Articolul fluviu al lui Putin despre națiunea rusă care ar conține și belarușii și mai ales pe ucraineni a făcut înconjurul lumii și al internetului. Cu evident iz propagandistic și nenumărate decupaje, acest articol publicat pe site-ul Kremlinului, inclusiv în limba engleză, merită însă mult mai multă atenție prin prisma numeroaselor nivele de lectură și a relevanței lui care depășește litera scrisă și sensul imediat. E motivul pentru care am petrecut mult timp pe text, care nu e trivial nici superficial sau cu unică destinație. Prin numărul de publicuri vizate – ruși, ucraineni, spațiul post-sovietic, vecinătate, cancelariile occidentale (cu precădere europene și americană) - deja necesită mai mult decât banala lectură sau adnotare. El indică o încercare – temerară și profund nereușită, aș spune eu – de a crea o narațiune unitară ancorată profund în istorie pentru a demonstra că anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei sunt gesturi de prietenie și frățietate și că agresiunea și amenințarea continuă cu forța militară a Ucrainei este expresia apărării și eliberării ucrainenilor de jugul Occidentului rău. Cu separarea nefastă a elitei ucrainene de cetățenii ucraineni și contrapunerea lor, în imaginarul desenat de Putin ca ultimă șansă a demersului pe care-l vizează: recreerea Imperiului Sovietic sub falduri ruse!

Bătălia pentru Ucraina și neo-imperialismul rus – principalele linii directoare ale rațiunii articolului lui Putin

Dar și aici combinația de amenințări, răsuciri inexplicabile ale istoriei, interpretări unilaterale și decupate nu acoperă pe deplin spațiul de înțelesuri al articolului lui Putin. E și un avertisment al Occidentului asupra faptului că Rusia nu renunță la Ucraina și e gata să lupte cu multiple arme pentru a o acapara și menține, și o invitație indirectă la pertractări și negociere în favoarea sa, și un text care să justifice masivul război informațional în favoarea Moscovei, menit să vândă ucraineanului credul faptul că suveranitatea statului său nu se poate rezolva decât dacă acceptă, de fapt, suveranitatea limitată oferită de Moscova. Sau să plătască, spășit, pentru grandoarea Rusiei lui Putin pentru promisiunea că, de data aceasta, nu va fi considerat un cetățean de rang doi al Imperiului nou, ci unul egal ca frate rus(nici măcar slav!!!), parte a naționalității fondatoare.

Spuneam că textul lui Putin nu e trivial, ci lucrat cu atenție. Nu o colecție de propagandă, revenirea periodică la istorie și instrumentalizarea istoriei, deși acuză pe alții, chiar pe prietenii/elitele ucrainene de modificarea istoriei pe care o face el însuși, mai ales în sens propagandistic, dar cu efecte secundare majore și periculoase chiar pentru proiectul lui Putin. Asta pentru că istoria nu e în favoarea președintelui rus. Iar prin diatriba propusă și modul de interpretare curent, Putin însuși distruge și ideea de neo-imperialism rus, și pe cea de succesiune a URSS. Adică temeiurile pentru a atrage, în continuare, nu numai popoarele din statele independente, cât masa de etnii multiple din Federația Rusă însăși, căreia nu-i explică de ce trebuie să facă parte din Rusia sa și să nu își câștige independența de stat.

Sigur, în primul rând, textul subliniază, recunosc – cu Putin însuși în frunte - abordarea geopolitică a Rusiei și, în acest sens, relevanța indiscutabilă a  Ucrainei, pe care o transformă într-o miză globală, măcar americano-rusă(știut fiind că geopolitica globală dezavantajează proiectul coeziunii germano-ruse), dacă nu și ruso-europeană(natural, dacă UE are ambiții globale, nu poate face saltul fără să dovedească control și impact în vecinătatea sa imediată, în conflicte și democratizarea vecinilor, angrenați pe direcție pro-occidentală). Deci Ucraina este reconfirmată ca piatră de temelie a disputei globale, a rupturii lumilor, și miza supremă între imperialismul regăsit al Rusiei și consolidarea Europei Centrale și de Est în fața unui inamic istoric, lăsat fără posibilitatea de acces direct pentru ofensiva occidentală. Sau, dacă vreți, mutarea graniței Europei și Occidentului la frontierele de facto, ale Rusiei, pe linia de contact din Donbas.

