Ambasada Israelului la Kiev a anunţat duminică faptul că statul evreu va prelua 20 de soldaţi ucraineni răniţi în timpul războiului cu forţele ruse pentru a le acorda îngrijiri medicale, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Israelul va primi pentru a a-i trata 20 de soldaţi ucraineni care au fost grav răniţi în timpul războiului", a postat pe Twitter Michael Brodsky.

"Primii doi vor ajunge astăzi în Israel şi vor fi preluaţi de spitalul Tel Hashomer" în apropiere de Tel Aviv, a precizat diplomatul în post la Kiev din iulie 2021.

"Tratamentul include proteze şi reeducare", a adăugat el.

O sursă medicală a confirmat pentru AFP că doi militari sunt în drum spre Israel şi o purtătoare de cuvânt a ambasadei Ucrainei la Tel Aviv a precizat că primii pacienţi urmează să sosească "în curând".

După invazia din Ucraina, Israelul a adoptat o poziţie prudentă, invocând legăturile privilegiate cu cele două ţări, şi s-a abţinut să furnizeze arme Ucrainei, dar a trimis echipamente defensive, în special căşti şi veste antiglonţ.

De asemenea, centrul spitalicesc Sheba Tel Hashomer a deschis un spital de campanie în Ucraina timp de şase săptămâni.

În plus, legăturile cu Moscova sunt considerate cruciale pentru a menţine capacitatea Israelului de a efectua lovituri aeriene în Siria, unde Moscova este prezentă pentru susţinerea regimului. Israelul vizează aici în special grupurile apropiate de Iran, inamicul său numărul unu.

În plus, Israelul are peste un milion de cetăţeni originari din fosta Uniune Sovietică.

Zeci de mii de imigranţi din Rusia şi Ucraina au ajuns în Israel fugind de războiul dintre cele două ţări de la începutul invaziei ruseşti, pe 24 februarie.