Am făcut o cercetare amănunțită pentru că am considerat că e importantă de clarificat tema statului multi-etnic(varianta Voronin), poli-etnic(varianta Pavel Filip) sau plurinațional. Și motivul pentru care Republica Moldova nu se încadrează în acest proces. Am parcurs deja aici această temă într-un editorial anterior și am explicat că, atunci când există o națiune titulară, majoritară, unică, dominantă - români/moldoveni(după cum se autoidentifică) – nu e posibil să avem caracterizarea de mai sus, definirea multietnic, polietnic, plurinațional.

În celelalte cazuri avem de a face cu națiuni civice, precum cea americană, cu native nation rămasă marginală și minusculă după colonizarea cu europeni de diferite origini, în valuri de migrațiune diferite, care au cucerit Marele Vest, sau cu națiuni titulare și minorități, unele dintre ele istorice, parte a bogăției și diversității statului, altele imigrații recente, cu respectarea deplină a drepturilor minorităților. Este modelul european.

M-a interesat totuși de unde a venit ideea asta de multietnic, polietnic, plurinațional. Și iată care sunt sursele identificate.

Originea termenului de plurinațional este în America de Sud, la Statul Plurinațional al Boliviei. E denumirea oficială a statului creat după numele revoluționarului Simon Bolivar, care a determinat emanciparea de sub coloniștii spanioli. Statul cu 11 milioane de locuitori este multietnic și multicultural, având o populație formată din băștinașii amerindieni, din metiși(Mestizos), conquistadorii europeni - foști coloniști aclimatizați și integrați, asiatici imigranți și africani importați în perioadele sclavagiste moderne și integrați în societate. Grupurile nu sunt egale numeric, dar sunt importante și definitorii prin identitatea distinctă pentru statul din America Latină.

Teoretic, sursa vine tot din spațiul Americii Latine, mai exact Americii de Sud. Președintele statului Ecuador, Rafael Coreea, a susținut că o caracteristică privind plurinaționalitatea este definită de coexistența a două sau mai multe grupuri naționale prezervate și coerente, dar profund distincte(neamestecate) în cadrul unei politii(structură politică statală sau protostatală).

Ideea fundamentală a plurinaționalismului vine din faptul că, încă de la origine, de a fondatea statului, naționalitatea în stat e plurală, divizată, iar comunitatea e constituită din componentele mai multor popoare(vezi cazul elvețian pe continentul european sau cazul belgian al coexistenței flandrilor și valonilor, deși în aceste cazuri poli-etnia nu mergea la nivel cultural, acolo unde originea era tot europeană). De aici și existența acestui tip de stat sub forma unor comunități politice multiple și cu o asimetrie constituțională evidentă, în cadrul aceleeași politii. Democrația plurinațională recunoaște demosul multiplu, adică alcătuirea comunității din mai multe popoare. Acest fapt are relevanță la nivelul formulei obligatoriu profund descentralizate și a sistemului administrativ eterogen.

Două sunt exemplele care pot ilustra această definiție, a ceea ce este și ceea ce nu este stat/popor polietnic sau plurinațional: Republica Moldova și Federația Rusă. Republica Moldova este prototipul european, a ceea ce NU este stat plurinational, ci stat european cu majoritate băștinașă unică, de români/moldoveni. Federația Rusă, din contra, e o structură CLASICĂ multi/pluri națională, obținută prin cuceriri succesive și acaparare de teritorii și subjugare de popoare, organizată administrativ prin forme asimetrice și inegale ale structurilor administrative – republici, autonomii, teritorii autonome – și sistem administrativ profund inegal și mozaicat, așa cum e și componenta etnică.

Vorbim aici despre un Imperiu, creat prin adăugarea pas cu pas a unor noi popoare, care nu au fost întrebate niciodată dacă doresc să facă parte din statul rus, cucerite dar neintegrate, pentru că Imperiul a prezervat preeminența rușilor ca națiune titulară dominantă și decidentă exclusiv, iar în formula Țaristă sau Sovietică, a devenit pe bună dreptate “închisoare popoarelor”. Diferența fundamentală ține de recunoașterea și respectarea drepturilor omului și a minorităților: în Republica Moldova sunt recunoscute fiind o construcție statală după un model european, recunoscut, în timp ce în Imperiul Țarist/URSS/Federația Rusă(utilizăm strict succesiunea la tratate) asimilarea și subjugarea popoarelor de către capitala/metropola Moscova a dus la neprimirea și neparticiparea minortăților(fără drepturi sau cu pretenții de simplă aparență a existenței/respectării drepturilor) la conducerea statului și decizia generală. Formulele încercate de reconciliere între ocupant și băștinaș nu aveau cum să subziste pentru că preeminența rușilor era unică și absolută iar drepturile omului/drepturile minorităților nu erau recunoscute și nici respectate(în ciuda sau mai mult chiar, pe baza aparenței construcției formulelor autonome vehiculate).

Sperăm ca, cu ocazia acestei treceri în revistă a unor concept și clarificarea unor semnificații, să evităm pe viitor orice referință la poli/multi/pluri etnic-național când vorbim de Republica Moldova. Cu atât mai mult cu cât implicația acestui concept față de forma de organizare administrative a statului e cunoscută, ca și reticența generală față de idea de federalizare sau de creare a unor drepturi speciale, supradimensiunate, a unei părți în raportul cu întregul (câinele dă din coadă, nu coada dă din câine) – drept de veto, drept de separare, drept de decizie supradimensionată. Cei 200-300-500 mii de locuitori ai regiunii separatist nistrene nu pot impune niciodată voința peste cele 2-3-4 milioane de locuitori din dreapta Nistrului.