Lumea a intrat în fibrilație în cursul acestei săptămâni când Statele Unite au comunicat și public faptul că au avertizat UE, aliații din NATO și Ucraina asupra perspectivei ca Rusia să deruleze un nou război de invazie în Ucraina în urma poziționării acoperite a numeroase trupe și capabilități la frontiera de Est a statului ucrainean. Avertismentul e cu atât mai puternic cu cât se derulează într-o perioadă extrem de complicată în care Europa este supusă deja amenințărilor hibride ruse, de la tăierea gazului, ridicarea prețurilor la produsele energetice, proiectarea migranților din Orientul Mijlociu, Afganistan și Nordul Africi peste frontiera sa estică și masarea de trupe ruse la frontiera sa estică. Asta fără a mai număra propaganda, războiul informațional și atacurile cibernetice care sunt la ordinea zilei împotriva tuturor statelor europene și occidentale. De partea cealaltă, Rusia întoarce oglinda și, negând perspectiva oricărui atac, dă vina pe Occident pentru tot, anunțând aceeași îngrijorare nedefinită și inexplicabilă ca și cum nu Rusia are 100.000 de militari și tehnică la frontieră, cu Crimeea și estul Ucrainei ocupate.

Rusia pregătește eliminarea zonei gri dintre Occident și „Lumea Rusă”

După întâlnirea de la Geneva, din 15 iunie, între președintele Statelor Unite, Joe Biden, și președintele rus Vladimir Putin, toată lumea a putut constata faptul că America a prezentat dacă nu un ultimatum public de 6 luni-1 an, măcar un avertisment și o așteptare pentru ca Rusia să aleagă perspectiva evoluției sale în noua rivalitate declarată între Washington și Moscova. Am avut, după acest episod, întâlniri sterile ale negociatorilor tehnici pe mai toate direcțiile, dar și o vizită a subsecretarului de stat, Victoria Nuland, la Moscova, cu anunțuri mai degrabă optimiste, deși nu s-a mișcat nimic, nici măcar la nivelul refacerii reprezentanțelor diplomatice ale celor două state.

Punctul culminant, care în mare măsură a șocat lumea și a ridicat un prim semnal major de avertizare, a fost vizita la Moscova a șefului CIA, Ambasadorul William Burns, unul dintre cei mai experimentați diplomați americani, care a avut o discuție telefonică cu Putin și întâlniri cu marii jucători în domeniul securității ruse, omologul său de la SVR, Serghei Narîshkin, și Nikolai Patrushev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei. Întâlnirea de joi, 4 noiembrie, a vizat, fără echivoc, preocuparea americană pentru masarea de trupe și perspectiva unui atac general al Rusiei împotriva Ucrainei.

Patrushev nu a negat aducerea de trupe militare în Estul Ucrainei, mai ales că presa occidentală publicase fotografii din satelit civile care arătau această prezență, cu arme auto-propulsate, tancuri de atac, vehicule blindate ale infanteriei sau artilerie de toate felurile masate la o bază de antrenament situată la 250 km de frontiera ucraineană. Singura apărare a șefului serviciilor de informații ruse a fost că pozele erau de proastă calitate și false. După ce a livrat avertismentul către Putin și a anunțat monitorizarea situației, Burns a revenit acasă, cu ultimele elemente ale răspunsului rus la preocupările americane rezultate din culegerea de informații, unele dintre ele nefiind încă transmise europenilor și fiind lăsate pentru momentul unei decizii clare de acțiune necesară.

