Lumea a plonjat într-o criză energetică globală, determinată de refuzul OPEC și OPEC plus(cu Rusia) de a mări cantitatea de petrol extrasă și introdusă pe piață, după ce anul 2021 a trecut fără lock-down-uri relevante și cu o creștere economică de revenire ce a reclamat noi cantități de petrol și gaze. După ce au pierdut puternic anul trecut, și pe fondul războiului dintre Rusia și Arabia Saudită, încât petrolul ajunsese în plină pandemie la prețuri negative(plus costurile de golire a depozitelor și de livrare), anul acesta pentru statele exportatoare de petrol a venit momentul recuperării acestor pierderi. Dar această criză energetică are repercusiuni suplimentare la nivelul Uniunii Europene, cu atât mai mult în Europa Centrală și de Est, aici unde Rusia joacă rolul principal în adâncirea, modelarea crizei și tentative de a extrage avantaje politice nemeritate, care o readuc în postura de furnizor paria, deși obligatoriu, pentru piața europeană.

Motive neimputabile Rusiei?

Sigur, a pune situația actuală a crizei energetice globale doar pe seama Rusiei ar fi o impunitate. Prețul petrolului a afectat substanțial Rusia în 2020, iar anul acesta nu a mai avut nici un motiv să se ia la trântă cu OPEC după ce și-a învățat lecția: Arabia Saudită are forța și cantitățile suficiente de petrol, pe care-l extrage la 2 dolari barilul – față de 18-19 producția rusă – încât să poată oricând inunda piața cu ce are în depozite și în capacitatea de producție și să prăbușească piața acolo unde dorește. Această lecție învățată e repetată, în sens invers astăzi, de către Rusia la adresa UE.

Apoi trecerea la energie curată, în perspectiva sancționării și a adăugării costurilor ascunse în produsele chinezești, a făcut ca și Beijingul să-și dorească o tranziție, ceea ce presupune cerere de gaze. Firește că nu are de unde să scoată această extracție din Rusia, care are o conductă cu cantități limitate de gaz spre China, 38 miliarde de metri cubi pe an – față de cele 200 miliarde livrate anual către Europa. Totuși se adaugă producția spot de Gaz Natural Lichefiat - LNG. Iar aici, China a devenit agresivă în absorbirea de cantități enorme de pe piața mondială, o cerere excesivă care a golit sursele alternative de gaze ale Europei.

În fine, la această situație se adaugă două elemente de opțiuni ale Uniunii Europene care, departe de a-i putea fi imputate, au creat posibilitatea Rusiei de a profita, valorificând formulări contractuale și posibilități de a limita exporturile către Europa la minimum, respectiv la nivelul contractelor existente. Putin o face pe niznaiul, susținând, în continuare, că va suplimenta gaz tot la parteneri, adică la statele cu care are contracte pe termen lung, cele de pe piața spot fiind subminată de către Gazprom.

Deci opțiunea decarbonizării industriei și economiei europene, de eliminare a dependenței de contracte pe termen lung și de formare a prețurilor pe piață, la bursă, a permis Rusiei să joace anul acesta Europa pe degete, fără ca această speculare a unei situații create de politici europene pe termen lung să-i poată fi direct imputată. Statele Unite au avertizat deja să nu se joace cu focul, în timp ce UE încearcă să evite condiționările de natură politică ale Rusiei. Însă întreaga acțiune are drept sursă politicile lui Putin cu gazul în Europa.

Piața spot europeană subminată

În contextul crizei energetice globale, de necontestat, și a opțiunii de decarbonizare a economiei de către Europa (și cu primele semnale venind din partea Chinei) statele Uniunii Europene au devenit mai expuse la malversațiunile Rusiei. Pe de o parte, politicile de creștere a costurilor emisiilor din arderea cărbunelui au crescut la prețuri astronomice certificatele verzi, pentru a descuraja producția energiei electrice prin arderea hidrocarburilor. O opțiune a Bruxellesului și a statelor membre. Dar pe deasupra, Rusia a subminat voit piața spot a gazelor.

Mai întâi, Gazprom nu a mai livrat nici un gram de gaz peste contractele avute cu diferitele state europene. Dacă UE a descurajat contractele pe termen lung, pentru a reduce dependența, în același timp a dezvoltat o piață spot, pentru a determina prețul pe piață. A fost, însă, deajuns ca Gazprom să nu livreze nimic peste vară, alegând, prin decizie politică, să nu mai livreze nimic pe piața spot europeană nici în trimestrul 4, nici în anul următor, ca întreaga piață să fie data peste cap.

