Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, partener și prim ministru al lui Putin ani de zile, în prezent vicepreședintele Consiliului de Securitate Rus(președintele fiind chiar Putin) a publicat un articol vitriolant, agresiv și cu limbaj injurios în publicația de propagandă rusă Komersant, la 11 octombrie. După articolul fluviu al lui Putinnoua creație a Kremlinului vine cu mult mai multe mesaje, în același stil, dar și cu depășirea tuturor limitelor admisibile prin abordarea cu nuanțe anti-semite directe la adresa Președintelui Ucrainei, Vladimir Zelensky, nenumit și ridiculizat în materialul care încearcă, formal, să dea explicații de ce Rusia nu negociază cu Ucraina, sub actuala conducere. În fapt, Materialul trădează eșecul propagandei ruse și a războiului informațional rus în Ucraina, de unde nevoia de a explica lumii desconsiderarea suveranității statului ucrainean și a persoanei actualului președinte dar, în spate, trădează disperarea Rusiei lui Putin pentru pierderea Ucrainei pe toate planurile și absența capacității de a mai influența Kievul, care a luat-o pe drumul independenței sale pro-occidentale.

Nevoia de Medvedev pentru credibilitatea campaniei ratate de război informațional

În luna iulie, Președintele rus Vladimir Putin a emis un editorial fluviu cu pretenții istorice și un profund rol propagandistic în care acuza Ucraina de furt de identitate, o naține care nu există, care preia istoria Rusiei și o declară ca fiind a sa, o națiune complet nerecunoscătoare Marii Rusii pentru însăși existența sa. Contestarea dreptului de a exista al națiunii ucrainene și, pe cale de consecință, contestarea statului ucrainean, a fost un șoc și o dezvăluire a frustrărilor Rusiei lui Putin care nu mai are mijloace de constrângere altele decât ocupația directă, după ce a distrus și susținerea rușilor din Ucraina pe care i-a alungat de pe teritoriile lor din Donbas în pribegie, tâlhăriți de trupele paramilitare ruse și de soldații ruși, cu viețile și bunurile distruse, unii fugind în Rusia, alții în teritoriile aflate sub controlul autorităților legitime de la Kiev.

Atunci de ce a mai fost nevoie ca, iată, la 3 luni distanță, Kremlinul să orchestreze o nouă apariție publică, de data asta atribuită și semnată de către Dmitri Medvedev, fostul președinte și premier rus al lui Putin, eliminat din funcție în urmă cu un an? Actualul vicepreședinte al Consiliului Național de Securitate, fără rol și poziție publică directă în statul rus, este neuzual în asemenea apariții până la 11 octombrie, în chiar ziua când Victoria Nuland, omul nr. 3 în ierarhia Departamentului de Stat a pășit la Moscova, după ce Rusia i-a ridicat interdicția de intrare, la reciprocitate cu un gest în oglindă asupra unui oficial rus de rang comparabil.

Rusia este o putere legată încă puternic de simbolism. Iar descălecatul la Moscova al Toriei Nuland, un bun cunoscător al Rusiei și cu înfruntări relevante în timp, în special la Kiev, contra Moscovei, nu putea fi lăsată fără o primire “adecvată” obiceiului rus. Dar o asemenea valoare de întrebuințare a textului atribuit lui Medvedev e prea puțin. Pentru că el trădează că materialul lui Putin avea efecte neclare și insuficiente cel puțin pe una din țintele sale – publicul rus, publicul ucrainean, oficialii de la nivel internațional. De aceea a fost nevoie de o nouă ieșire publică, de data aceasta a unui alt membru recunoscut al elitei ruse, și numărul doi etern cunoscut în Occident, Dmitri Medvedev.

Aceeași înclinație fină spre simbolism totuși nu putea să nu lase urme adânci la planificatori că mesajul arată insuficiența impactului lui Putin, faptul că a fost neconvingător, și că aceste descifrări apar și în Occident, la bătrânii kremlinologi. În plus, un asemenea demers trădează nevoia de a sublinia unitatea elitei, ca și cum demersul lui Putin ar avea voci care să-i conteste eficiența și relevanța. În plus, e antrenat reprezentantul liberal al sistemului, Medvedev, care trebuie să arate că se situează pe aceeași poziție, chiar mai vehement și mai dur decât Președintele Putin.

