Comandamentul militar ucrainean neagă că trupele ruse au ocupat satul Piski din Donețk, dar care a admis totuşi că în acea zonă au loc ''lupte feroce'', în timp ce analişti militari îşi manifestă temerea că războiul ruso-ucrainean s-ar putea prelungi dincolo de anul 2022, relatează Agerpres.

În replică la anunţul Moscovei că ar fi obţinut o victorie la Piski, Kievul a transmis că ''agresorul încearcă să rupă'' linia defensivă a armatei ucrainene pe direcţia acestui sat, iar lupte grele au loc în zona acestuia şi în localităţile învecinate.

Situat la câţiva kilometri de oraşul Doneţk aflat sub controlul separatiştilor proruşi, satul Piski este de mai mult de o săptămână unul dintre principalele fronturi ale războiului declanşat în februarie prin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. O cucerire a acestui sat le-ar permite trupelor ruse să-şi continue ofensiva către oraşul Avdeevka.

În timp ce continuă luptele în regiunea estică Donbas, Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc din nou pentru noi atacuri de artilerie efectuate sâmbătă asupra centralei nucleare din Zaporojie.

În provincia sudică Herson învecinată cu provincia Zaporojie şi care se află parţial sub control rusesc, trupele ucrainene îşi continuă atacurile asupra podurilor de peste râul Nipru, în încercarea de a îngreuna aprovizionarea trupelor ruse staţionate acolo şi de a le izola în perspectiva unei ofensive a Kievului de recucerire a acestei provincii.

Potrivit serviciilor de informaţii britanice, în urma atacurilor ucrainene din ultimele zile - efectuate mai ales cu lansatoarele multiple de rachete Himars primite din SUA - cele două poduri principale de peste Nipru au devenit practic inutilizabile pentru transportul echipamentelor militare.

Prin urmare, Rusia recurge la două pontoane provizorii pentru a-şi aproviziona trupele care au trecut de cealaltă parte a râului spre nord-vest, dar imposibilitatea de a folosi podurile îngreunează mult aprovizionarea lor şi le slăbeşte semnificativ potenţialul de luptă.

În acest timp, unii analişti militari îşi manifestă temerea că acest război s-ar putea prelungi dincolo de anul 2022. ''Este probabil ca nici Rusia şi nici Ucraina să nu poată obţine rezultate militare decisive anul acesta'', a declarat la postul BBC şeful serviciului britanic de informaţii militare, generalul Jim Hawkenhull.