Am urmărit cu deosebit interes conferința de presă a lui Andrei Spînu, ministrul care se ocupă de negocierile pentru aprovizionarea cu gaz și energie electrică. Cunosc bine dosarul de ani de zile și știu mizele și rezonanța lui. Firește, nu știu ce s-a discutat cu adevărat la Sankt Petersburg, dar mi s-a părut o poziție excesiv de optimistă, cu garanții de certitudine date populației fără acoperire și fără nici un cuvânt, înțelegere sau acord din partea rusă. Mai grav, din toate cele comunicate public, rezultă și lipsa unei conștientizări că Republica Moldova se află astăzi în fața provocării ruse obligatorii care urma să vină, despre care am vorbit după vizita lui Kozak la Chișinău și că miza e mai mare decât pare le prima vedere: testarea gradului de pro-europenism al Guvernului de la Chișinău, respectiv dacă intră în logica acordului pe termen lung care constituie legătura cu Moscova sau dacă optează pentru negocierea în grup cu statele europene a prețului și cantității de gaz.

Securitatea energetică a Republicii Moldova – gaz și energie electrică

Securitatea energetică are la bază patru componente: existența cantității suficiente și furnizarea de gaze și energie electrică; prețurile la produsele energetice acceptabile; asumarea unui calendar de ajungere la prețurile pieței treptat și acceptabil pentru populație; și atragerea de investiții străine directe în piața energetică. Pentru Republica Moldova, la această oră și pe termen scurt e importantă sursa de produs energetic – petrol, gaze, energie electrică – și prețul acestor produse pentru populație. Sigur, în subsidiar, devine de primă importanță trecerea la energie curată, verde și ralierea la politicile europene de mediu, de combatere a încălzirii globale și de decarbonizare a producției de energie.

Sursele de gaz ale Republicii Moldova sunt două azi: Gazprom și Federația Rusă, care este dependența majoră a Chișinăului și care vine cu condiționări de prețuri și de avantaje politice; și România și Uniunea Europeană, prin conducta VestMoldGaz, cu gaz disponibil, dar despre care Chișinăul consideră că e prea scump prețul, că e doar o rezervă și pentru care nu are nici un contract de achiziție, deși conducta a ajuns până în capitală. Se întâmplă astfel și pentru că distribuitorul MoldovaGaz e deținută în proporție de două treimi de către Gazprom, celălalt furnizor(Pachetul trei energetic european, invocat de către ministru în discursul său, poate avea și această semnificație, a accesului terțului la distribuție). Aici, ANRE are instrumentar pentru a regla și obține, tehnic, accesul și astăzi.

La energie electrică, situația e similară. Atractivitatea prețului fals și necompetitiv al Moldavskie Gres, de la Cuciurgan (5,4 dolari până de curând), preț realizat pe baza gazului rusesc plasat pe contul datoriilor Republicii Moldova față de Gazprom și Rusia – un alt instrument de constrângere al Moscovei - îl depășește pe cel al energiei electrice ucrainene – la 10 dolari și pe cea din România, cu circa 15 dolari.

În plus, e o problemă a sistemului de sincronizare cu frecvențele europene, Republica Moldova fiind încă în regimul energetic al fostei URSS, acest lucru mai ales în perspectiva sincronizării ucrainene anunțată pentru 2024 – Ucraina începe testele din anul acesta, în regim insulă. În plus, contează și interconectarea cu rețelele vecine, în special cu România, deoarece Cuciurganul ca sursă de energie electrică este obligatoriu dacă nu se construiește cealaltă parte a buclei independente de Transnistria prin Ucraina, prin linia Vulcănești-Chișinău. Sunt și alte condiții tehnice limitative, care pot fi, totuși, depășite.

Altfel, Republica Moldova nu are nici o sursă proprie de energie – gaze, petrol sau energie electrică - și nici o piață energetică serioasă, printr-un mix extern convenabil și echilibrat. Alternativele sunt reduse iar dependența de Rusia este majoră. Sigur, există varianta interconectării cu România și cu Ucraina, UE a finanțat, alături de România, proiectele peste Prut, însă prețurile produselor pe piața europeană sunt necompetitive cu cele livrate prin dumping de către Moldavskie Gres: chiar dacă sunt realizate din gaz neplătit și acumulat la datoria statului Republica Moldova, chiar dacă curentul luat de la Cuciurgan se preia cu tot cu dependența politică de Moscova și de regiunea separatistă și cu acoperirea energiei ieftine pentru Tiraspol și împrejurimile lui din stânga Nistrului.