Totuși, e de văzut că, imediat după apariție, reacțiile publice au fost cele de relativizare a mesajului lui Medvedev și de izolare de Kremlin și Rusia oficială. A fost nevoie ca purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, să iasă public și să întărească mesajul asumându-l ca fiind conform cu poziția șefului său, pentru a-i da credibilitate. Un gest care, ca efect secundar, relevă autoratul real în Kremlin. Altfel, Dmitri Medvedev însuși s-a văzut necredibil ca mesaj, i-a fost chestionată legitimitatea, reflectarea poziției Kremlinului, iar formulările din spectrul vitriolant, agresiv, violent chiar, dincolo de limite, cu un atac la persoana președintelui Zelenski – au părut nenaturale, necaracteristice lui Dmitri Medvedev. Concluzia unanimă a fost, deci, faptul că e vorba despre un mesaj prin care se pronunță Rusia lui Putin care atacă din nou Ucraina.

5 teme fără cap și coadă: de ce se scuză Rusia acuzându-se singură de eșec?

Intimidarea și bulling-ul la adresa președintelui ucrainean Vladimir Zelenski, înainte de reuniunile în format Normandia, sunt de asemenea reprobabile, mai ales că întregul text anunță, din titlu, faptul că Rusia nu discută cu actuala conducere și că nu vrea să facă pace sub nici o formă. Ci doar așteaptă să se schimbe conducerea și alți lideri să vină la Kiev înainte de a acorda, mărinimos, o întâlnire acelui lider care-i aduce Ucraina pe tavă, închinată Moscovei și gata să reintre în noul Imperiu Rus reclădit de Putin pe ruinele URSS, cu toate statele post-sovietice incluse. Pretextele și motivațiile pentru refuzul de a considera conducerea democratică aleasă nu mai țin de Maidan și “lovitura de stat” a naziștilor de la Kiev, chiar dacă motivele de atac informațional persistă.

Cele cinci motive sunt: Zelenski a îmbrățișat poziția celor mai radicale și naționaliste forțe din Ucraina(naziste, banderoviste, etc, cu toată simbolistica rusă; Ucraina e stat dependent și condus de forțe străine(americane) cu infuzii de cash din Vest(UE și SUA) și controlată de serviciile de informații americane(formulare făcută explicit în text); Liderii ucraineni sunt fragili, ușor coruptibili cu bani, inclusiv de către ruși, trădează pentru câțiva bănuți și de aceea nu te poți baza pe ei; apoi liderii ucraineni nu-și țin cuvântul, sunt influențați de stradă sau de străini, mint constant partenerii occidentali și de ce să vorbești cu supuși când poți vorbi cu șefii(temă recurentă și reluată și pentru România, și pentru Republica Moldova, pentru alte nenumărate state); în fine, Rusia nu poate discuta cu cei care împing confruntarea spre război deschis și nu construiesc relații mutual avantajoase, dar Rusia are răbdare și timp să aștepte noi lideri la Kiev.

Articolul atribuit lui Medvedev are o linie de argumentare care trădează, totuși, regretul, dar și marchează formule de scuze ale Rusiei față de comunitatea internațională de ce nu promovează pacea și dialogul cu Ucraina și nu angajează Kievul în negocieri. Acest lucru îi permite să oculteze realitățile ocupației și motivele pierderii atât de dureroase a Ucrainei pe toate planurile, un eșec ce nu mai poate fi inversat. Anexarea Crimeii, agresiunea militară din Estul Ucrainei sunt fapte care au născut reacții la cetățenii ucraineni, și nu mai pot fi schimbate decât prin război direct. Războiul informațional rus a dat chix în Ucraina, asta arată acest recurs disperat la personalități pentru a promova mesaje de propagandă, personalități care sunt, însă, decredibilizate aproape imediat chiar de autorii campaniei, prin scoaterea lui Medvedev după Putin să semneze propriul articol și a lui Peskov pentru a-l întări ca legitimitate pe Medvedev.

De ce se scuză – și implicit se acuză – Rusia lui Putin? Sigur, de pierderea Ucrainei și de eșecul recâștigării sub orice formă a inimilor și minților categoriilor de cetățeni ucraineni, inclusiv ruși, rămași pe teritoriile controlate de autoritățile legitime ucrainene de la Kiev. Apoi textul declamă evenimente din al Doilea Război Mondial pentru a înfiera naționaliștii ucraineni și Occidentul, dar tace pe deplin asupra propriilor ingerințe – anexarea Crimeii și agresiunea armată rusă din Estul Ucrainei rămân neinvocate, ca și cum relațiile ruso-ucrainene ar putea să fie rupte exclusiv prin comportamentul conducerii actuale a Ucrainei și nu prin acțiunile belicoase, agresive ale Rusiei în februarie-martie 2014 și de atunci până azi, cu morți practic în fiecare săptămână.