Confruntarea Rusiei cu sine: naționalism și centralism statal rus versus neo-imperialism

În al doilea rând, textul relevă fără drept de apel și fără tăgadă aspirațiile imperialiste și neo-imperiale ale Rusiei lui Putin, care nu se poate mulțumi cu frontierele sale recunoscute internațional. Adică o Rusie care își dorește să aibă de jur împrejur nu atât cordonul sanitar de protecție, cât un spațiu care să fie tot un fel de Rusie Imperială mai mare. Deci dualitatea gândirii statale ruse rămâne împărțită între naționalism rus de consolidare a statului centralizat cu capitala la Moscova și neo-imperialismul și dorința de colonii și subordonări de jur împrejurul teritoriului său, principiu fundamental opus primei abordări.

Această formulă face ca, deși își dorește o abordare neo-imperialistă modernă – eventual împrumutată din proiectul UE atât de atractiv – Rusia să conteste CSI și angajamentele de la Alma Ata care garantează exact integritatea teritorială, suveranitatea și independența statelor independente desprinse din URSS. Or aceste garanții și angajamente care constituie fundamentul proiectului de integrare în spațiul estic vin flagrant în contradicție cu confruntările din zona conflictelor înghețate, cu războaiele ruso-georgian din august 2008 și ruso-ucrainean din 2014, cu anexarea Crimeii și agresiunea rusă din Estul Ucrainei și cu susținerile privind negarea identității naționale ucrainene, ultima fiind cel mai mare afront la adresa nu numai a elitei, dar și a spiritului de autodeterminare al ucrainenilor de rând.

Deci Rusia lui Putin, pe baza textului său, aruncă în aer garanțiile acordate noilor state independente, distruge principiile integratoare din spațiul rus(chiar dacă face, în mod fals, referire la modelul UE, care nu are nimic de a face cu impunerea regulilor, ci cu atractivitatea modelului, nimic de a face cu un imperialism de deasupra al unei națiuni asupra vecinilor săi, ci cu punerea în comun, în variantă post-modernă, a statalităților în raport cu proiectul major comunitar conceput). Raportul dominație/consens și abandonarea intereselor individuale sunt determinante și definitorii în proiectul European – acolo unde doar Germania cu Nord Stream mai păstrează ambiții de a impune UE propriile poziții, și acestea profund nuanțate și cu nenumărate concesii – statuează diferența fundamentală a celor două modele, cel european comunitar fiind incomparabil cu proiectul stato-centric, neoimperial și neo colonialist al Rusiei.

Abordarea selectivă a dreptului internațional: fără principiul naționalităților, autodeterminarea națiunilor și fără drepturile omului

Dar marea problemă a întregului text al lui Putin, atât la nivel istoric cât și la nivelul înțelegerii proceselor și determinismului post-1989, o reprezintă abordarea selectivă a dreptului internațional și negarea documentelor și angajamentelor semnate de către Rusia însăși, ca și de toate statele lumii. Pare rizibilă referirea – e adevărat în trecere – la ONU și la documentele sale, când Rusia neagă două principii fundamentale: cel al libertății popoarelor/națiunilor, reflectat în principiul naționalităților, și cel al autodeterminării națiunilor, din profunzimea principiilor wilsoniene, reflectat în cadrul ONU. Dacă imperiile europene au căzut în 1918, iar principiul decolonizării a intervenit în perioadă Războiului Rece, Rusia a considerat că nu i se aplică nici unul dintre aceste principii universale, la care a achiesat, nici Imperiului țarist, Imperiului bolșevic, Imperiului sovietic sau Imperiului rus de astăzi.

