Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a dat asigurări vineri că 'nu uită și nu iartă' faptul că a fost 'reținut timp de șapte ani fără inculpare' în ambasada Ecuadorului la Londra, un mesaj transmis pe Twitter după ce procurorii suedezi au anunțat că renunță la ancheta preliminară privind acuzațiile de viol formulate împotriva sa, punând astfel capăt unei saga judiciare de 7 ani, transmit AFP, Reuters și DPA.

'Reținut timp de 7 ani fără inculpare în timp ce copiii mei creșteau și numele meu era calomniat. Nu iert și nu uit', a scris Assange, acum în vârstă de 45 de ani, transmite Agerpres.

Decizia justiției suedeze anunțată vineri de a renunța la ancheta preliminară împotriva lui Assange reprezintă o victorie pentru australian, care a negat întotdeauna acuzațiile formulate împotriva sa în august 2010 de către o suedeză de 30 de ani.

Julian Assange este refugiat la sediul ambasadei Ecuadorului din Londra din 2012, în speranța că va scăpa de un mandat de arestare european emis de Suedia. El a denunțat o manevră cu scopul extrădării sale către SUA, unde riscă să fie urmărit în justiție pentru publicarea unor documente diplomatice confidențiale.

După anunțul de vineri de la Stockholm, poliția britanică a precizat că va fi "obligată" să-l aresteze pe Julian Assange dacă acesta va părăsi ambasada Ecuadorului din Londra.

Totodată, un avocat francez al lui Julian Assange a anunțat vineri că clientul său va cere din nou azil politic în Franța, după ce justiția suedeză a închis dosarul în care fondatorul WikiLeaks era acuzat de agresiune sexuală, informează agenția EFE.

Assange a mai cerut și în anul 2015 azil politic în Franța, dar solicitarea i-a fost respinsă, astfel că a fost nevoit să rămână refugiat la ambasada Ecuadorului din Londra. El s-a temut că o extrădare către Suedia ar putea fi urmată de o alta către SUA, unde ar risca să fie judecat pentru informațiile confidențiale dezvăluite pe WikiLeaks.

Același avocat a spus că Assange va încerca totuși să iasă din ambasada Ecuadorului, deși autoritățile britanice au anunțat că-l vor aresta pentru că în anul 2012 nu a respectat condițiile eliberării pe cauțiune, delict pentru care sancțiunea poate merge de la o simplă amendă și până la un an de închisoare.

Avocatul care a făcut acest anunț este Juan Branco, care la alegerile legislative din 8 iunie va candida pentru un post de deputat din partea ''Franței Nesupuse'', formațiunea stângii radicale conduse de Jean-Luc Mélenchon.