Greșeli de tactică, erori de poziționare, gafe de protocol

Participarea la negocierile sincrone, gemene de la Moscova și Sankt Petersburg a fost o greșeală fundamentală de tactică: niciodată nu joci pe aceeași temă la două mese cu același jucător. Acesta va avea tendința să obțină angajamente, promisiuni și avantaje la ambele mese pe care să le joace între oficiali. Asta pentru că delegația politică, condusă de către vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kilmunski, s-a aflat la Moscova în același timp cu ministrul Andrei Spînu, prezent la Sankt Petersburg. Fără comunicarea operativă directă. Asta în loc să avem o singură delegație, cu o singură voce și un singur semnal coerent, care să se întâlnească succesiv cu reprezentanții ruși, am avut două, care jucau concomitent la 2 mese simultan. Eu aș fi negociat succesivitatea întâlnirilor, cu toată lumea din delegația Republicii Moldova prezentă la aceeași masă în același timp.

Apoi abordarea fundamentală a vizat prelungirea contractului lunar, la prețurile existente pe piață, versus încheierea unui Acord pe termen lung, la prețul actual sau comparabil. Aici intervin mai multe teme. Mai întâi, faptul că încheierea oricărui contract la prețurile actuale, exagerate prin penuria de produs, competiție de pe piață și criza europeană sau chiar mondială de resurse energetice, ar fi sinucigașă pe termen mediu și, desigur, nesustenabilă pentru populație; apoi încheierea unui contract pe termen lung determină dependența de furnizor, Gazprom și Rusia și, cel mai probabil, marchează eșuarea Chișinăului în fața testului rus despre cât de pro-europeană e Republica Moldova astăzi. Pentru că Moscova vrea un contract pe termen lung, la preț cât mai mare, și mai ales își dorește ca livrarea să nu se facă prin Ucraina, dacă se poate, vezi lecțiile învățate din contractul Ungariei și Serbiei prin TurkStream.(E adevărat și că, pentru cantitatea relativ redusă livrată Republicii Moldova, acesta e un detaliu secundar).

În al treilea rând, trebuie să vedem o subreprezentare a părții ruse la întrevederi. Șeful Gazprom, Alexei Miller, deși anunțat inițial (de aceea s-a și făcut deplasarea la Sankt Petersburg și nu la Moscova) nu a fost prezent și a rămas vicepreședinta Gazprom și șefă a Gazprom Export. Apoi și la Moscova, nivelul primirii a fost cea de adjunct al șefului administrației prezidențiale, Dmitir Kozak, și de secretar de stat al MAE – vicepremierul Kulminski neprimind un omolog iar Serghei Lavrov insistând că se întâlnește doar cu Ministrul Nicu Popescu(pe fond tot o chestiune simbolică, Rusia nerecunoscând că e parte a conflictului nistrean, trimite vicepremierul pentru Reintegrare în afaceri interne și la reprezentantul special pentru conflict, nu îl acceptă la nivelul Relațiilor Externe ale sale. În ambele cazuri, reprezentarea sub nivel este o marcă de desconsiderare a partenerului, dacă nu de umilire a lui.

Rămân și învățămintele acordurilor pe termen lung cu Ungaria și Serbia: Acordul pe termen lung și ocolirea Ucrainei – pentru a nu plăti tranzitul, a sugruma Ucraina și a o menține în siajul rus. Pentru un contract avantajos, preopinentul trebuie să decidă să submineze relația sa cu Kievul. Deci Acordul pe Termen Lung, de principiu, este element de dependență pe termen mediu cu Rusia și presupune că Moscova a luat sub control și influență Chișinăul, dacă un asemenea acord se încheie. Firește că, dincolo de simbolism, adevărul stă în detalii, și aici pot fi formule de ocolire elegantă a constrângerilor chiar și fără a antagoniza Rusia.

