Curtea Supremă a Statelor Unite a luat vineri măsura dramatică de a anula hotărârea istorică Roe vs. Wade din 1973, care a recunoscut dreptul constituţional al femeii la avort şi a legalizat avortul la nivel naţional, oferind o victorie importantă republicanilor şi conservatorilor religioşi care doresc să limiteze sau să interzică această procedură, potrivit Reuters, citat de Mediafax

Curtea, într-o decizie cu 6-3, alimentată de majoritatea sa conservatoare, a confirmat o lege din Mississippi, susţinută de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni.

Decizia Roe v. Wade din 1973 garanta dreptul femeilopr de a avorta, dar nu a fost acceptată de către dreapta religioasă.

Judecătorii au susţinut că decizia Roe vs. Wade a fost luată greşit, deoarece Constituţia SUA nu menţionează în mod specific dreptul la avort.

O versiune preliminară a hotărârii scrisă de judecătorul conservator Samuel Alito, care indica faptul că este probabil ca instanţa să anuleze Roe, a fost dezvăluită în luna mai, declanşând o furtună politică.

"Constituţia nu face nicio referire la avort, iar un astfel de drept nu este protejat implicit de nicio prevedere constituţională", a scris Alito în hotărârea pronunţată.

În cauza Roe vs. Wade s-a recunoscut că dreptul la intimitate personală prevăzut de Constituţia SUA protejează capacitatea unei femei de a întrerupe sarcina.

Într-o hotărâre din 1992, numită Planned Parenthood of Southeastern Pennsylvania v. Casey, Curtea Supremă a reafirmat dreptul la avort şi a interzis legile care impun o "povară excesivă" asupra accesului la avort.