În loc să intrăm în sala cea mare unde urma să înceapă dintr-o clipă în alta ședința extraordinară a parlamentului, am întins-o la stânga, spre casa scărilor, pe unde am coborât treptele la trap, ținându-ne de mână. Cât era coridorul acela de lung, era completamente pustiu. Toți plecaseră la ședință și la etajul de dedesubt nu se auzea decât tropăitul pașilor noștri. Până și în cabinetul meu și al colegului meu de partid, Denis, în care tot timpul se afla cineva, acum nu era nici țipenie. Denis rămăsese la ședință, pe când noi, fără să-l prevenim, am ras putina. Am încuiat ușa și am tras draperiile de la fereastra care dădea spre acoperișul cantinei și m-am întors spre Nastea, care mă privea surâzând.

La fel ca și mine, și Nastea chiulea de la sesiunea asta extraordinară a parlamentului. Cum-necum, partidul nostru se afla în opoziție și ar fi trebuit să fii un mare tembel ca să rămâi la dezbateri. Totuși, ședința asta a parlamentului nu putea să dureze la infinit și ne-am grăbit să ne scoatem hainele de pe noi și să ne luăm unul pe altul în brațe. În curând, aceasta urma să se termine și Denis se putea întoarce în cabinet, așa că nu am pregetat să o așez pe Nastea pe genunchii mei, în timp ce eu stăteam cufundat în fotoliu. Dar de abia Nastea își lungi picioarele peste umerii mei și intră în mine, că am auzit bătăi în ușă, din ce în ce mai dese și mai insistente. Colega mea de partid înmărmuri. Am încremenit și eu sub ea, încercând să nu fac  nici un zgomot. Ne țineam răsuflarea ca cei din coridor să nu-și dea seama dacă e cineva înăuntru sau nu. Nu este exclus însă ca cei care băteau acum în ușă să ne fi ginit furișându-ne înăuntru, pentru că nu mai conteneau cu ciocănitul. Important era să nu fie Denis. Nu, nu putea să fie Denis, altfel, și-ar fi introdus cheia în lacăt și-ar fi încercat s-o descuie și m-ar fi strigat când ar fi înțeles că e cineva în cabinet.

Când bătăile în ușă au amuțit și pașii s-au stins pe coridor, Nastea iar începu să mă călărească, sărind pe mine ca și cum ar fi sărit cu picioarele pe o nucă pe care ar fi vrut s-o spargă. Gemea înăbușit. Gemeam înăbușit.

De când așteptasem clipa asta în care toată lumea să meargă la ședință și în cabinetul meu și al lui Denis să nu fie nimeni. Nastea era căsătorită și avea un soț foarte gelos, din cauza căruia nu puteam rămâne o clipă singuri. O izbăvire erau ședințele de la parlament. Putea să fie izbăvitoare și sesiunea extraordinară de azi. Pe care o așteptasem o săptămână întreagă. Săptămâna trecută am șters-o în cabinetul Nastei, dar azi am venit în cabinetul meu.

Se auziră iar bătăi în ușă și Nastea încremeni.

Nu știu dacă bătea aceeași persoană sau alta, dar bătăile nu mai conteneau. Cel care se afla în coridor izbea cu pumnii în ușă. Nastea s-a dat jos de pe mine și ne-am îmbrăcat în mare grabă, în timp ce bufniturile în ușă se întețeau. Am deschis fereastra și am sărit unul după altul pe acoperișul cantinei, de unde am intrat înapoi în parlament pe o fereastră de pe coridor mereu deschisă, pe vipia asta îngrozitoare. Am străbătut culoarul pustiu, în direcția cabinetului Nastei, cu spatele drept. Ușa ei era încuiată și am cârnit-o înapoi, spre cabinetul meu și al lui Boris, cu obrajii arzându-ne în flăcări.

L-am observat de departe. Era Mișa, un coleg de-al nostru de partid, căruia i se terminaseră țigările. I-am dat tot pachetul meu și am încuiat ușa. Bucuria mea și a Nastei era că sesiunea parlamentului de azi începuse doar de câteva minute.

Nota autorului: acest text este o proză și ar trebui citit în această cheie.