America a început un efort de calmare și asigurare a Ucrainei și liniștire a tensiunilor pentru a evita vreo greșeală de parcurs venind din partea Kievului sau un exces de voluntarism, ori o reacție mai nervoasă a vreunui comandant de pe teren. Mai întâi, Directorul CIA Burns a vorbit la telefon cu Președintele Zelensky pentru a reafirma sprijinul american tocmai consemnat în Declarația de Pateneriat strategic semnată la Washington, în timp ce joi, 4 noiembrie, un diplomat al Departamentului de Stat a fost detașat la Kiev pentru a asigura legătura și comunicarea directă a diferitelor informații. A urmat un potop de întâlniri diplomatice care au relevat cât de serios privește administrația Biden această nouă amenințare rusă cu trupele la granițele de est ale Europei. Pentagonul a vorbit vineri, 12 noiembrie, despre o mișcare de trupe la o scară și de o dimensiune a unităților deplasate de către Rusia departe de a fi obișnuite, mai ales că nu suntem în sezonul exercițiilor.

Orice analist militar va spune foarte clar că Rusia nu a investit atât în exercițiile din aprilie, la această scară, sau în Zapad dacă nu are în vedere o operațiune majoră în viitorul apropiat. Apoi, aducerea în zonă a unor trupe din Districtul Militar de Centru, situate la peste 3000 de kilometric distanță, în prag de iarnă calendaristică, nu este, nici aceasta, obișnuită. În fine, spre deosebire de cazul exercițiilor, când deplasările se făceau cu presă și tam-tam, cu vizibilitate maximă și pe timp de zi, aici e vorba despre poziționare de trupe speciale și cu pregătire de luptă majoră strict pe timp de noapte și cu sub acoperiee. Aceasta a ridicat semne de întrebare și anunță că Rusia dorește să absoarbă zona gri ce separă frontierele sale de cele ale Flancului Estic al NATO.

Un context European nefast, cât o pregătire de război

Contextul actual la nivel european nu este deloc în măsură să liniștească lucrurile sau să diminueze avertismentul și Alerta roșie de război lansată de către Statele Unite și public, joi, 11 noiembrie. Astfel, de circa o lună, Europa se zbate într-o criză energetică nemaivăzută, după ce lumea a înregistrat o debalansare în cererea de gaz și produse energetice, prin acțiunile Chinei de plafonare a prețului produselor energetice – care a dus la o prăbușire a producției interne și la absorbția de pe piață a Gazului Natural Lichefiat – apoi prin acțiunile premeditate ale Rusiei, care a blocat piața spot europeană și nu a mai exportat gaze decât pe contracte pe termen lung pre-angajate, pentru a bloca posibilitatea Ucrainei de a se aproviziona de pe piața europeană. Contractul pe termen lung cu Ungaria, la un preț de dumping pentru gaze, pe 15 ani, cu condiția de a tranzita prin TurkStream, nu prin Ucraina și de a nu mai livra gaze Ucrainei, a fost un alt semnal consistent, ca și presiunea pentru autorizarea Nord Stream 2.

În cazul Belarusului, aici a fost instrumentalizată criza refugiaților: Lukashenko și-a propus un atac hibrid pentru a obține concesii și ridicarea sancțiunilor, a adus – împreună cu Rusia – refugiați din întreaga lume, cu precădere sirieni, irakieni și afgani – cu avioane speciale, după care i-a dus cu autobuzele la granița cu Lituania, Letonia și Polonia. În ultima lună, a trecut de la presiunea pe frontiera țărilor baltice, sprijinite imediat de ofițeri Frontex europeni, la cea cu Polonia, unde au fost orchestrate și tensiuni de frontieră, schimburi de focuri între grăniceri și pătrunderea grănicerilor belaruși pe teritoriul Poloniei. Varșovia avertizase despre acest pas și a fost susținută unanim de către UE, NATO, Marea Britanie și SUA.

De fapt, pe această dimensiune, am opinat că Rusia încearcă preluarea completă a frontierei cu NATO în Flancul Estic(vezi aici adev.ro/r2agdd). O poate face tocmai din cauza acestor presiuni, mai ales că, în paralel, încearcă să înglobeze Belarusul în “statul comun Rusia-Belarus”, Lukashenko la strâmtoare semnând nenumărate acorduri de integrare cu Rusia lui Putin. Deja apărarea antiaeriană e comună, Rusia a desfășurat capabilități la frontiera cu Polonia pe motiv de organizare a unor exerciții, în timp ce bombardiere și trupe speciale se antrenează lângă frontiera belaruso-polonă.