Mai adăugăm aici prețurile mari de pe piața asiatică, în creștere din cauza foamei de gaz bruscă și agresivă a Chinei, dar și o avarie la conducta de gaz din Norvegia, ce necesită revizie și întreruperea aprovizionării peste iarnă, pentru ca piața spot europeană să facă implozie. Practic, în lipsa produselor, rezervele din depozite au scăzut dramatic, cele din Germania fiind la 75%, pe o cerere în creștere. În plus, Gazprom nu și-a mai aprovizionat propriile depozite din Europa, iar în această perioadă își încarcă, până la început de noiembrie, propriile depozite așteptând iarna.

Dacă inițial acțiunea era gândită ca o variantă de a scoate mai mulți bani din gaz peste iarnă – prețurile vara sunt mult mai reduse, când statele membre UE își aprovizionează depozitele pentru iarnă – imediat s-a dovedit că nu e vorba despre o retragere sezonieră, ci una definitivă a Gazprom de pe piața spot europeană. În schimb, locul său – care aprovizionează circa 40% din piața europeană totală – nu a fost luat de către un terț, de gazul natural comprimat sau cel lichefiat, pentru că era destinate unei cereri și prețurilor mai mari din Asia, obișnuitul consumator. De aici la creșterea prețului de 6 ori, apoi de 10 ori în octombrie, nu a fost decât un pas. Și iarna abia începe. O colaborare ciudată a statelor autocratice, care îngenunchează democrațiile europene, în termenii definitorii ai politicii americane.

Jocul la două capete: Europa versus China

Sigur, Rusia joacă la două capete dintotdeauna, amenințând blocajele de pe piața europeană prin cererea chineză. Însă modelul de condiționare este și reciproc către China, forțând astăzi China să investească într-o a doua conductă care să dubleze cantitatea care se exportă astăzi în 2-3 ani – alți 32-poate chiar 64 miliarde metri cubi de gaz. De unde ia Rusia resursa de gaz e discutabil, ea neavând investiții în explorări și exploatări.

De asemenea, chiar dacă Gazprom a anunțat că are cea mai mare producție de gaz din istorie, chiar și așa e discutabil dacă are cum umple noi capacități, când Nord Stream este subutilizat, Nord Stream 2 nici nu a pornit, iar conductele Yamal și Frăția, prin Belarus și Ucraina, au resurse importante neutilizate. În plus, din cauza reducerii producției de petrol cerută de acordul OPEC plus, nici producția de gaze aferentă și asociată nu a putut fi menținută la același nivel. De aici și criza natural-artificială creată. Rusia susține că a respectat și onorat toate contractele sale. Ceea ce e adevărat, în parte. Așa cum o arată unele state, e onorat contractul pe termen lung, nu și cererile suplimentare menționate în contractele pe termen scurt-un an sau lung. Cum numărul contractelor pe termen lung s-a redus drastic, iar opțiunea UE este aceea de a le anula odată încheiate perioadele de funcționare a celor existente, piața spot afectată de Gazprom amenință furnizarea de gaz în toată Europa.

Singurele contracte pe termen lung noi sunt cel cu Ungaria, încheiat acum o lună pentru 15 ani, și cel cu Serbia, acolo unde președintele Vucici s-a declarat oripilat de nivelul cerut pentru anul viitor, 790 dolari mia de metri cubi (comparativ, la piața europeană s-a ajuns la 6 octombrie la 2000 dolari pe mia de metri cubi, de la 1700 cu câteva zile mai devreme, la final de septembrie, la celebrul discurs al lui Putin în fața producătorilor). Republica Moldova a avut, pe luna octombrie, 790 dolari pe mia de metri cubi, așteptând o creștere pe noiembrie care este deja nesustenabilă, și pe Dmitri Kozak săptămâna asta la Chișinău cu condițiile politice pe care le dorește pentru un preț mai bun. (vezi aici)

Decarbonizarea și industria verde: prăbușirea pieței ruse și a interdependenței Europei

Deci intervenția rusă pe piața europeană este vizibilă, ca și condițiile politice pe care dorește să le impună. Și ele vizează două componente: contractele pe termen lung și mai ales blocarea politicii de de-carbonizare europeană, Green Deal-ul, cu scopul de a menține UE dependentă de Rusia. Pentru că nu putem aștepta cadouri de la Rusia lui Putin odată ce perspectiva sa pe termen mediu și lung, 2035, este de a rămâne fără contracte în Europa, odată ce UE decide să treacă la energie regenerabilă și pe hidrogen – pe care, apropo, urmează să-l ia tot din Rusia, de unde motivația construcției celor două Nord Stream-uri.