Deci marea problemă structurală a narațiunii lui Putin rezidă în Principiul naționalităților, dreptul internațional și desființarea imperiilor. La care putem să adăugăm fără nici o problemă declarația universală a Drepturilor Omului din cadrul ONU, la care URSS și Rusia sunt parte. Putin și menționează în treacăt – relevând că e conștient, el sau autorii reali ai articolului, de slăbiciunea susținerilor – faptul că a fost vorba despre desființarea numai a Imperiilor Europene – fără a explica de ce acest principiu nu i se aplică și Imperiului țarist, celui bolșevic sau URSS. Firește, există niște treceri rapide în revistă a unor referiri la libera aderare la URSS și la dreptul oricărui stat să se retragă din Uniune, dar nu se explică în acest context de ce Ucrainei trebuie să i se refuze acest drept astăzi, în baza propriei voințe și a celei a cetățenilor săi, în favoarea frăției ruse triptice (nici măcar slave, ci cu simbolul trinității creștine ortodoxe împlântat în simbolistica imagologică nou regăsită a Moscovei) ruso-ucraineano-belaruse.

Decolonizarea postbelică a reprezentat asumarea de către Occident a principiilor autodeterminării chiar și de către învingătorii Celui de-al Doilea Război Mondial. Din nou, nu și de către URSS. Doar parțial și vremelnic în 1991, fără a discuta despre “închisoarea popoarelor” din interiorul Federației Ruse. De ce ar fi Rusia specială? De ce ar trebui să accepte lumea acest excepționalism rus? Sigur, în 1991, am avut abordarea pragmatică, fiind supra-utilizat mitul armei atomice sub control: cum să scăpăm arma nucleară de sub control. Asta ar justifica menținerea Federației Ruse. Nimeni nu a explicat principial, însă, de ce ar fi negat dreptul republicilor autonome etnice, ocupate și constrânse să ființeze în interiorul Federației Ruse, de a nu accede la independență prin autodeterminare. Astăzi, explozia Federației Ruse nu mai este o linie roșie a Occidentului! Și mitul controlului armei atomice este deja depășit, cu ieșirea nuclearului din spațiul de influență și amenințare a lumii de azi.

Deci o mare problemă a Rusiei lui Putin este, de asemenea, revizionismul și atitudinea revanșardă, chestionarea desființării URSS, declarată de liderul de la Kremlin drept cea mai mare năpastă a Rusiei în secolul 20! Pentru că revizionismul în raport cu granițele convenite, cu suma acordurilor CSCE/OSCE, Carta pentru o Nouă Europă sau actul fondator Rusia – NATO și documentele Rusia-UE înseamnă revenirea naturală la principiul naționalităților și respectarea voinței de autodeterminare a popoarelor și națiunilor, de unde dispar natural nu atât ambițiile neo-imperiale ruse pe spațiul post-sovietic, cât însăși unitatea și frontierele Federației Ruse intră în discuție. Iată unde duce dualitatea stat național-imperiu și de unde pornește forcingul lui Putin de a exprima în termeni naționaliști ideea imperială rusă, care nu se poate face decât pe baza similarității sau coincidenței naționale a rușilor cu ucrainenii și belarușii, cel puțin.

Războiul cu doi vinovați egali, dar cu Rusia ascunsă mai în penumbra textului lui Putin

Interesantă este rotirea pe călcâie și modul în care Putin discută despre anexarea Crimeii și războiul ruso-ucrainean – pe care aproape nu-l mai neagă, doar îl explică. Deși are, mai în a doua parte, câteva explicații tradiționale pentru fiecare dintre cele două componente ale războiului din Ucraina – Crimeea și Donbasul – de fapt evită explicațiile directe și ascunde totul în spatele unei formulări echivoce, a unei vini comune, cu doi responsabili. Nenumiți. Vinovați împreună, deopotrivă. Însă narațiunea e astfel scrisă prin juxtapunerea de texte încât doar elita ucraineană, conducătorii ucraineni, naționaliștii și naziștii sunt vinovați, în final. Nu Rusia, nu Putin i-a alienat pe ucraineni. Rusia rămâne ascunsă în penumbră, la capitolul responsabilității, în narațiunea lui Putin. În schimb ocupă centrul scenei binecunoscutul dușman extern. Forțele care au știut să dezbine. Europa. Occidentul. America nici măcar nu e numită în această ocultă structură a dușmanului extern ce străbate întreaga narațiune din textul Președintelui rus.

