Gareth Evans a fost președintele International Crisis Group, o organizație neguvernamentală internațională care se ocupă de conflicte și de momentele de cădere în violență, schimburi de focuri și război deschis. Lui îi e atribuită o celebră tiradă care reprezintă chintesența în bătălia clasică între realism și idealism, adică între a respecta raportul de putere și situația concretă de pe teren și a se raporta la principii și valori, la idealuri și viziuni morale și superioare, la aspirațiile pentru viitor ca opțiune.

Gareth Evans susține că politica externă a unui stat - ca și orice decizie în orice domeniu - trebuie să aibă în vedere o linie fină care să includă ambele componente: și una de voință și aspirație, de opțiune și ideal, dar neapărat și una care ține cont de realitate și de context, raport de forțe și politică de putere. Una fără cealaltă nu merge: fără prima, nu există susținere publică a oricărei decizii și nu există progres, orizont de dezvoltare și perspective; fără cea de a doua, nu există posibilitatea de a aplica în practică, în viața de zi cu zi, o viziune și un program.

L-am evocat pe Evans pentru că învățămintele sale se aplică foarte bine în cazul celebrului Acord pe gaze. Și cred că e bine și pentru cetățenii Republicii Moldova, și pentru politicienii ei să știe despre această abordare. Pentru că, în fapt, actuala conducere a Republicii Moldova, Președintele Maia Sandu – discuțiile reale politice s-au purtat telefonic de către șeful statului cu Dmitri Kozak – a repurtat o victorie: a asigurat gazele și căldura pentru statul pe care-l conduce în condițiile instabilității furnizărilor și a prețurilor europene. Este un fapt necontestabil astăzi.

Sigur, Diavolul stă în detalii, spunea cineva, și e de văzut și relevanța acordului – pe care azi îl cunoaștem – asupra aplicării pachetului III energetic european. Aici lucrurile sunt ceva mai complicate, aceste reguli europene se aplică de la 1 ianuarie 2022, dar, în același timp, funcționează și protecția investițiilor străine, cum nu a pregetat să ne repete fiecare actor politic.

Deci problema dezmembrării MoldovaGaz și vânzarea participațiilor Gazprom majoritare în distribuitorul de gaze – care e același cu producătorul, deci încalcă regulile europene, erau o problemă cu sau fără acord pentru că intră în contradicție cu protecția investițiilor străine, deci și cea a Gazprom în MoldovaGaz. E o chestiune de acomodare a ambelor principii într-o soluție care să împace și capra, și varza. Deci nu actualul acord a fost alterat sau a afectat în vreun fel reformele europene angajate de actuala putere.

Pe de altă parte, trebuie să știm ce înseamnă un bun acord cu Gazprom: rezolvarea problemei aprovizionării cu gaz și energie electrică a populației, la prețuri acceptabile, fără a periclita mai întâi drumul european al Republicii Moldova, reformele angajate în justiție, stat de drept, economie; în al doilea rând, evitarea unei formule de condiționare politică a guvernării – alterarea Acordului de Asociere cu UE, obținerea unor avantaje pentru Moscova în reintegrarea teritorială, avantaje simbolice și juridice în orice element ce leagă Republica Moldova de Federația Rusă – integrarea în Comunitatea Euro-asiatică, cedări pe terțe teme de securitate etc.

Cât timp aceste elemente fundamentale nu au fost alterate, suntem în fața unei victorii, a unei soluții bune, iar puterea politică de la Chișinău se poate detașa de situațiile colaterale și se poate concentra pentru reformele necesare populației. Sigur, problema energetică nu trebuie să rămână în aer, și ralierea la politicile europene trebuie să continue în ritm alert. Însă Republica Moldova are azi timp pentru a rezolva problemele stringente, necesare așezării corecte a societății și satisfacerii dorințelor cetățenilor, nevoilor acestora, iar proiectele strategice, pe termen mediu și lung, trebuie să înceapă imediat după.

Astfel, reziliența și în materie energetică trebuie să însemne alinierea la prețurile pieții – gradual, pas cu pas, accceptabil populației – dar și realizării conexiunilor necesare, a rețelelor lipsă, a resurselor verzi montate și a capacității instalate de energie regenerabilă care trebuie dezvoltată, în timp. Dar și proiectele strategice, bine gândite și lansate în formate convenabile, trebuie să meargă înainte. Pentru ca să dea rezultate peste 3-4-5 ani, ele trebuie inițiate cât de repede, și e responsabilitatea guvernului să facă pașii substanțiali și pe Marile Proiecte.

Dar până atunci, Maia Sandu și PAS trebuie să facă reformele promise. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Reașezarea Republicii Moldova pe un drum de încredere cu cetățenii, de consolidare a justiției și de pedepsire a corupților este primul pas major. Și drumul trebuie urmat cu forță și neabătut. Dacă se poate cu puține poticneli. Și cu susținerea publică și politică necesară unei campanii anticorupție așteptată în Republica Moldova.

În rest, dacă temerile unor critici sunt întemeiate – deși nu au elemente pe această direcție astăzi – dacă există elemente “neeconomice” sau condiționări politice nedeclarate, o vom vedea, eventual, în timp. Până la proba contrarie, orice critică e neavenită și înseamnă o rătăcire în idealism, fără legătură cu actul concret de guvernare a unui stat. Suspiciunile fără motiv și criticile fără probe nu sunt altceva decât o poziționare politică împotriva actualei puteri de la Chișinău.