În caz de concretizare a perspectivei într-o asemenea eventualitate, Rusia pierde de două ori: pierde un client pentru produsele sale – dar aici să spunem că va putea compensa, în următorii 15 ani, prin LNG și exporturi către China, odată ce noi conducte vor fi construite. În al doilea rând, scapă din mână dependența UE și constrângerile de natură politică pe care le face astăzi la adresa statelor europene. În plus, astăzi se joacă și punctul cel mai important, situația spațiului post-sovietic, mai ales situația Ucrainei – dar și a Republicii Moldova în subsidiar, și, parțial, a statelor Europei Centrale și de Est.

De altfel, condiționările politice și doleanțele Rusiei au fost transparente, iar Rusia a anunțat deja că e gata să negocieze cu UE, dar acest fapt ar presupune, din nou, o întâlnire politică la vârf, nicidecum o negociere tehnică între companii, producători și distribuitori. Și așa Rusia vrea să iasă din clinciul izolării și să se reafirme drept partener inconturnabil al UE, cu toate consecințele acestui pas care ar reclama, cel mai probabil, inclusiv ridicarea sancțiunilor pentru unii din reprezentanții Rusiei la asemenea negocieri politice cu liderii UE.

Vladimir Chizhov, reprezentantul permanent al Rusiei la UE, a sugerat că Gazprom ar putea crește livrările de gaz către Europa,  dar a avertizat direct că, în schimb, și UE ar trebui să-i “schimbe calificativul din ‘adversar’ în ‘partener,’ și lucrurile s-ar rezolva mai ușor”, anunțând dorința de avantaje politice a Rusiei pe această criză. Ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, a afirmat direct că “o abordare rapidă -fast-track” pentru autorizarea Nord Stream Two ar fi necesară pentru a stabiliza prețurile în Europa.

Apoi Rusia folosește momentul pentru a face lobby – a se citi a condiționa și a șantaja – Europa pentru a-și schimba politicile energetice, subliniind că a greșit atunci când a promovat contractele spot și pe termen scurt față de cele pe termen lung și că abordarea europeană față de “transformarea verde” a economiei este prea radicală. Chiar Vladimir Putin a dat tonul şi a trasat parcursul, în modul cel mai virulent posibil, la forumul amintit: "Deştepţii din mandatul precedent al Comisiei Europene au fost cei care s-au gândit la formarea pe piaţă a preţului pentru gaze - şi acum avem rezultatul". "De fapt, experţii din fosta Comisie Europeană, cu precădere experţi britanici, au făcut propunerea ca gazul să fie tranzacţionat la bursă. Ei au lansat şi impus această practică", a mai declarat el, pentru a accentua și mai mult disensiunile europeano-britanice după Brexit. 

Blocarea Ucrainei. Contracte pe termen lung ocolind Ucraina(și Estul Europei)

Moscova nu a avut demult o mână atât de puternică pentru negociere cu Europa, și lucrul acesta e o combinație de politici prea avansate, lipsa planificării strategice a reacțiilor dure și agresive chiar ale Rusiei de către autoritățile europene. În plus, odată ce din vară s-a văzut că Rusia nu livrează cantități de gaze pe piața spot europeană, presupunerea că vizează doar o creștere a prețului și câștiguri imediate se poate dovedi un pariu major și joc la risc maxim jucat de piețele europene.

Sigur, Rusia va încerca să tragă avantajele cele mai importante din poziția sa de forță și să obțină inclusiv presiunea pe autoritățile de reglementare din Germania și UE pentru a-și deschide Nord Stream 2, dincolo de regulile europene sau fentând și creând aparența respectării separării producătorului de distribuitor și accesul terțului la conductă.(vezi și aici) Nu întâmplător, a autorizat o a doua companie de stat rusă să exporte gaz, lucru fără precedent până anul acesta. Dar cel mai important, am putea vedea la Bruxelles, cât de curând, cu ocazia unor negocieri politice UE- Rusia – suspendate din 2014, de la anexarea Crimeii și agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei – o solicitare și presiune pentru eliminarea sancțiunilor UE impuse unor cetățeni, firme și Rusiei în întregul său.

Sigur, analiștii ruși s-au grăbit să prelungească și să adâncească argumentele oficialilor incluzând aici faptul că Rusia reamintește Europei, în modul cel mai dur și clar cu putință, de “contradicțiile din politica sa energetică” și de dependența de Moscova a europenilor. Totuși, în același timp, Putin nu dorește să apară lumii din nou ca un șantajist pe teme energetice, pentru că asta i-ar afecta imaginea pe care o cultivă de ceva vreme drept furnizor de încredere de produs energetic, petrol și gaze.