Pe fond, Putin afirmă că întreaga problematică legată de chestiunea națională ucraineană dezbină. Pentru Putin, identitatea ucraineană distinctă dezbină. Opțiunea de autodeterminare la îndemâna ucrainenilor, pomenită atunci când evocă formarea URSS, dezbină poporul rus, cu componenta sa ucraineană – în fapt tot o subordonare identitară egală cu cea de tip colonial sau a ocupației Ucrainei. Ucraina rămâne, în toată narațiunea, o parte a unui întreg, o parte a poporului rus, i se recunosc anumite elemente, dar rămâne inferioară și în cel mai bun caz parte a poporului rus. Iar dorința de libertate față de ruși e prezentată drept rezultatul acțiunii dușmanului exterior împotriva Rusiei și a poporului rus în triadă(cu ruși, ucraineni, belaruși, invenția lui Putin prin glisarea de la frăția slavă la unitatea popoarelor) prin acțiunea de tip divide et impera: împinge o parte a poporului împotriva alteia.

Fundamentul susținerilor lui Putin e profund istoric și istoricist, cu propaganda de tip clasic, comunistoid: o mie de ani comuni reinterpretați propagandistic și prezentați istoric, unitate tribală slavă și unitate lingvistică, limba veche rusă. Plus ortodoxia comună care apare după creștinare. Fragmentarea feudală ar explica diferențele. Motiv pentru un atac și la Lituania și Polonia, firește, băieții răi din epoca medievală a diviziunilor ruso-ucrainene.

În plus, textul abundă, cum era de așteptat, în narațiuni simbolice și secvențe imagologice care se doresc cu impact asupra populației și publicurilor țintă: numele de Ucraina ar proveni din rusescul “okraina” (periferie) – o variantă înjositoare, cu rol de marginalizare imagologică. Putin chiar notează că “ucrainean”, provine din rolul de paznici ai frontierei sau grăniceri care protejează granițele externe ale Marelui imperiu rus. Iată rolul pe care-l alocă Rusia Ucrainei! Se succed numele teritoriale și geopolitice ruse de pe parcursul secolelor de “Malorossia” (Rusia mică) pentru teritorii medievale la Est de Nipru, din nou formule de susținere a ideii identității ruse a ucrainenilor dar prin diminuarea relevanței, prin desconsiderare, nicidecum prin tratarea măcar ca egali, în textul lui Putin. El mai menționează că absolvenții Academiei Kiev Mohyla au jucat un rol important în viața Bisericii (ruse) fără a face nici o referire la creștinarea de către Petru Movilă, un român moldovean. Putin îl ignoră, ca să nu-l declare de-a dreptul rus!

Firește că istoria lui Putin nu discută despre Rusia Kievleană ca fundament și leagăn în primul rând al Ucrainei, pentru ca Rusia să se desprindă spre stepele estice ulterior, ajungând la granița Europei de Est abia după Șelimbăr, în 1711. Totul e cu emblemă rusă iar ucrainenii nici nu existau, altfel, dacă nu puteau să nu apară de nicăieri pe aceste teritorii. Apoi pe malul drept al Niprului aveam comunitatea polonezo-lituaniană rea, care discrimina social și religios, oprimându-i pe ucrainenii(ruși) în timp ce Rusia era cea bună, care îi dezvolta în stânga Niprului și îi găzduia pe cei care fugeau. Populația se considera rusă și ortodoxă, în acele vremuri, ne mai spune Putin, care consideră Hatmanatul ucrainean ca o formă de protostat autonom format în structura internă a viitorului Imperiu Rus!