Toate aceste operațiuni trădează un plan integrat ce poate oricând să fie o pregătire de luptă deschisă. Practic, Rusia dorește să absoarbă zonele gri ce separau granițele sale de cele ale NATO, urmând să întărească noua frontieră pe Flancul Estic al NATO. În cazul Belarusului, absorbția se face pe seama statului comun și a amenințărilor din partea NATO. Apoi Rusia a introdus trupe regulate în Donbas, și continuă operațiuni soldate cu morți și răniți zilnic, potrivit rapoartelor monitorilor OSCE. Acum, o posibilă invazie rusă ar duce la schimbarea logicii și echilibrului de după Războiul Rece, dacă Occidentul nu ar interveni în sprijinul Ucrainei, stat nemembru NATO și față de care nu există decât angajamentul bilateral american și asigurările politice ale UE, Marii Britanii și ale NATO de susținere a integrității teritoriale, independenței și suveranității Ucrainei.

Astfel, retragerea din Afganistan a trupelor americane s-ar putea să fi dat idei Rusiei, că poate încerca o provocare pe scară largă și reașeza fronturile cu impunitate, pentru că Occidentul reunit nu va reacționa militar în sprijinul Ucrainei, stat nemembru. Republica Moldova e simplu de preluat, iar Statele Baltice pot fi viitoarea țintă, după cum o remarcă deja oficialii americani și britanici. Acțiunea agresivă asupra Ucrainei ar putea fi și rezultatul evaluării finale a Rusiei că a pierdut definitiv Kievul și că nu-l poate recâștiga decât prin ocupație, prin agresiune directă. De altfel, Piotr Tolstoi, vicepreședintele Dumei de Stat, a declarat la postul NTV în final de octombrie faptul că “întreaga Ucraină va fi parte a Rusiei și nu va mai fi nicio Ucraină”. Declarația brutală dublează cele două editoriale fluviu cu pretenții istorice ale lui Putin din vară și Medvedev în toamnă și nenumărate analize ale comentatorilor de casă ai Kremlinului care amenință cu același lucru, al absorbției Ucrainei prin agresiune și ocupare de către Rusia lui Putin.

Agitație diplomatică fără precedent: Washington, polul întâlnirilor la vârf

Vizita la Moscova a directorului CIA a dat naștere la o agitație diplomatică fără precedent, în care polul întâlnirilor de top a fost Washingtonul. Astfel, dacă mesageri americani au informat NATO, la Washington s-a deplasat Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, miercuri, 10 noiembrie și Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a zburat la Paris, discutând subiectul Ucraina cu Președintele Emmanuel Macron. Joi, situația de la frontiera Poloniei, Lituaniei și Letoniei a fost discutată în Consiliul de Securitate al ONU, în aceeași zi în care a fost lansată nota formală americană către aliați și parteneri vizând perspectiva de război al Rusiei împotriva Ucrainei.

Întâlnirea ministrului ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, cu Secretarul de Stat, Antony Blinken de miercuri, 10 noiembrie, a fost de primă importanță pentru că, potrivit declarațiilor comune care au urmat, a fost un schimb de informații pe care Statele Unite i le-a comunicat părții ucrainene. Kuleba a anunțat că acestea corespund celor pe care le aveau, descoperirilor și analizei adăugându-li-se câteva elemente care au făcut imaginea și mai completă, incluzând rolul Belarus de linie întâi în viitoarea confruntare a Rusiei cu Ucraina și Occidentul. Anthony Blinken a recunoscut că nu există o claritate deplină a intențiilor Moscovei în legătură cu Ucraina, dar preocupările sunt că va repeta greșeala agresiunii similar celei făcute în 2014. SUA va rămâne angajată puternic în privința suveranității și independenței Ucrainei, a susținut Blinken, ajutând Ucraina să-și construiască capacitatea de a se apăra singură și să descurajeze Rusia, demotivând-o să lanseze noi acțiuni agresive. Ministrul Kuleba a subliniat că unicul mod de descurajare este primirea Ucrainei în instituțiile occidentale “instituțional și fără nici un dubiu.”

