Știam deja că Europa are o înclinație redusă spre confruntare - conflict, bătălii deschise, utilizarea violenței și desfășurarea de trupe în zone de conflict. Un sondaj al European Council of Foreign Relations – ECFR de la Paris arată mai mult, arată chiar o reticență și frică majoră față de perspectiva Războiului Rece, că adversarul e China sau Rusia. Iar această frică majoră se traduce prin perceperea Războiului Rece în derulare între SUA și China, în primul rând, între SUA și Rusia, în al doilea rând, dar și, într-o măsură mai redusă, a unui război rece în care ar fi implicată UE, dar fără a credita și propria țară în această confruntare. Iar rezultatul cel mai spectaculos este perceperea similitudinii valorilor și a nevoii de relație transatlantică, chiar dincolo de perceperea marilor falii ideologice ale bătăliei dintre democrații și autocrații la nivel global.

Marile frici securitate ale Europei: Războiul Rece, Rusia și China

Sondajul de opinie a fost realizat în 12 state UE echilibrat, telefonic și pe internet, pe 16.267 respondenți, în lunile mai-iunie, fiind statistic reprezentativ pentru toate cele 27 state, cu Bulgaria, Ungaria, Polonia dintre noii membri. Marja de eroare e de 3%. Cele trei grupuri de teme esențiale au vizat Războiul Rece și perspectivele, democrațiile mai bune decât autocrațiile și actorii cu cel mai mare impact la nivel global. Rezultatele exclud non răspunsurile (o problemă a sondajului pentru că nu indică dimensiunea relevanței întrebărilor lansate la nivelul populației a temelor supuse analizei). Totuși rezultatele sunt relevante.

Războiul Rece nu numai că există, dar chiar se derulează acum, susțin europenii. 62% văd războiul SUA-China în derulare(15% îl resping), 31% văd războiul UE-China în derulare(35% resping varianta) iar când este despre propria țară, doar 15% o văd în război rece cu China, iar 59% resping ideea. În privința războiului rece cu Rusia, 59% văd războiul rece SUA-Rusia(16% resping), UE- Rusia în proporție de 44%(26% îl resping) iar propria țară e în război rece cu Rusia pentru doar 25% dintre europeni(46% îl resping). Diferențele reprezintă opțiunile celor care nu sunt siguri. Rezultatele variază în privința confruntării cu China între 33% Suedia și 3% Bulgaria(față de respingerea între 91% Ungaria și 39% Suedia) în timp ce Războiul Rece cu Rusia e validat de Polonia și Franța și respins majoritar de toate celelalte state(Suedia, Germania și Olanda sunt la limită).

Rezultatul subliniază, în primul rând, că există teama generală de Război Rece în Europa și că europenii încearcă să plaseze această confruntare cât mai departe de ei (la SUA sau la UE-Bruxelles, nu la ei în țară). Apoi, există percepția clară a rivalităților și a competiției, ba chiar a asertivității ruse și chineze deopotrivă, un lucru nou pentru relația europenilor cu China. În al treilea rând, percepția europenilor este mult mai aproape de percepția americanilor, iar procentele susțin apropierea transatlantică în privința modului de a vedea lumea în mai mare măsură decât o reprezintă sau o susțin azi oficialii, cu precădere la Bruxelles(și Paris).

Mai mult, europenii văd un Război Rece cu Rusia mult mai real și palpabil decât cel cu China – probabil și din motive de proximitate, problema prețului la gaze, cea a diminuării cantității livrate apărând mai târziu, ca și Afganistanul și retragerea intempestivă sau problema AUKUS, ridicată de către Franța la nivelul unei catastrofe naționale, care să justifice antrenarea UE într-o ruptură transatlantică. După cum am văzut, pentru Rusia raportul e 44%:26%, pentru China 31%:35%(cu 34% nu sunt siguri). Percepția amenințării chineze există, dar e împărțită și nu există o majoritate care să o asume deschis.

Regretul după Angela Merkel: Germania și-a trait epoca de aur

O altă temă interesantă revelată de sondajul de opinie al ECFR este percepția europeană în legătură cu sfârșitul Erei Merkel. Chiar dacă sondajul a fost făcut mai devreme (iunie-iulie), înainte de retragerea Cancelarului Merkel, Europa vedea deja, în persoana succesorilor posibili și a perspectivei Europei, o problemă a Germaniei. Angela Merkel a reușit să definitiveze reintegrarea Germaniei, să relanseze atractivitatea Europei, după pandemie, prin mutualizarea datoriilor pentru relansarea economică post-Covid – 19, însă plecarea sa din funcția de Cancelar a întărit scepticismul în puterea Germaniei.

Astfel, 34% dintre europeni văd perioada de vârf a Germaniei rămasă în trecut, în timp ce 21% o percep încă pentru astăzi. În schimb, doar 10% vedeau că această creștere și relevanță a Germaniei este în viitor și 35% nu știu și nu se pronunță. În mod concret, Germania ar ajuta statele europene de origine ale celor chestionați într-o proporție de 36% în chestiuni economice și financiare, 35% la democrație și drepturile omului, 27% la apărare și securitate, dar doar 20% în relațiile cu Rusia și 17% în relațiile cu China, în timp ce 16% consideră că Germania nu ajută deloc statele lor.

