Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat că România va deveni independentă din punct de vedere al importului de gaze naturale în anul 2026 şi, mai mult, vom deveni un exportator important, transmite newsweek.

„Anul 2026 va fi un an în care România va deveni practic independentă şi din punct de vedere al importurilor de gaze naturale şi vom deveni un exportator de gaze naturale", a afirmat Virgil Popescu.

În plus, 2028 este anul în care România va avea şi primul reactor modular, iar reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă în 2030-2031, a mai afirmat demnitarul.

„Ne dorim ca România să fie parte a unui nou coridor de aprovizionare a Europei, vrem ca România să fie pe harta transportului de gaze naturale în Europa şi sunt convins că le vom duce la bun sfârşit".

În ce priveşte sectorul gazelor naturale, ministrul se arată convins că Romgaz și Exxon vor semna contractul şi speră ca OMV Petrom să ia decizia de investiție în acest an, deși austriecii au anunțat deja o amânare pentru anul viitor.