Cu toate că venise la conferința de presă pentru a auzi cu propriile sale urechi
ce le va spune Igor Nicolaevici Dodon, brusc, pensionarul Ivan Andreevici
Coroviov începu să se foiască, sculat de pe scaun de o nevoie irepresibilă de-a
merge la toaletă . Nu mai rezista. Îl tăia în burtă și se temea să nu facă pe el.
Totuși, nu putea să meargă la baie fără a afla ce la va spune președintele lor. Își
strânse dinții și-și împreună picioarele, ușor îndoindu-le spre genunchi, doar
pentru a-l asculta pe Igor Nicolaevici până la capăt, doar pentru asta venise el
tocmai din Durlești, schimbând două troleibuze. Președintele lor îi chema să
vină duminică la proteste, ca să ceară eliberarea lui Stoianoglu. Asta voise să
audă. Pentru asta bătuse el atâta amar de drum. Vineri fusese și la protestul din
fața judecătoriei, unde oamenii îl goniseră cu pietre pe un fugar din România, pe
unul Rizea. Acolo, Ivan Andreevici Coroviov strigase libertate lui Stoianoglu,
Orice ari fi și oricum ar fi/ noi oricum vom izbândi, Fiți pe pace/ noi ne vom
întoarce, alături de acel băiețaș adorabil, Pavel Grigorciuk și de scumpul lui
tovarăș care rupsese harta României în bucăți, stai cum îl cheamă, a da, Vlad
Bătrâncea. Ivan Andreevici Coroviov era fericit că s-au reluat protestele, pentru
că mai mult nu mai putea să suporte. De asta și venise la conferința de presă a
lui Igor Nicolaevici și de asta și îndurase atâta să nu meargă la toaletă.
Fericit, Ivan Andreevici Coroviov părăsi sala în care se ținuse conferința de
presă și se grăbi să iasă afară pentru a căuta o toaletă. Îi era jenă să-și facă
nevoile chiar în sediul socialiștilor. Lucrul acesta i se părea o blasfemie și trecu
drumul, pentru a intra în cafeneaua „Speranța”. Nimeni nu-l opri când trecu
holul - toți chelnerii se uitau la un meci de fotbal și nimeni nu-l observă. Pe


Ivan Andreevici Coroviov asta îl bucură, pentru că nu voia să-și cheltuiască
banii cumpărând un ceai sau o cafea, când el, de fapt, voia doar un singur lucru:
să meargă la toaletă. Se bucura că putea să economisească niște bani. Atâția
bani!
Deschise ușa băii și intră. Se temea să nu dea cineva peste el și o încuie. În timp
ce se ușura, se gândi cum o să meargă el duminică în Piață la proteste și cum o
să strige în mijlocul a zeci de oameni: Fiți pe pace/ noi ne vom întoarce!, și
zâmbi radios. Ivan Andreevici Coroviov se încheie la pantaloni cu gândul că
viața lui căpăta din nou sens.
În timp ce răsucea clanța în jos, se gândi că primul lucru pe care-l va face când
va ajunge acasă va fi să treacă pe la prietenul său drag, Vladimir Vladimirovici
Medvedev, pentru a-l convinge și pe el să vină duminică în Piață. Lasă că o să-l
conving eu, își spuse Ivan Andreevici Coroviov și împinse ușa, dar ușa nu voia
să se deschidă și el își dădu seama că, pentru a ajunge la protestul de duminică,
mai întâi va trebui să iasă din baia asta, dar din baia asta nu putea ieși și basta și
el începu să bată disperat în ușă cu dosul mâinilor, dar nimeni nu-l auzea, pentru
că toată lumea se uita la meci. Pe Ivan Andreevici Coroviov îl cuprinse panica.
Acum, când viața lui se schimbase, el nu putea ieși din buda asta. I se părea că
niciodată nu va mai reuși să iasă de aici și atunci începu să strige: Libertate lui
Stoianoglu; orice ari fi și oricum ar fi/ noi oricum vom izbândi; Fiți pe pace/ noi
ne vom întoarce și striga din ce în ce mai tare, tot mai tare și mai tare, așa cum
strigase și vineri în fața judecătoriei și cum spera să strige și duminică în Piață.
Libertate lui Stoianoglu!
Orice ari fi și oricum ar fi
noi oricum vom izbândi.


Fiți pe pace, fiți pe pace
noi ne vom întoarce.

Nota autorului: acest text este o proză și ar trebui citit în această cheie.