Din păcate (sau din fericire), săptămâna care a trecut nu ne-a adus mari noutăți. Punctul nevralgic generator de știri s-a deplasat la frontiera dintre UE și Belorusia, acolo unde se desfășoară un nou epizod al confruntării lui Putin cu Occidentul. Putin nu a inventat nimic nou: el l-a sfătuit pe Lukashenko să facă exact același lucru pe care (e ferma mea convingere, chit că nu sunt eu anchetator să aduc probe) l-a făcut acum câțiva ani în urmă atunci când UE s-a confruntat cu primul val de refugiați, anormal de masiv și de organizat. Numai că de această dată în fața europenilor nu este Putin, ci un isignifiant Lukashenko și, ca prin minune, atât oficialii cât și mass-media europeană îndrăznesc să mai spună câte ceva.

Printre altele, ca prin ricoșeu, acea poveste ne-a afectat și pe noi: vă mai aduceți aminte de acei 30.000 de sirieni?

Îmi permit această digresiune din simplul motiv că noi încă continuăm să digerăm un alt epizod al confruntării sus-menționate: războiul gazelor din Republica Moldova. O mică confruntare la nivel european, dar un mare pas pentru Rusia! În realitate, Putin a câștigat fără drept de apel confruntarea pentru Moldova. Și, precum ne anunță ANRE, totul a fost o colaborare amiabilă. Nici nu ne îndoiam prea mult.

În principiu, Gazprom ar fi putut, pentru exact aceleași concesii din partea RM (menținerea statutului MoldovaGaz, un status-quo al Transnistriei, etc.), să ofere un preț mult mai mic pentru gaze, dar dacă e să-ți bați joc, atunci trebuie s-o faci până la capăt!

Pe parcursul săptămânii am aflat că moldovenii vor plăti exact același preț ca germanii sau austriecii pentru gaze. Atunci apare o întrebare legitimă: dacă plătim la fel de scump, la ce bun contract cu Gazprom? Și dacă avem contract cu Gazprom, de ce plătim așa de scump? Răspunsurile vă las să le găsiți desinestătător, ca la scoală.

Săptămâna aceasta aflam că, în sfârșit, se va lucra la proiectul de interconectare a liniilor electrice cu România. Un bun șut în fund tot servește la ceva. Dar, pe bune, se putea face și fără contract cu Gazprom.

Iar Nicolai Nicolaevici, alias Nicu Popescu, se pregătește să meargă la Moscova. El probabil nu este „țigan” și „urmaș al lui Budulai” ca toți ceilalți.

BULIGA GATE Scandalul săptămânii a fost numirea fostului ministru, Valentina Buliga, șefă la o subdiviziune a CNAMUP de către Boris Golovin. Ordinul a fost anulat după ce informația a devenit publică. Puterea i-a numit pe Musteață și Plămădeală în funcțiile de judecători ai Curții Supreme de Justiție. Numai că, în pofida protestelor din partea foștilor colegi de coaliție de la DA, puterea nu a dat înapoi în cazul lor. Undeva, în paralel, Gavriliță se plânge de faptul că nimeni nu vrea să lucreze pentru Guvern... Chestiile astea îmi par ridicole și miros urât de tot. În realitate, totul e foarte simplu: dacă Buliga, Musteață sau Plămădeală au încălcat legea – atunci să fie trași la răspundere. Dacă nu – orice „persecutare” pe motiv de colaborare cu alte forțe politice nu-i altceva decât dictatură. Să mă convingeți că nu am dreptate!

STOIANOGLO DEAD END Guvernul reactivează planul iniţial de înlăturare a lui Stoianoglo din funcţie, aparent scurtcircuitat atunci când a fost acesta din urmă arestat. Dar ceva nu funcţionează (şi dacă chiar nu le ajung probe?) şi vor merge pe planul cu „evaluarea”.

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI DEMIS Puterea a demis CA. O decizie populistă și absolut inutilă. Dacă tot au majoritatea, poate că ar trebui să revină asupra pachetului de legi „anti-propagandă”? Dar se vede că scopul nu este acesta, ci controlul asupra televiziunii naționale.

100 DE ZILE Cică a existat și un raport. Nu știu cine a inventat chestia asta cu „perioada de grație” de parcă acei care ajung la putere vin de pe Marte și nimeni nu-i cunoaște ori nu le cunoaște promisiunile. Bineînțeles e ridicol să-i ceri unui guvern socoteală pentru chestii care nu țin de competența sau de potența lui, dar noi nici nu am făcut-o pare-se. În rest, Gavriliță ar fi trebuit să angajeze un actor pentru a citi raportul... Asta până a ajunge la conținutul său...

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămâna o voi trimite în Scoția. Și în mod special microbiștilor scoțieni care veneau la Chișinău la meciul de fotbal pierdut vitejește de către echipa Moldovei cu 0 la 2. Microbusul microbiștilor (ce fain sună) a trecut prin punctul de trecere a frontierei Leușeni fără a se opri, exact așa precum și se cuvine de trecut prin acest punct de trecere. Sunt sigur că în cel mai scurt timp actul lor „obraznic” va fi o banalitate, iar acești scoțieni, cel mai probabil involuntar, ne-au dat tuturor o lecție despre cum trebuie tratată frontiera respectivă!