Tot miercuri, 10 noiembrie, s-a aflat la Washington și Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Și aceasta a afirmat că a discutat cu Președintele joe Biden despre Ucraina, reafirmând sprijinul deplin pentru integritatea teritorială a statului asociat cu UE, dar fără alte detalii. SUA a livrat doar o parte din datele deținute partenerilor europeni, inclusiv printr-o intensă activitate diplomatică simultană, avertizând că ultimele date vor fi puse la dispoziție atunci când va solicita o decizie colectivă a Alianței și a Occidentului pe această temă, vizând acțiunea necesară în Ucraina, declarată fără echivoc Partener al Statelor Unite și al Occidentului. Vineri, 12 noiembrie, SUA a trimis o notă diplomatică intitulată “Demers” Aliaților NATO, oferind informații suplimentare și cerând o coordonare mai strânsă pentru a face față mișcărilor neobișnuite ale trupelor ruse.

După întâlnirea Kuleba-Blinken, Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a postat pe Facebook mulțumiri pentru sprijinul Statelor Unite și pentru informațiile pe care le-a primit privind situația. Apoi a susținut un discurs adresat națiunii ucrainene în care menționează faptul că partenerii occidentali au oferit date despre mișcările active ale trupelor ruse de-a lungul frontierei ucrainene și creșterea concentrării acestor trupe, fapt interpretat ca sprijin direct pentru Ucraina. În plus, Zelenski a menționat că speră că astăzi e clar cine vrea pace și cine concentrează 100.000 de militari la frontierele Ucrainei. El a susținut că presiunea psihologică a Rusiei nu are impact asupra noastră, că structurile de informații ucrainene dețin toată informația necesară, armata e gata să replice în orice moment și oriune e nevoie.

Joi, 11 noiembrie, s-a reunit Consiliul de Securitate al ONU pentru a discuta criza de la frontiera Belarus-Polonia, și, mai larg, criza migranților de la frontiera Estică a NATO și UE, la cererea Estoniei, Franței și Irlandei. Dezbaterea s-a încheiat cu o declarație comună a celor trei state europene, susținute de Norvegia, Marea Britanie și Statele Unite dar și de viitorul membru nepermanent al Consiliului de Securitate, Albania, în care critică autoritățile belaruse pentru acțiunea de a aduce migranți și a-i trimite peste granița vecinilor săi. Aceasta nu e o migrație, nici mișcări ale refugiaților, ci element de război hibrid, care implică Rusia în mod direct. Rusia a orchestrat criza migranților dintre Belarus, Polonia, Lituania și Letonia pentru a destabilize regiunea, se menționează și în declarațiile administrației americane.

Rusia nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase

Reacția Kremlinului a fost în nota binecunoscută pe care vorba românească „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase” o reflectă cel mai bine. Astfel, Rusia neagă că s-ar întâmpla ceva neobișnuit, susține că nu atacă pe nimeni, că nu e treaba Occidentului cum își mută ea trupe în interiorul teritoriului național și, în același timp, atacă Occidentul, întorcând oglinda, vizând cu precădere Ucraina, Polonia și Statele Unite, care ar fi vinovate de tot ceea ce se întâmplă: Ucraina a folosit drone turcești încălcând regulile în Donbas, Polonia a masat 15.000 militari la frontiera cu Belarusul(pentru a preveni invazia migranților, dar abia vineri, 12 noiembrie) iar Statele Unite au dislocat nave de război în Marea Neagră, în timp ce Occidentul în întregimea sa a determinat migrația prin acțiunile sale în Afganistan, Irak sau alte zone din Orientul Mijlociu.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a respins perspectiva oricărui atac, acuzând afirmațiile ca fiind „eforturi goale și fără fundament de a exarcerba tensiunile”. Dar perspectiva unei invazii afectează imediat 4 state, Ucraina și cele trei state baltice. Potrivit lui Peskov și mass mediei oficioase ruse, „mișcările forțelor noastre armate pe teritoriul nostru nu e treaba nimănui. Rusia nu amenință pe nimeni”. Peskov a dat direct vina pe “acțiunile active și asertive” ale NATO lângă frontierele Rusiei. El a afirmat că, firește, “dacă e necesar, vom lua măsurile pentru a ne asigura securitatea dacă apar acțiuni provocatoare în apropierea frontierelor noastre”. Exact ceea ce avertizase Blinken cu două zile mai devreme că va face Rusia, dând vina pe amenințări externe pentru a genera agresiunea mai departe împotriva Ucrainei și a Occidentului.

