Transparency International îi cere Uniunii Europene să-şi asume eforturile de a-i scoate la lumină pe cei care reprezintă sau profită de pe urma afacerilor cu legături secrete în cele mai mari paradisuri fiscale ale lumii, relatează Associated Press.

Apelul Transparency International vine după ce miercuri Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii a publicat o serie de documente în care apar numele directorilor şi proprietarilor a peste 175.000 de companii, trusturi şi fonduri din Bahamas.

Pe listă apar nume importante, de la premieri, miniştri, la prinţi şi infractori condamnaţi.

Neelie Kroes, fost comisar european pentru concurenţă, a fost director al uneia dintre companiile din Bahamas, Mint Holdings. Ea nu îşi declarase această funcţie atunci când a acceptat să facă parte din Executivul UE. Kroes a negat acuzaţiile, spunând că societatea nu a fost niciodată operaţională.

Directorul Transparency International pentru spaţiul UE, Carl Dolan, a declarat legăturile lui Kroes ar fi rămas un secret, dacă nu ar fi avut scurgerea de informaţii.