Tatăl își lăsă băiatul pe terenul de joacă și intră voios în cârciumă, unde prietenii săi deja își udaseră măselele. Nici nu și-a dat seama când a început și el să se facă muci. La ora când o chelneriță îi anunță că „Speranța” se închide se făcu pur și simplu cleampă. Ieși din crâșmă pe patru cărări și în curte îmbrățișă un copac ca să nu cadă. Vova îl apucă de braț și-l cără în stație, iar când apăru troleibuzul opt, îl urcă înăuntru și-l așeză pe un scaun, după care țâșni glonț afară ca să reușească să ia troleul său. Doar după ce optul se urni din loc tatăl își aminti și de fiul său, care pesemne continua să se joace pe terenul de joacă din coasta Speranței, așteptându-l ca el să vină și să-l ducă acasă.

Cobor la prima, își spuse tatăl, și mă întorc după Andrei, și cum își spuse asta adormi instantaneu și dormi până la ultima stație și ar mai fi dormit mult și bine, dacă taxatoarea nu l-ar fi scuturat supărată de umăr și nu l-ar fi trezit. Norocul lui că locuia vizavi de stație. Cu toate astea, în bloc a intrat de-a bușilea și tot de-a bușilea s-a târât și în lift.

De fiul său de patru ani își reaminti doar în clipa când se prăbuși îmbrăcat , alături de nevastă-sa, care dormea tun și imediat își jură că se scoală imediat din pat și se duce după băiatul său, la „Speranța”. Adormi însă până să-și termine gândul și tăie la ferestrău până dimineață.

După ce încuie „Speranța”, Irina spintecă terenul de joacă pentru copii, ca să ajungă pe Maria Cebotari, unde o aștepta Vasile, iubitul ei, cu mașina sa nouă. Un copil de vreo trei sau patru ani se dădea într-un leagăn și ei îi căzu mandibula. La ora asta?

- Da tu ce faci aici, piciule?

- L-aștept pe tata.

- Da unde e tatăl tău?

- Acolo, îi spuse piciul și-i arătă cu mâna spre cafeneaua pe care ea tocmai o încuiase.

- Acolo nu-i nimeni. De acolo toți au plecat.

- Și tata a plecat?

- Da, și demult.

- Și cum o plecat fără să vină să mă ia?

- Poate o fi uitat.

- Nu are cum.

- Da tu nu te poți duce singur acasă.

- Nu știu drumul.

- Da unde stai.

- Nu știu adresa.

- Cum așa, piciule?

- Eu nu am mers niciodată singur în oraș.

Din stradă se auzi claxonul strident al mașinii, urmat de o voce șucărită.

- Irina, da nu vii și tu odată?!

- Vin, vin chiar acum, îi strigă ea lui Vasile, iar puștiului i se adresă în șoaptă, stând în pirostrii în fața lui.

- Tu să nu pleci de aici că tatăl tău o să-și amintească de tine și o să vină să te ia. E imposibil să nu-și amintească. Poate chiar deja și-o fi amintit și e deja pe drum. Așteaptă-l și o să vină, îi mai spuse fata și se ridică în picioare și fugi spre mașina din stradă.

După ce fata dispăru înghițită de întuneric, pe terenul de joacă se ivi o haită de maidanezi și unul dintre ei se năpusti să-l muște pe băiat și Andrei o rupse din loc, fugind de mânca pământul.

Când se opri din alergat, realiză că „Speranța” dispăru în beznă și el nu știa unde să se ducă mai departe. Același maidanez, sa poate altul, se desprinse din întuneric și se aruncă la el și băiatul, ca să scape de el, dădu buzna în curtea unei biserici. Se năpusti și câinele după el și piciul alergă în biserică, unde potaia nu mai îndrăzni să intri.

Avansă în largul bisericii și se opri în fața icoanei Mântuitorului, tremurând de frică.

Îl zări tanti Nastea, o vecină de-a lor de la trei, și se miră că la ora aia Andrei e fără părinți și a intrat în biserica aia de la Botanica, adică dintr-un alt capăt al orașului. Se apropie de puști și-l întrebă unde-i sunt părinții și cum a ajuns aici și el se bucură când o recunoscu și o apucă de mână. Bâlbâindu-se, îi povesti că tata a uitat de el.

Tanti Nastea venea la biserica asta pentru preot.  Cu toate că era departe, aici a ascultat cele mai frumoase slujbe și liturghii.

Băiatului i se încleiau pleoapele și ea îl luă în brațe și-l cără la mașina sa, cu care-l duse acasă. Ușa era deschisă și ea intră și-l culcă în camera sa, după care se întoarse la biserica Sfântul Arhanghel Mihail de la Botanica.

Dimineață, când tatăl se trezi, fugi în camera băiatului său, ros de neliniști. Andrei dormea în patul său și el răsuflă ușurat. Înseamnă că i s-a năzărit că aseară l-a uitat pe terenul de joacă de la „Speranța”, înseamnă că l-a luat de acolo imediat cum a ieșit din cafenea și l-a adus acasă. Dar oare de ce toată noaptea a avut impresia că nu l-a luat de acolo?

Ieri a fost Crăciunul și el s-a făcut praf la „Speranța” împreună cu amicii săi.

Totuși, oricât de tare s-ar fi îmbătat, și se făcuse pulbere, un lucru  îl bucura, că nu și-a uitat băiatul pe terenul de joacă, că cine știe ce s-ar mai fi putut întâmpla cu acesta. Îi mulțumi lui Dumnezeu pentru asta.