Pe teren, potrivit oficialilor din securitatea națională a Statelor Unite, “Putin își pune capabilitățile pe poziții pentru o intervenție militară rapidă fie în Belarus, fie în Ucraina direct. În același timp, în Donbas, trupele ruse au intrat și, împreună cu presupusele forțe separatiste, trag focuri zilnic asupra forțelor ucrainene”, o adevărată pregătire de război. E adevărat că, potrivit datelor existente, chiar dacă nu face o intervenție directă în Belarus, Putin și-a amplasat echipamentul deja la frontiera UE/NATO și a Ucrainei. Numărul exact de trupe e necunoscut, dar experții vorbesc despre o creștere cu două treimi față de cele existente, iar echipamentul prepoziționat după exercițiile din aprilie este utilizat din plin. Altul nou a fost adus, după cum arată pozele din satelit. În plus, nu există explicații plauzibile pentru aceste mișcări de trupe. În plus, pe teren au fost aduse forțele speciale ruse, Spetsnaz, care au un rol multiplicator pentru operațiuni hibride și psihologice.

Sigur, pentru moment nu există semne directe ale unei invazii imediate, în următoarele zile sau săptămâni, estimarea cea mai devreme fiind ianuarie. E vorba despre absența componentei logistice care ar trebui să alimenteze o eventuală acțiune de ofensivă cu muniție, hrană, spitale etc. Poziționarea acestei componente durează circa 2 luni. De altfel, încă din 2014, când brigăzile de tancuri ruse au pătruns pe teritoriul ucrainean, după bătălia de la Debaltseve, pentru a reechilibra raportul de forțe care anunța sfârșitul separatismului, Rusia a făcut nenumărate exerciții lângă frontiera ucraineană. În primăvara acestui an, în aprilie, Putin a pus 100.000 de oameni lângă frontiera ucraineană și a desfășurat câteva zeci de nave de război în Marea Azov și Marea Neagră. A arătat exact ca o pregătire de război iar Ministrul Apărării Serghei Shoigu a susținut că “exercițiul” și-a atins obiectivele. Și luna trecută, Rusia a făcut exerciții prin care se pregătea de o invazie masivă în Crimeea, folosind 40 de nave de război și 30 de avioane, multe rămase pe loc, prepoziționate în vederea unei posibile invazii ruse, în fapt. Rusia susține că desfășurările de material militar și trupe pe teritoriul național sunt o chestiune internă a statului rus.

Sigur, publicitatea făcută anunțului privind posibila viitoare agresiune militară rusă arată seriozitatea cu care privesc secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, și Președintele Joe Biden actualele desfășurări de trupe, e un mesaj pentru Rusia, dar și un mesaj către Occident, cu care consultările par să fi vizat mai degrabă planul și angajamentul pentru sprijinirea Ucrainei, odată operațiunea declanșată. Este și o reflectare a gradului înalt de încredere dobândit de către Rusia, după retragerea din Afganistan, desconsiderarea NATO ca forță și așteptarea ca Occidentul să nu reacționeze direct, cum s-a întâmplat în Georgia 2008 sau Ucraina 2014. Acum Ucraina e caz test care riscă să dea semnalul pentru mișcări mai departe în Baltice, dacă nu și în Balcani. În acest context, riscul unui război accidental izbucnit între Rusia și Occident e mai mare ca oricând în perioada Războiului rece, a remarcat și șeful Statului Major al Apărării Marii Britanii, generalul Nick Carter.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei: sângeros, costisitor și fără întoarcere

