A făcut mare vâlvă săptămâna trecută participarea președintelui Republicii Moldova la Platforma Crimeea, pe de o parte, și discursul său cu această ocazie, respectiv omisiunea privind prezența și cererea de retragere a trupelor ruse din stânga Nistrului. Critica vine din două direcții opuse, după cum am putut vedea: critica despre participarea la reuniunea de la Kiev a venit din partea Blocului Socialiștilor și Comuniștilor, a fostului președinte Igor Dodon dar și un apropo la comunicarea purtătorului de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova; critica pentru absența menționării trupelor ruse din partea a doi foști ambasadori, în România, Mihai Gribincea și la ONU, Vlad Lupan. Nu mai numesc aici analiștii și comentatorii care s-au aliniat pe cele două poziții.

Tratatul informal de neagresiune cu Rusia

Fără să vreau să apăr poziția Maiei Sandu, trebuie clarificate câteva lucruri. Așa cum arată astăzi situația Republicii Moldova, Președintele și guvernul pro-european au astăzi nevoie de liniște și spațiu de manifestare pentru a putea realiza reformele, a prelua pe deplin puterea în stat, a reforma justiția și a relansa creșterea economică, pe baza finanțărilor externe, cu precădere europene și românești, dar și din împrumutul FMI. În momentul de față, numai un front deschis de confruntare directă în relația cu Federația Rusă nu e de dorit, așa cum o provocare de testare, obișnuită la Kremlin, e posibilă oricând, în special pe chestiunile legate de Transnistria, Comisia Unificată de Control, zona de securitate, sub orice formă s-ar preciza ea.

Dmitri Kozak a fost prezent la Chișinău într-o vizită de cunoaștere în care, dincolo de comunicatele sumare și declarațiile sale de presă, de la gardul Președinției, nu avem detalii, motiv pentru care s-a iscat prezumția că vizita sa a vizat mai mult organizarea BECS și retragerea lui Dodon din conducerea Partidului Socialiștilor, din Parlament sau chiar din viața politică, și identificarea succesorului susținut de către Rusia – competiție în care succesorul natural Ion Ceban pare să fi pierdut cursa solitară și alți contracandidați să se plaseze chiar mai bine reprezentați – decât substanța și relevanța discuțiilor cu Președintele Republicii Moldova. Oricum, rezultatul arată mai degrabă a tratat de neagresiune și benignă ignorare reciprocă, decât a acord de prietenie și deschidere spre revizuirea „pozițiilor canonice” ale Rusiei din regiune.

În acest context, o politică externă atentă, decentă, rezervată, respectuoasă și responsabilă este abordarea cea mai la îndemână și cea mai dorită. Acest lucru nu înseamnă nicidecum fluturarea steagului neutralității, a națiunii civice moldovenești și a ignorării Pactului Ribentropp Molotov – celebrat la nivel european la 23 august ca punct de luptă împotriva extremismelor de stânga și de dreapta, a politicii de mare putere și anexelor secrete de împărțire a lumii între cei mari. Dar înseamnă o linie fină în evitarea iritării inutile a rușilor în acest moment politic.

Participarea la Platforma Crimeea – un gest obligatoriu

Maia Sandu a introdus în programul său electoral de Președinte al Republicii Moldova retragerea trupelor ruse din raioanele de răsărit ale Republicii Moldova. Programul Guvernului Gavriliță – actualul și cel din perioada voturilor pentru anticipate – nu conține o asemenea referire explicită(spre deosebire de cel al lui Grosu. A fost o alegere și o subînțelegere a unor elemente de continuitate, o formulă discutabilă și de discutat dar susținută fără observații de majoritatea din Parlament.

Prezența Maiei Sandu la Kiev, la Platforma Crimeea, era una obligatorie. Acolo a fost o reuniune a democrațiilor lumii, un preambul al Summitului democrațiilor din decembrie, organizat de către administrația Biden. În plus, e vorba despre un vecin foarte important, de apărarea lumii bazate pe reguli și a princiilor menționate în toate documentele post 1975 – reuniunea CSCE de la Helsinki (inclusiv cele adoptate la Alma Ata, care au dus la crearea CSI): independența, integritatea teritorială și suveranitatea statelor, în paralel cu respectarea drepturilor omului. Maia Sandu nu putea lipsi de la Kiev.