Utopiile soluției și mandatului lui Andrei Spînu la Sankt Petersburg

În urma conferinței de presă a lui Andrei Spînu, am putut vedea utopia din mandatul cu care a plecat în Rusia. Îmi închipui discuțiile care au avut loc, pentru că pozițiile sale erau non starter pentru Rusia. Într-adevăr, nu am văzut nici un rezultat, nici un acord și, mai mult, am auzit în conferința de presă doar pozițiile cu care s-a prezentat Republica Moldova, nu și reacțiile Rusiei. Practic singura realizare anunțată este începerea discuțiilor tehnice.

Altfel, am aflat că ministrul cabinetului Gavriliță a cerut menținerea aceluiași preț din contractul existent sau a unui preț comparabil, aceeași logică, chiar dacă nu e acceptabilă părții ruse sau conformă cu prețul pieții, acolo unde nici dependența de prețul barilului de petrol, cum arătau calculele la mia de metri cubi de gaz, nu este avantajoasă. El a venit cu argumentul că nu e realistă varianta existentă în octombrie – creșterea majoră de la 160 la 800 a prețului per unitate. Sigur, Rusia nu are cum să cedeze pe această variantă, tot așa cum nu a acceptat măcar livrarea cantităților suficiente solicitate chiar și la prețul existent(pe octombrie nu sunt suficiente cantitățile, chiar dacă prețul e enorm).

În fine, înregistrăm o cedare majoră, odată ce Andrei Spînu vorbește de negocierea unui acord pe termen lung. Pentru că, mai întâi, un contract negociat pe vârf de sarcină și criză europeană e menit să fie unul prea costisitor, pentru că e conjunctural, în urcare substanțială de preț. Apoi pentru că face chiar cedarea de principiu la acordul pe termen lung, respectiv leagă Republica Moldova de Rusia, nicidecum de UE. Știu că e dificil, era un pas important, dar negocierile trebuiau făcute împreună cu întreaga Europă, în varianta solicitată de România și de alte state europene, nu de una singură, pentru că forța de negociere e mult mai mare astfel. Marcam și apropierea de UE cu aceeași ocazie. Așa, Rusia poate clama victoria în testul său și în condiționarea Chișinăului(încă o dată, aceasta nu e o chestiune absolută și, în contractele pe termen lung, condițiile pot fi negociate avantajos și evitând condiționările, dar de principiu e un semnal mai degrabă de menținere în siajul și dependența de Moscova, nu de legare a Republicii Moldova de UE).

Susținerile lui Andrei Spînu mai conțin anunțul privind contactarea partenerilor de dezvoltare și căutarea de soluții alternative, a doua veste bună după chestiunea recursului la Pachetul trei energetic european(care ar impune separarea producătorului Gazprom de distribuitorul Moldova Gaz și, deci, nevoia de a renunța la majoritate în distribuția din Republica Moldova). Apoi, Ministrul responsabil face referire și la existența unor garanții că nu cresc prețurile excesiv pentru consumatori, mai degrabă un angajament politic. În plus, a fost anunțată formula sprijinului consumatorilor social-vulnerabili.

Nu în ultimul rând, Andrei Spînu a anunțat că nu vor lipsi produsele energetice pe piața din Republica Moldova. Că există alternative. Că Republica Moldova nu va rămâne fără gaze și energie electrică. Că există soluții. Apreciem abordarea corectă de comunicare pentru a nu stârni panica, pentru a liniști piața și populația, dar garanții așa nenominalizate, neangajante, sunt riscante, mai ales în condițiile în care există deja semnale și apeluri în piață de reducere a consumului pentru că produsele energetice vor fi mai scumpe, mult mai scumpe anul acesta, și mai puține, poate. Și e o tendință la nivel european și global, nu numai la nivelul Republicii Moldova. Care nu este vinovată astăzi de criza energetică globală.