În plus, respingerea unor negocieri directe vine și acoperă o altă mare fantasmagorie a Rusiei, care este menită să ascundă, să mențină ocultată realitatea intervenției directe a trupelor sale în Crimeea și Regiunile din Donbas, deși gestul său și eforturile aduc mai multe costuri așa și sunt din categoria ascunsului în spatele degetului pretinzând că nu te vede nimeni: implicarea directă în conflict. Șarada privind rolul de mediator al Rusiei și cea referitoare la conflictul intern din Ucraina e deja dezvăluită. Dar cum ai putea să o mai invoci dacă recunoști prin negociere directă că ești parte în conflict? Acordul Snegur Elțîn din Republica Moldova este un precedent dureros.

Referiri anti-semite și vulgare la adresa lui Vladimir Zelensky

Partea cea mai reprobabilă a articolului vizează atacurile la adresa persoanei președintelui Zelenski, pe care autorul prezumat și semnatar, Dmitri Medvedev, îl critică pe rând ca fiind “slab,” “ignorant” și “în care nu poți să te încrezi” — chiar și lipsa de menționare a numelui Președintelui ucrainean fiind tot un tratament nelalocul lui – cam cum face Putin cu opozantul său Navalnâi, omul al cărui nume nu-l pronunță niciodată, atât de mult îl desconsideră liderul rus.

Alături de acest tratament și de invectivele atașate, Medvedev îl acuză pe Zelenski pentru piererea identității, trădarea identității sale, pe care o amestecă între cea de rus și cea de evreu. Pentru că cel mai dur atac este unul cu conotații anti-semite vizibile, în contextul public cunoscut al unei asemenea ascendențe a lui Zelenski. În plus, el este asociat celui mai dur naționalism și nazismului, care ar fi îmbrățișat pentru conservarea puterii, în caz contrar “i-ar strivi creierii de perete” scrie articolul lui Medvedev în cel mai dur stil kaghebist, cu exprimări de golan de stradă sau bătăuș pe bani al celebrului serviciu secret sovietic.

Din această discrepanță vine și atacul cu referiri anti-semite la adresa lui Zelenski, calificat ca atare de către analiștii și comentatorii internaționali: Medvedev îl acuză pe Zelenski că și-a pierdut identitatea, nu și-o cunoaște, nu știe identitatea istorică, etnicitate, cărui Dumnezeu i se închină, dacă e ucrainean, European, rus, evreu, tătar, ungur sau karait. Totuși, un pragraf mai încolo, textul notează faptul că actualul președinte este o persoană “cu anumite rădăcini etnice”, care a renunțat la identitatea sa, lucrând cu cei mai radicali naționaliști și naziști, fiind el însuși cât se poate de radical, “o reminiscență a situației incredibile în care membrii intelighenției evreiești în Germania nazistă care din rațiuni ideologice ar servi în SS”. Bineînțeles, această situație ar crea "disonanță cognitivă zilnică în sufletul său" pentru că nu ar ști dacă, într-un alt moment, când situația politică s-ar schimba, “nu vor veni să-l caute pentru a-i coase steaua galbenă pe spate”.

Zelenski ar trebui să manevreze tot timpul între diferite forțe, între care naționaliștii radicali, (“naziști,” cum sunt ei numiți aici), partea de populație musulmană, în primul rând tătarii, apoi rușii și ucrainenii apolitici și moderați, reprezentanții altor grupuri etnice, “ca să nu-și rupă gâtul”. Așa s-ar explica “documentele ticăloase precum pretinsa lege a popoarelor indigene din Ucraina”. Formulările sunt din cele mai directe, mai dure, lipsite de decență, rafinament sau diplomație, o referire clară la lipsa intenției Rusiei lui Putin de a deschide măcar un canal de comunicare cu Kievul oficial de astăzi.

