Flota rusă a Mării Negre cu baza în Crimeea anexată a numit un nou comandant, a anunţat miercuri agenţia de presă RIA, citând surse, după ce bazele militare ruseşti din peninsulă au fost zguduite de explozii în ultimele nouă zile, scrie Mediafax.

Dacă se confirmă, înlăturarea comandantului anterior, Igor Osipov, ar marca cea mai importantă demitere a unui oficial militar în cele aproape şase luni de la invazia Rusiei în Ucraina, în care a suferit pierderi grele în oameni şi echipamente, informează Reuters.

Compania de stat RIA a citat sursele, potrivit cărora noul şef, Viktor Sokolov, a fost prezentat membrilor consiliului militar al flotei în portul Sevastopol.

Flota Mării Negre, care are o istorie venerată în Rusia, a suferit mai multe umilinţe extrem de publice în cursul războiului pe care preşedintele Vladimir Putin l-a lansat la 24 februarie. În aprilie, Ucraina a lovit cu rachete Neptun nava sa de război principală, Moskva, provocând incendierea şi scufundarea acesteia. 

Săptămâna trecută, baza sa aeriană Saki din sud-vestul Crimeei, în apropiere de cartierul general al flotei de la Sevastopol, a fost devastată de o serie de explozii care au distrus opt avioane de război, potrivit imaginilor din satelit. Apoi, marţi, explozii au zguduit un depozit de muniţii la o bază militară din nordul peninsulei.

Rusia a calificat acest lucru drept un act de sabotaj, iar Ucraina a lăsat să se înţeleagă că este responsabilă. citiţi mai departe Miercuri, serviciul de securitate FSB al Rusiei a declarat că a reţinut şase membri a ceea ce a numit o celulă teroristă islamistă în Crimeea, deşi nu a precizat dacă aceştia sunt suspectaţi de implicare în explozii.