Procurorul Munteanu tresări când auzi deschizându-se ușa, iar mâinile începură să-i tremure când îl văzu în cadrul ei pe procurorul Timofti, despre care toată lumea zicea că ar colabora cu SIS-ul.  Acesta traversa încăperea cu un zâmbet larg și cu brațele desfăcute în părți de parcă se pregătea să-l îmbrățișeze. Procurorul Munteanu se sculă din fotoliul său negru și îi ieși în întâmpinare, gândindu-se că prea s-a înnădit la el în ultima vreme. Asta i se părea suspect și asta îl îngrijora la culme,  fiindcă ei doi nu au fost niciodată prieteni.

De abia dacă se salutau când se întâlneau pe coridoarele procuraturii și niciodată în oraș. Procurorul Timofti îi strânse afectuos mâna și-l întrebă:

- Vii la o bere?

- Da, vin, îi răspunse procurorul Munteanu, căruia nu-i plăcea deloc berea, dar îi plăcea procurorului Timofti și el, vrând-nevrând, prinse s-o bea.

- Stai numai să-mi strâng hârtiile, și vin, îi spuse procurorul Munteanu, și începu să stivuiască foile împrăștiate pe blatul lucios al mesei.

- Te aștept, îi răspunse colegul său și se cufundă în fotoliul de lângă fereastră.

Procurorul Munteanu nu prea reușea să facă ordine pe masă, pentru că prea îi tremurau mâinile. Se temu să nu observe asta procurorul Timofti și-l scrută pe sub sprâncene. Se pare că acesta nu sesiză nimic. El se holba în ecranul azuriu al mobilului său, fiind absorbit cu totul de ceea ce vedea acolo. Cu toate acestea, procurorul Munteanu renunță să mai rânduiască foile și ieși de după biroul său, apropiindu-se de domnul Timofti.

- Sunt gata, putem să mergem.

- Minunat, atunci haidem. Unde ne ducem? La greci?

- Da, la greci.

- La greci au o bere excelentă.

- Ai dreptate, a dat din cap procurorul Munteanu, în timp ce încuia ușa.

Au mers fără mașinile lor, pentru că se duceau la băute. Un taxi pufăia în fața procuraturii și procurorul Munteanu se întreba oare cine l-a chemat. Nu-l chemase nimeni. Era liber.

Pe terasa de la greci nu erau decât două fete la o masă. Dar ei n-au rămas pe terasă, ci au intrat înăuntru.

Au comandat câteun rând de beri. Procurorul Munteanu își ridică halba spre gură și se întreba oare l-au trecut și pe el pe lista de indezirabili, printre cei care vor fi arestați în curând? Probabil că da. La sigur că procurorul Timofti de asta îl și scosese toată săptămâna asta la bere, ca să smulgă ceva de la el. Da, posibil, cu toate că discutau despre fleacuri. Probabil că, încă, n-aveau suficiente probe pentru a-i pune cătușile la mâini și l-au trimis pe acest vulpoi bătrân ca să-l tragă de limbă. Dar de ce îl întreba despre fel de fel de ciurucuri? Pentru a-i adormi vigilența? Dar, poate, în vremea asta alți procurori scotoceau prin cabinetul său, căutând probele incriminatorii?

Au mai cerut un rând de beri, apoi încă unul și încă unul. Dintr-o parte ar fi putut părea că sunt doi bețivi care s-au dedulcit la băut, dar procurorul Munteanu știa prea bine că unul dintre ei era vânătorul și altul vânatul. El știa că cel strâns în colț era chiar el și că pe parcursul acestei săptămâni de beții la greci, procurorul Timofti strângea dovezi ca mai marii săi , care aveau nevoie de procese răsunătoare ca să-și facă o imagine cât mai bună în Europa, să-l poată băga la zdup. Ciocneau și zâmbeau, dar procurorul Munteanu bănuia să lațul i se strângea tot mai tare în jurul gâtului și că nu mai avea nicio scăpare. Singura sa scăpare ar fi fost doar să-și dea demisia din procuratură și s-o taie undeva în Cipru, așa cum a făcut-o și colegul său, Dan Moroșan. Dar era prea târziu pentru asta.

Procurorul Timofti a mai comandă două beri și procurorul Munteanu se bucură, cu toate că nu-i plăcea berea. Dar se bucură, pentru că asta însemna că procurorul Timofti încă nu găsise ceea ce căuta. Când nu va mai cere bere, atunci ar trebui să se îngrijoreze cu adevărat.

Deodată, mascații au dat buzna pe ușă și-l umflară de la masă pe procurorul Munteanu, punându-i cătușile la mâini.

Nota autorului: acest text este o proză și ar trebui citit în această cheie.