De această dată, Putin nu mai poate da vina pe Ucraina, iar jocul său e transparent, și impune reacții ale UE.  Iar lecțiile învățate de Europa din actuala criză merg tot spre instrumentalizarea de către Rusia a livrărilor de gaze pentru scopuri politice, comportament care impinge UE spre amplificarea eforturilor spre energia verde și diversificarea surselor de energie la dispoziție. O veste proastă pentru Putin pe termen lung, chiar dacă câștigurile sale actuale ar putea fi impresionante atât financiar, cât și politic. Dar este cunoscut faptul că, deși apreciat ca bun tactician, Putin este un strateg de doi bani, cu greșeli enorme în toată guvernarea sa de peste 20 de ani a Rusiei.

Nord Stream 2. Reglementarea și deschiderea furnizării prin Baltică.

Dacă forțarea autorizării deschiderii Nord Stream 2 este evidentă și apare explicit în diferitele solicitări făcute de Rusia prin nenumărate voci, ca urmare a crizei energetice actuale create, la fel de transparentă este și dorința Rusiei de a îmbrățișa, condiționa și strânge de gât pentru a le aduce la matca dependenței de Moscova - Ucraina, Republica Moldova, Statele din centrul și estul Europei. O face în diferite moduri, contractele pe termen lung fiind o asemenea variantă.

Într-adevăr, ultimele contracte pe termen lung semnate, cu Ungaria și Serbia, presupun schimbarea livrărilor prin TurkStream, nu prin Ucraina. Faptul că Ucraina e văduvită de cantități de gaze ce-i traversează teritoriul îi reduce aportul tranzitului la bugetul său, deja sub presiune de menținerea războiului din Dobas. Iar ocolirea teritoriului său – dar și al României, Statelor Baltice, Poloniei - de conductele de gaz sunt un alt semnal al acțiunii politice a Rusiei în regiune. Iar presiunea pentru contracte pe termen lung în Europa are același scop, menționarea explicită în contracte a livrărilor prin Nord Stream și Nord Stream 2, nicidecum prin Ucraina.

Oricum, condiția continuării contractului de tranzit prin Ucraina - convenit pe relația Rusia-UE și Rusia -Germania, și menționat și în acordul germano-american - după 2024, și a tranzitului prin Ucraina al gazului spre UE este, pentru Putin, existența cererii europene suficiente – deși se vede clar că, și în cazul cererii, Rusia nu ar putea umple TurkStream și Nord Stream 1 și 2 deopotrivă, dar și conducta Frăției. La fel și termenul 2024 nu e unul sigur, odată ce cantități de gaze pleacă din coridorul prin Ucraina spre celelalte două conducte ce ocolesc Europa Centrală și de Est și care pun cea mai mare presiune pe statele de aici. Și lucrul acesta și pentru că furnizarea către aceste state pe rute ocolitoare ar determina prețuri mult mai mari, evident necompetitive cu cele pentru Europa de Vest.

În al doilea rând, distrugerea pieții spot din UE nu face altceva decât să blocheze posibilitatea Ucrainei de a achiziționa gaz pe piața europeană și a-l aduce pe circuit invers acasă, și obligă Ucraina să intre în relații contractuale – și condiționări implicite – cu Rusia. Încă din 2015, Ucraina a reușit să rebalanseze situația și să ajungă independentă de gazul rusesc, dar absența gazului de pe piețele europene sau condiționarea de tip end user a livrărilor ruse – condiționări imposibile pe contracte spot – blochează această posibilitate de alimentare și aruncă Ucraina, ca și alte state fără contracte directe cu Gazprom, din nou în brațele Rusiei.

Unica șansă a UE și Europei de a ieși din clinici este o abordare unitară și o negociere în bloc pe toate cantitățile necesare și pentru prețul unitar de livrare. O asemenea abordare ar permite și alinierea directă a statelor din Europa Centrală și de Est care-și doresc perspectiva europeană la politicile UE și prețul pieței, dar și o egalizare a oportunităților pe piața europeană, prin achiziția gazului la prețuri sensibil egale – mai contează, firește, și transportul prin gazoductele europene. Pentru un asemenea angajament a pledat deja România alături de alte state europene, iar UE va trebui să asume un asemenea pas pentru a compensa greșelile din studiile de impact sau evaluarea greșită a reacțiilor contondente și agresive ale Rusiei de pe piața europeană a gazelor.