După câteva săptămâni, cât să se instaleze noua orânduire mai bine (asta de ochii lumii, căci adevăratul motiv al absenței acestor texte au fost vacanțele subsemnatului), revenim la vechea datorie față de cinstitul popor, reprezentat onorabil de cititorii acestor pagini.

Așa se face că pe 27 august curent (jur: nu a fost niciun calcul la mijloc!) am înfăptuit actul cel mai reprezentativ al celor 30 de ani de așa-numită „Independență” a așa-numitului stat „Republica Moldova”: am urcat în avion, și trecând pe lângă avioanele prezidențiale ale lui Duda și Zelenschi (pe al lui Johannis nu l-am zărit, probabil a venit la Chişinău cu bicicleta, căci aşa-i la modă acum), am părăsit patria-mamă. Am emigrat, cum ar veni, la fel precum o fac în fiecare an de la domnia lui Lucinschi încoace. Nu știu de la cine și-o fi cumpărat el firman de domnie pe timpuri, dar unii zic că paragina din vița lui și astăzi mai crește pe lângă palatele îngrijite de sultanul turc. Iar ca să nu să chiardă de tot semința, de ceva vreme au pus și garduri ca s-o ocrotească. Puterea se mai schimbă, gardurile, inclusiv cele de la paradă, – nu, și asta-i tot! O fi un fel de „acquis social”, de nu se mai revoltă presa liberă ca pe timpuri.

Și bunul Dumnezeu s-a ținut de simboluri, dar el, conform statutului, a fost mai magestuos-așa și a năpustit o ceață peste teritoriu de nu se puteau așeza gâştele pe iaz, dară-mi-te să aterizeze avioane prezidențiale. Mai clară aluzie nu se putea, că doar nu vreți să vină chiar Domnul în carne și oase să v-o spună direct, dar ăstora doar statalitatea le este dumnezeu și s-au ținut mai departe de parade. Istoria nu ne va spune câte Smolenskuri a văzut Duda și BUK-uri Zelenschi în fața ochilor, dar până la urmă au aterizat și au asistat la defilare, la fel ca și cetățenii țării de după gard, care așa și nu au înțeles pe cine au salutat: președinții, armata sau epidemia. Președinții le-au dat din mână, armata a răspuns doar președinților, iar virusul i-a salutat pe toți cu un cod roșu oficial epidemic. Dacă tot a fost zi cu roșu în calendar, apoi chiar așa să fie!

N-am scăpat bine dintr-o belea că am intrat în alta: sărbătoarea cea mai incomodă pentru autorități – „Limba noastră cea română”. Așa se numea ea cândva, căci de ani buni „cea română” a dispărut, iar oficialii fac noduri la limbă și contorsiuni neuronice pentru a găsi o metodă de a nu pronunța „română”. Anul acesta însă scăparea a venit de unde ne-am fi așteptat mai puțin: Irina Vlah, başcanul Găgăuziei, și socialistul Ion Ceban, primarul Chişinăului, au spart gheața și au rostit cu mândrie „limba română”! În așa condiții (cu izbăvire de la șefi, pare-se) a plouat cu omagii pentru limba română de la toate fețele boierești. Guvernul a mai rezistat puțin, dându-i cu „Limba noastră” pe situl oficial, dar după șuturi în fund pe rețelele sociale s-au conformat și ei adevărului științific. Drept că în Constituție așa și stă „limba moldovenească” în articolul 13, iar guvernanții s-au și grăbit să anunțe că nu le ajung voturi în Parlament. Bine, domnilor, dar pentru schimbarea numelui sărbătorii din 31 august în „Ziua Limbii Române” voturi aveți, nu-i așa? Și? Ce așteptați?

Săptămâna aceasta Ziua Națională și-a sărbătorit-o și... Transnistria! Cu paradă cu tot! Republica Moldova le-a făcut un cadou de Ziua Independenței și i-a cerut Ucrainei să amâne aplicarea acordului conform căruia numerele de înmatriculare din Transnistria nu mai sunt recunoscute. Ucrainenii nu vor să audă de așa ceva, căci ei au aflat pe pielea lor ce-i asta separatism și nu-l mai încurajează ca pe timpuri. Dar a uitat Moldova și au reiterat cererea! Este absolut halucinant cât efort depune Kulminschi pentru a amâna aplicarea acestui acord! Și nu doar el, căci a fost organizată o ditamai ședință de guvern pentru a explica „publicului” cererea. Vom menționa, printre altele, că guvernul nostru a încercat să treacă chestia pe ascuns, pe furiș. Mai că nu au negat că au înaintat ucrainenilor o asemenea cerere. Scandalul a erupt absolut întâmplător, datorită serviciului vamal de la Odesa care, elementar, nu știa că trebuie să tacă chitic. Să sperăm că ucrainenii nu vor ceda. În acest context devine mult mai clar ce zicea Zelenschi despre „pericol” și la ce se referea Sandu când spunea „stabilitate” cu referire la Transnistria.

Ferice de Ucraina, că ne mâncau ăştia ca pe bombonele!

Cam atât. Au mai fost noutăţi demne de atenţie precum subordonarea procuraturii (şi cu independenţa justiţiei cum facem? nu că l-aş apăra pe actualul, dar dacă maîne vine un ipotetic „dodon” la putere, ce ne facem?), demisia lui Usatîi (totuşi a plecat. s-a supărat. are şi de ce. de acum înainte politicienii vor şti că geaba bagă ei bani în infrastructură sperând să fie aleşi deputaţi – tot propaganda e mai tare), vizita lui Grosu la Bucureşti (şi contorsionismul său lingvistic în stăruinţa de a nu pomeni cumva Unirea sau ceva de genul ăsta. cred că l-a bătut pe Voronin la acest capitol), vizita ministrului de externe francez la Chişinău, noul reprezentant UE în Moldova (mă bucură îndeosebi că e din Lituania), dar voi pune punct aici.