Armata ucraineană de astăzi este complet diferită de cea cu care s-a confruntat Rusia în 2014. Atunci, din cei 135.000 de militari anunțați, pe teren în Donbas au luptat doar câteva mii și numeroșii voluntari, forțe paramilitare și companii de pază a unor oligarhi. Atunci Armata ucraineană era penetrată de către serviciile de informații ruse, în timp ce serviciile de informații SBU erau, la rândul lor, sub controlul FSB-ului rus. De altfel, șeful de atunci al serviciului ca și adjunctul său, cetățeni ruși, au fugit în Rusia imediat după Yanukovici, iar numeroși șefi militari au urmat aceleași acte de trădare, cu precădere cei din Crimeea. Atunci Armata ucraineană era nefinanțată, nepregătită și demotivată.

Azi avem o armată ucraineană mult mai bine echipată, antrenată pentru un eventual atac pe scară largă al Rusiei, antrenamente făcute timp de 7 ani, în plus, experimentată chiar în luptă cu forțele ruse în tranșeele din Donbas. Și la nivel tactic, și strategic, și ca pregătire, Armata Ucrainei e antrenată exact pentru un asemenea atac. Discutabilă e doar direcția nordică, dinspre Belarus, dar și acolo planificarea a ținut pasul cu restul dezvoltărilor. În plus, chiar dacă diviziile motorizate ruse ar captura zona rurală, la nivelul orașelor, un asemenea avans ar fi sinucigaș și ar veni cu costuri enorme. În plus, o populație ostilă și puternic motivată să-și apere țara împotriva ocupației ruse ar crea un adevărat coșmar și costuri multiple Rusiei. Sigur, Ucraina nu ar putea rezista fără sprijinul Occidentului, și despre asta e vorba acum.

Statele Unite au livrat până acum peste 2,5 miliarde de dolari în ajutor militar Ucrainei după invazia rusă din 2014, inclusiv rachete anti-tanc Javelin. Apoi varianta pentru 2022 a bugetului apărării crește Inițiativa de Asistență a Securității Ucrainei de la 250 milioane de dolari la 300 milioane pe anul current, dintre care 75 milioane special pentru asistența letală. Ajutorarea Ucrainei cu arme și antrenament de care are nevoie pentru a descuraja Rusia a fost principalul obiectiv al Americii, iar acest lucru e făcut ca sprijin direct pentru a nu fi nici o ambiguitate în poziția Washingtonului față de Kiev.

Desigur că miile de vehicule și zecile de mii de militari de lângă frontiera Ucrainei sunt o amenințare serioasă. Mai mult, după mișcările de luna trecută, nici un atac din Crimeea nu este de neglijat, iar postura agresivă și intențiile diferite la exercițiile anterioare din aprilie sunt evidente, pe baza a numeroase probe foto și video, dar mai ales după sosirea lângă frontiera ucraineană a Armatei Întâia de Tancuri a Rusiei, de la Voronezh.

Totuși, dacă Rusia se lansează într-o asemenea aventură, pășește pe un drum fără întoarcere. Va fi dificil de argumentat astăzi, după expunerea publică și avertismentul american, că nu e vorba despre o agresiune premeditată și neprovocată împotriva vecinului său. Apoi Occidentul mobilizat astăzi poate trece peste sfioșenia manifestată anterior, în 2008 și 2014, și chiar să intervină direct în Ucraina, apărând valorile democratice și menținând linia de demarcație actuală din Donbas, cea din Crimeea și frontiera cu Belarusului. În plus, o asemenea agresiune calificată elimină orice argument pentru a nu include Ucraina în NATO și Occident cât mai repede și a apăra noua frontieră întărită între Est (pretinsa “Lume Rusă”) și Vest situată în Donbas, în Estul Ucrainei.