au fost atacate luni cu drone lansate armata ucraineană, atac care a provocat moartea a trei militari ruşi şi avarierea a două avioane ale armatei ruse, a anunţat Ministerul rus al Apărării, scrie agenția Agerpres cu referire la AFP şi Reuters.

Potrivit sursei, luni dimineaţă, „regimul de la Kiev, cu obiectivul de a face inutilizabile avioanele forţelor noastre strategice, a încercat să efectueze atacuri cu drone de concepţie sovietică asupra bazei aeriene Diaghilevo în regiunea Riazan şi a bazei Engels din regiunea Saratov”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării.

„Apărarea antiaeriană a Forţelor Aerospaţiale ale Rusiei a interceptat aceste drone ucrainene zburând la joasă altitudine (...) Trei militari ruşi au fost ucişi, iar alţi patru au fost răniţi în atac.  În urma căderii şi exploziei dronelor pe aerodromurile ruseşti, două avioane au fost uşor avariate”, mai notează Ministerul rus.

Agenţia rusă de presă RIA relatase anterior că trei persoane au fost ucise şi şase rănite în explozia unei cisterne cu combustibil la baza aeriană de la Riazan (185 km sud-est de Moscova).

Fotografii recente din satelit arată un număr substanţial de bombardiere strategice ruseşti amplasate la baza aeriană Engels, situată la aproximativ 730 km sud-est de Moscova.