- În fiecare duminică, tata mă pune să fac fel de fel de lucruri, pentru a nu veni  la cenaclul Mateevici, îmi povesti Elena, cu o voce pierită.

- Și duminica asta ce ți-a cerut să faci?

- Să merg să-i cumpăr țigări.

- Și?

- I le-am cumpărat, dar nu i le-am dus, pentru că am venit la cenaclu.

- Și nu te temi că o să-ți facă zile fripte?

- Mă tem.

- Sau te va ierta?

- Nu cred.

- Dar de ce nu vrea să te lase la cenaclu?

- Pentru că e comunist.

- E grav atunci.

- E secretar de partid la Uzina de Tractoare.

- Aha.

- El nu înțelege de ce vin la cenaclu.

- Uite, omul acela cu căciulă cu clape nu e cumva tatăl tău?

- Care?

- Acela care vine spre noi.

- El e.

- Dar ce caută aici?

- A venit după mine. Cred că și-a dat seama unde am plecat de nu apar de atâta timp acasă.

- Și ce ai să faci acum?

- Trebuie să fug.

- Unde ai să fugi?

- Mă duc la Guguță, iar tu să-l urmărești și când o să plece, să mă anunți ca să mă pot întoarce la cenaclu.

Elena fugi, dosindu-se după spatele oamenilor, până dispăru în capătul aleii. Domnul Popov continua s-o caute în mulțimea aia de aproape zece mii de oameni strânși în jurul unei platforme de scânduri pentru a-i asculta pe tinerii urcați pe ea. Care recitau poezii și cântau șlagăre în limba română.   Domnul Popov străbătea mulțimea căutând-o pe Elena, care nu era nicăieri. Am urcat și eu pe scenă ca să recit o poezie de Stănescu și l-am pierdut din ochi.

Când am coborât printre oameni, l-am văzut stând nu departe de bustul înzăpezit al lui Ion Creangă și uitându-se spre scenă. Părea că nu mai căuta pe nimeni. Pasămite asculta cum cântă Valentin. Îl asculta cu mare atenție. Am impresia că uitase pentru ce venise aici. Adică uitase că venise s-o caute pe fiică-sa. Plecă doar atunci când cenaclul se termină și mulțimea se împrăștie. Plecă printre ultimii. Numai atunci m-am îndreptat și eu spre Guguță, unde Elena mă aștepta cu nerăbdare. Era foarte supărată că am venit atât de târziu. Fumase aproape tot Tempul și alți bani nu mai avea ca să cumpere alte țigări. Îi mai rămăsese doar una singură.

Îmi reproșa că am venit atât de târziu. I-am povestit de ce și ea a rămas șocată.

- Cum, tata a stat până la sfârșit?

- Da, și am impresia că i-a plăcut .

Mai aveam o rublă la mine. Am mers și i-am cumpărat un alt Temp, iar țigara aia am rugat-o să mi-o dea mie. Am condus-o acasă.  Ea a descuiat ușa și a intrat. Atunci mi- am aprins și eu țigara aia și m-am gândit că asta a fost una dintre cele mai frumoase ședințe ale cenaclului „Mateevici”.