Chișinăul a clipit primul

Jocul în forță al Rusiei a fost evident și el a ridicat semne de întrebare și asupra problemei unei vulnerabilități autoimpuse de către Republica Moldova. E vorba despre strategia Chișinăului de a evita orice abordare contondentă care ar afecta relațiile cu Rusia. Republica Moldova are, astăzi, prea multe reforme de făcut și priorități pentru care numai o situație conflictuală de orice fel cu Rusia nu e de ajutor. Abordarea este corectă pe deplin dar, de partea cealaltă, Rusia nu a fost corectă, nu a livrat la declarațiile lui Dmitri Kozak, în vizita sa la Chișinău, și a creat această dificultate, blocând prelungirea contractului, fie și cu o lună, și ridicând prețurile gazului la cer. Rusia a profitat de această dorință afirmată a Chișinăului de a evita disputele și a optat pentru constrângerea Republicii Moldova, și pe fondul crizei europene și globale pe care a produs-o pentru a obține autorizarea forțată, la nivel european, a conductei Nord Stream 2, e adevărat.

Afirmația vizând dorința de protejare a orgoliilor, frustrărilor și a pozițiilor Rusiei nu este de bun augur pentru Chișinău. Acesta riscă să se subordoneze în viitor intereselor Moscovei și să-și dinamiteze drumul european, care ar deveni necredibil prin constrângerea opțiunilor Republicii Moldova.  Și asta mai ales când Rusia una spune la Chișinău și alta face la ea acasă. A nu recunoaște tensiunile și diferențele de poziții, a ocoli sistematic răspunsurile privind poziția Rusiei și a trata excesiv de optimist evoluțiile de viitor ridică probleme majore și în perspectiva negocierilor de conținut a acordurilor pe gaz ce urmează a fi derulate cu Gazprom.

În fapt, Rusia a păcălit Republica Moldova. Mai întâi, nu a fost respectată înțelegerea convenită în urmă cu două luni cu Dmitri Kozak. Acesta nu a continuat acordurile, a prelungit parțial înțelegerea pe luna octombrie, dar la prețuri mult superioare, de piață, și livrând cantități mai mici decât necesarul. Nu e vorba, constrângerile și prețurile sunt la fel de importante în Europa și în Occidentul continentului și au același conținut de constrângere. Dar și lăsarea în seama unei echipe tehnice a unei probleme strategice și de securitate a RM nu e altceva decât tot o eroare.

Putem discuta și despre pregătirea pentru sezonul rece, și pentru evitarea perspectivei manevrelor ruse la schimbarea de contract. Republica Moldova știa că i se încheie contractul de furnizare de gaze, în septembrie, și nu putea presupune că Rusia îi va face vreun cadou în acest sens. Pentru că, dacă pe termen lung se poate vorbi despre schimbarea naturii produsului energetic pentru a evita emisiile de bioxid de carbon, și ralierea la politicile europene, inclusiv cu banii de la UE pentru relansarea economică post-pandemie, cu noi capacități energetice verzi, pe termen scurt, nu există alternative de petrol și gaze, respectiv energie electrică, altele decât cele negociate la pachet cu Bruxellesul și Bucureștiul.

Ar fi fost util ca, înainte de plecarea în Rusia a echipelor de negociere, să fi avut loc consultarea anterioară la București și Bruxelles, dacă nu cu toți partenerii de dezvoltare. Care sunt premisele, care sunt riscurile, ce alternative există. Înainte, nu după aceste negocieri. În plus, o vizită de urgență și consultări la București și, împreună cu România, la Bruxelles poate aduce formule de soluții și pe preț: negocierea la pachet cu UE a cantităților, acoperirea diferențelor de preț nesustenabile de la bugetul european contra angajamentelor și programului de lansare a investițiilor de energie verde și schimbare a mixului energetic în Republica Moldova, de ajustare a sistemului, cu privatizări și adaptarea la piață a prețului produselor energetice. Sigur, și cu decuplarea de Moscova și Gazprom.

În aceste condiții, cred că și Rusia ar da înapoi. E foarte greu să ai glonțul de aur și să-l irosești deodată. În fața unei asemenea afirmații de voință a opțiunilor de întărire a relațiilor cu Uniunea Europeană, a unui asemenea demers – ofensiv, e adevărat - și Gazprom cred că ar renunța la pozițiile inflexibile și exagerate și s-ar adapta cu oferta pentru a nu pierde un client prea repede și a nu pierde o pârghie de dependență a Republicii Moldova de Moscova. Iar pe o asemenea perspectivă, e posibil ca și prețul final al produselor energetice să fie mai avantajos.