Într-un sondaj anterior, din primăvară, Germania era de la distanță singura țară cu influență pe continent, în condițiile în care SUA sau China se aflau în posturi superioare iar Franța puncta și ea doar marginal, și numai în anumite state. Este greu de asumat acum, fără un studiu elaborat, care e influența UE la nivelul politicilor europene(în mod paradoxal, da), dar chiar și pe baza studiului propus(se află și în concluziile lui probabile) Bruxellesul pare să fi dobândit mai multă relevanță în Europa după Covid 19, e percepută ca prezentă prin capacitatea de sancțiune cu infringement și mai ales prin resursele financiare pe care le aduce diferitelor state, chiar dacă în materie de securitate și apărare, de forță geopolitică sau putere coerentă, în sens clasic, nu este apreciată de către europeni ca livrând. Aici, la capitolul apărării și misunilor externe, tot statele sunt dominante și vor rămâne cel puțin atât timp cât decontul pentru orice acțiune externă militară a Uniunii va fi unul al liderilor naționali, nicidecum al unor lideri europeni, percepuți în continuare drept foarte distanți și aleși indirect, deci mai puțin responsabili față de alegători.

Democrație versus autoritarism: o creștere a scepticismului anti-democratic european

ECFR notează o creștere a scepticismului european în raport cu modelul democratic, după ultimele evoluții. Sondajul de opinie introduce întrebarea dacă democrațiile sau autocrațiile sunt mai eficiente în diferitele categorii de crize, dacă s-au descurcat mai bine unele sau altele. Deși democrațiile precum Germania și SUA, cum apar în sondaj, s-au descurcat mai bine pe toate temele investigate față de autocrațiile Rusia și China, totuși unele rezultate sunt îngrijorătoare pentru grupul de reflecție european. În ceea ce privește pandemia, sunt 33% care susțin eficiența democrațiilor versus 30% autocrații, cu 37% nici una, nici alta, la schimbările climatice suntem la 43%-11% pentru democrații, iar în cazul contribuțiilor la securitatea globală raportul e covârșitor 50%-14% pentru democrații.

Aici cred că există câteva nuanțe și erori de interpretare ale analiștilor ECFR: în primul rând, sunt investigate doar crizele, or UE nu este un organism organizat eficient pentru crize altele decât cele de natură economică și de piață și are reacții lente. Se pornește greu, dar forța de impact a deciziilor europene, odată lansată și convenită, este extrem de importantă. În plus, pe toate aceste direcții, reacția cetățenilor a fost pozitivă în favoarea democrațiilor transatlantice. Singura excepție care conduce concluziile ECFR se referă la pandemie, în condițiile în care UE nu avea atribuții la nivelul medical și sanitar și unde propaganda rusă și chineză au jucat un rol important, alterând percepțiile cetățenilor europeni, în urma unor campanii susținute. Altfel, autocrațiile sunt respinse substanțial de europeni, chiar dacă se înegistrează un număr în creștere al celor care susțin partide eurosceptice sau antieuropene, xenofobe, islamofobe, extremiste.

De asemenea, analiștii ECFR susțin că lipsa unui dușman comun puternic fragmentează Europa(nicidecum impactul social media sau diviziunile crescânde în privința conducerilor democratice alese, din ce în ce mai slabe și lipsite de personalități și elite reprezentative). Când sunt întrebați despre impactul actorilor asupra lumii în care trăiesc, europenii văd multinaționalele, cu 22%, situate deasupra guvernelor lor naționale – 21%, imediat deasupra miliardarilor Bill Gates, George Soros, Mark Zuckerberg – 16% și deasupra rețelelor elitist ascunse – 14%, în timp ce guvernul american cu 13% și China, cu 6% depășesc doar instituțiile internaționale interguvernamentale – 6%.

Și aici, ca și anterior, putem măsura, de fapt, impactul propagandei și a războiului informațional țintit asupra cetățenilor europeni: teoriile conspirației – pandemia legată de Bill Gates, interpretarea excesivă a unor partide în unele state privind influența rețelelor Soros sau a Facebook-ului domină percepția, în timp ce procentele sunt, totuși, suficient de echilibrate pentru a realiza că nu există o influență dominantă reală, doar imaginată, a unor actori externi puternici asupra treburilor curente ale Europei.

Și ideea lansării unei campanii a autonomiei sau suveranității strategice europene ca reflex de nealiniere transatlantică este excesivă, la nivelul ECFR sau chiar a UE: de fapt, cetățenii sunt mult mai apropiați în linia transatlantică decât o fac guvernele și reprezentanții de la Washington și Bruxelles sau Londra. Sondajul nu chestionează deloc componenta Brexit ca impact, dar rezultatele trebuie gândite și în baza impactului major al ieșirii Marii Britanii din UE prin dispariția unei mase importante de votanți care echilibrau anterior abordările, dar și prin reacția față de ruptura între europeni și lumea anglo-americană. Dar acest lucru, probabil, pentru un studiu viitor.