Temele propagandei ruse împotriva Ucrainei: naziștii și dominația occidentală – americană

Toate aceste diatribe sunt dublate de insinuările de trădare de către Zelenski a națiunii ruse, de data asta în ideea lansată de Putin că nu există națiune ucraineană, pe de o parte, apoi trădarea prin faptul că el, Zelenski, ar fi rus de origine, a vorbit limba rusă toată viața sa, a lucrat în Rusia și a câștigat bani din surse ruse. Apoi, apropoul la corupție și îmbogățire e la fel de prezent. Medvedev susține că nu poate fi de încredere Zelenski cu referire la conturile off shore – apărute în dezvăluirile Pandora Papers - și faptul că s-ar bucura la câțiva bănuți pe care i-ar câștiga din mită, pe care i-ar putea primi inclusiv de la ruși.

Atacul brutal la adresa lui Zelenski este greu de explicat în economia mesajului din articol. Faptul că Rusia fuge de masa unor negocieri directe cu liderii ucraineni își are un tip de semnificație, încetățenit în narațiunea propagandei ruse despre războiul intern din Donbas, deci discuția nu poate viza Crimeea sau situația din regiunile separatiste produse de omuleții verzi ruși, ba chiar de armata rusă regulată după Debaltseve, nicidecum de ucraineni. Dar mai departe, refuzul negocierii nu justifică referirile de nivel foarte jos și virulența atacului decât exprimând frustrarea ce poate fi identificată de un psiholog.

Și pasarea deplinei responsabilități pentru înrăutățirea relațiilor biletarale către ucraineni, și ignorarea/ocultarea deplină a propriei responsabilități, a raptului teritorial și a războiului de joasă intensitate care durează de aproape opt ani, ambele reflectă un comportament aproape patologic. Și nu are cum convinge nici prin războiul informațional și propaganda ale cărei elemente dovedesc clar că, cel puțin în privința ucrainenilor și a liderilor occidentali, a ratat toate țintele. Chiar și referirile clasice la imaginile tari, la naziști, la stăpâni externi, nu ajută cauzei de a menține propria propagandă măcar la nivelul populației ruse.

Iar teza controlului străin - american, al Occidentului, al NATO – este altă temă clasică de propagandă care reiese în nenumărate pasaje din articol. Ucrainenii sunt un popor absolut dependent și sub control străin direct, dar mai puternic decât cel al URSS(!!!): de injecțiile de bani în economie, de către conducerea serviciilor secrete ucrainene de către patronii lor americani, doar că Statele Unite nu vor nimic de la Ucraina, doar îi utilizează în confruntarea cu Rusia – o altă temă din articolul fluviu al lui Putin – pentru îndiguirea Rusiei și crearea a ceea ce numim "Anti-Russia" – și aceasta o idee care răzbate din articolul lui Putin din iulie. Cât despre speranțele de apartenență viitoare la NATO și UE, ele sunt efemere, susține Medvedev, pentru că Ucraina nu ar avea nici o valoare.(sigur, întrebarea atunci de ce Rusia și-ar dori-o atât de mult aproape dacă tot nu valorează nimic, nici măcar militar, cum susține articolul din Kommersant)

Această denigrare enormă a Ucrainei nu are cum să deschidă vreo cale spre dialog. Din contra, enervează și mai mult cetățeanul ucrainean mediu, care chiar dacă nu mai are aceeași încredere în Președintele său – ce se apropie de noi confruntări electorale – sigur e sensibil la atacurile din articol la adresa sa și a țării sale. Autorii strategiei de a lansa cele două articole profund anti-ucrainene, cel al lui Putin și cel al lui Medvedev din 11 octombrie – par să nu fie conștienți că, prin asemenea susțineri și abordări, își îndepărtează și eventualele grupuri care ar fi putut privi cu mai mare simpatie Rusia, nevoia unei relații bune cu Rusia și ar critica comportamentul Kievului.

Or astăzi, este evident că actorul matur, deschis, care a încercat să angajeze dialogul și stabilizarea relațiilor a fost întotdeauna Ucraina, iar răspunsul lui Medvedev marchează fără drept de apel îndepărtarea de la dezideratele păcii în regiune. Unicul element de relativă moderație este referirea la răbdare și așteptare, nu la ofensivă – deși el nu e în măsură să liniștească temerile reale ale Ucrainei față de un posibil atac al Rusiei asupra Ucrainei, așa cum l-a modelat în exercițiile Zapad și l-a pregătit inclusiv din zona Belarusului, mutând capabilități și la frontiera de nord a Ucrainei.