Occidentul trebuie să trateze Rusia „cu respect”, a declarat luni preşedintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, în staţiunea rusă Soci, de la Marea Neagră, transmite EFE, preluată de Agerpres.

La începutul reuniunii, care nu a fost anunţată de Kremlin, Lukaşenko a subliniat că viitorul Europei este alături de Rusia şi Belarus.

„Împreună cu Rusia, unde au tot ce le trebuie. Iar ele (ţările europene) au ceea ce noi putem cumpăra: tehnologii şi alte lucruri. Ce altceva le mai trebuie?”, s-a întrebat retoric şeful statului belarus, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat.

La cuvintele interlocutorului său de la Minsk, şeful Kremlinului a adăugat: „Să ne trateze cu respect”.

La reuniunea de luni, Putin a propus să fie dezbătute - dincolo de situaţia din regiune - chestiuni de ordin economic, în principal planuri comune în domeniul alimentar şi al fertilizanţilor.

„Alimente, fertilizanţi... Vor cumpăra. Deja cumpără. Ce-i drept, este mai complicat (din cauza sancţiunilor occidentale)... Vom găsi căi şi le vom vinde. Preţurile au crescut, dar nu din vina noastră”, a susţinut Lukanşenko, care i-a mulţumit lui Putin pentru că l-a invitat la reuniunea de la Soci.

Lukaşenko şi-a exprimat totodată convingerea că, la discuţiile pe care le va purta cu omologul rus, vor fi găsite „toate soluţiile”. „Cauza noastră este justă. Vom învinge! Nu avem altă soluţie!”, a declarat preşedintele belarus.

Lukaşenko a comentat cu Putin mobilizarea parţială a rezerviştilor în Rusia şi a bagatelizat importanţa faptului că tinerii fug în străinătate pentru a evita încorporarea.

„Rusia are resurse pentru a mobiliza 25 de milioane, aşa că 30.000 sau 50.000 n-au decât să fugă (...). Să fugă, căci se vor întoarce. Rămâne doar de stabilit ce-i de făcut cu ei”, a apreciat el.

Preşedintele belarus a adăugat că el nu şi-a făcut probleme atunci când, în 2020, mii de belaruşi au părăsit ţara după scrutinul prezidenţial, calificat drept fraudulos de opoziţie şi comunitatea internaţională.

„Majoritatea cer să-i primim înapoi”, a susţinut Lukaşenko.