Faptul că nu a menționat explicit în discurs prezența și cererea de retragere a trupelor ruse din Transnistria e, din nou, o alegere. Din nou, există deja o mențiune în programul său electoral iar la sfârșitul discuției cu Dmitri Kozak, comunicatul menționează distrugerea in situ a armamentului rămas la Cobasna, un fapt echivalent cu inutilitatea trupelor ilegale ruse care păzesc depozitele din regiune. Consecința naturală ar fi retragerea lor. Nici transformarea actualelor „trupe de pacificatori” într-o misiune civilă nu apare, ca urmare a solicitărilor Republicii Moldova, în diferite etape. Și nici măcar nemulțumirea privind exercițiile militare comune ale „pacificatorilor” ruși cu trupele paramilitare separatiste.

În aceeași linie a nevoii de spațiu și de liniște pentru guvernul pro-european putem pune solicitarea adresată de Chișinău către Ucraina pentru a prelungi valabilitatea numerelor transnistrene pentru circulație până la 1 ianuarie. Ucraina nu a luat o decizie, a apărut un comunicat care ar prelungi data de valabilitate, dar informat imediat drept o greșeală. Însă acțiunea Chișinăului ar putea să fie bine notată la Moscova, chiar dacă rezultatul e incert. Încă o dată, e vorba despre alegeri, despre nevoia de spațiu politic, despre priorități și aplicarea urgențelor propriei agende. Nu e vorba despre a fi sau nu de acord un analist sau altul, ci despre o alegere a actualului Guvern și actualei puteri politice, pe care o respectăm. Observăm, notăm, o respectăm și îi vom vedea consecințele și rezultatele.

Liniile roșii: retragerea trupelor ruse, transformarea pacificatorilor în misiune civilă și readucerea limbii române la locul ei decis de CCM

Dacă aceasta a fost abordarea curentă, precaută, există în continuare liniile roșii obligatorii ale intereselor de stat și pozițiilor de continuitate ale Republicii Moldova. De exemplu, este de urmărit discursul președintelui Maia Sandu la Adunarea Generală a ONU: atunci referirea la Rezoluția Adunării Generale GA 1230 din 22 iunie 2018 este necesară, chiar dacă nu este menționat explicit obiectul ei, în funcție de alegerile pe care le va face la acea oră ale Președintelui Maia Sandu. Rezoluția trebuie marcată de continuitate și sprijin pentru că este un pas asumat și obținut de către statul Republica Moldova.

Și pentru că azi este și Ziua Limbii noastre cea Română, o referire la aceasta și la situația hotărârii Curții Constituționale a Moldovei care include prevederile Declarației de Independență în documentele fondatoare ale statului și denumirea limbii de stat ca limba română este importantă. Sigur, nu în termenii Academiei de Științe, care are problemele și rațiunile sale interne și a decis, brusc, că trebuie să reafirme statutul său științific și pe acastă direcție. Dacă nu există majoritatea constituțională, o încercare ratată de modificare a Constituției pe tema limbii de stat ar fi reprobabilă. Poate în perspectiva anului viitor, limba română să se poată regăsi și în Constituție.

Însă dacă acum un asemenea demers nu e posibil, în cinstea zilei de astăzi și a vizitei la București a delegației Parlamentului Republicii Moldova, din 31 august-2 septembrie, pot fi atacate la Curtea Constituțională toate legile și prevederile legale ce conțin referiri la limba de stat sau limba moldovenească. Hotărârea Curții va fi una clară de obligare a Parlamentului să pună de acord legislația cu hotărârea CCM, adică să aducă în întreaga legislație Limba română ca limbă de stat, pentru care există majoritatea simplă a PAS. Acesta e un gest care pune de acord vorbele și faptele și compensează fluturatul steagurilor și gesturile inutile cu acțiuni pragmatice și de conținut.