Doi poliţişti din Philadelphia au fost împuşcaţi în timpul unui concert şi al unui spectacol de artificii la care asistau mii de oameni, luni, când americanii sărbătoreau Ziua Independenţei, transmit Reuters și Agerpres, preluată de HotNews. Încă nu sunt informații legate de atacator.

Televiziunea locală CBS3 a informat că, potrivit departamentului de poliţie, victimele sunt în stare stabilă, iar rănile suferite nu le-au pus în pericol viaţa.

Unul din poliţişti a fost zgâriat la cap de un glonţ, iar altul este rănit la un umăr.

O înregistrare video menţionată de presă arată cum cei prezenţi fug din zona promenadei Benjamin Franklin, după ce s-au auzit focuri de armă.

În primul moment, autorităţile au anunţat doar că are loc un "incident de securitate", iar poliţia le-a recomandat locatarilor din clădirile învecinate să se adăpostească pe loc.

Incidentul a avut loc seara, la finalul unui festival, la numai câteva ore după ce un bărbat a tras cu arma de pe un acoperiş în suburbia Highland Park a oraşului Chicago, ucigând şase oameni şi rănind cel puţin 36, conform celui mai recent bilanţ.