Istoria după Putin: Rusia Imperială uber ales!

Firește că e interesantă și interpretarea torsionată a istoriei lui Putin pe tot parcursul epocii medievale și moderne, până la Primul Război Mondial. Propaganda rusă clasică este reinterpretată, dovada unui document deloc întâmplător și cu un lucru asiduu de ani de zile pentru a putea fi servit cât de cât unitar și conform actualei ideologii neo-imperiale a unicului popor rus cu trei ramuri, a lui Putin. Discursul liderului de la Kremlin menționează că abia în secolul 18 Rusia a ajuns “să incorporeze” Crimea și tărâmurile Mării Negre în Novorosia – un alt principiu și concept geopolitic rus utilizat împotriva Ucrainei în 2014 și de atunci înainte. Firește că toate aceste teritorii au fost populate cu “oameni din toate provinciile ruse” – continuă Putin diatriba sa istoricisto-revizionistă, pentru a fundamenta existența poporului unic rus oriunde vrea el. Rusia Imperială uber ales!

Rusia “a recâștigat” – nu ocupă, evident, doar recâștigă teritorii care nu i-au aparținut niciodată în istorie, asta e retorica lui Putin – “după împărțirea regatului comun polono-lituanian”. Imperiul Rus a câștigat “vechile teritorii ruse” – cum altfel, deși nu sunt niciodată menționate ca atare în istorie până atunci – cu excepția Galiției și Transcarpatiei, care aparțin Austriei, ulterior Imperiului austro-ungar.  Deci istoria cuceririlor imperiale ale statelor și popoarelor Europei Centrale și de Est este eludată și pusă exclusiv pe seama imperiilor europene (polono-lituanian și austriac, respectiv austro-ungar), fiind evitată tocmai situația Imperiului rus, menționat, însă, ca atare aici. Coeziunea a fost explicată peste tot făcând referire, fără a le numi, tot la bazele principiului naționalităților, la care Putin aduagă din plin elemente de drept istoric – credință comună, tradiții culturale comune și „similitudinea lingvistică” – aici referirea la limba comună - vechea limbă rusă - a dispărut! Așa se justifică revizionismul teritorial rus.

Dar Putin nu uită să menționeze că atât Malorusia, Novorusia și Crimeea s-au dezvoltat ca entități diverse etno-religioase, deci menționând elementul rus împreună cu celelalte și respingând orice dominantă ucraineană, care dispare din narațiune în acest punct, pentru a reveni din spuma mării ulterior, la Revoluția Bolșevică. Dacă anterior bătălia dintre bine și rău  pentru Putin era una ruso-lituaniano-poloneză, acum, după absorbirea în Imperiu, Ucraina nu mai există! Și de aici începe din nou contorsionarea istorică și de interpretare care descalifică istoric și vădește intervenția propagandistică a Rusiei lui Putin în această narațiune contradictorie, incompletă și contra-indicată chiar propriilor scopuri ale Kremlinului de astăzi.

Ucraina e produsul bolșevicilor, susține Putin

Bătălia dintre adevăr istoric și născocire propagandistică prin torsionarea extremă de interpretare și decupajul faptelor de către autorii articolului semnat de Putin sunt cele mai evidente în dezbaterea privind Primul Război Mondial și perioada interbelică. Putin tace în privința colapsului imperiilor, vorbind doar despre Prăbușirea Imperiilor Europene – dar fără a discuta principiul naționalităților, autodeterminarea popoarelor și aspirațiile de eliberare a națiunilor la început de secol 20. Fostul imperiu rus a fost pradă războiului civil și „intervențiilor străine”, cum altfel, iar Ucraina e produsul bolșevicilor. Asta deși Republica populară Ucraineană ar fi declarată ca atare „ca parte a Rusiei”!!!

Nu există ucraineni și Ucraina în narațiunea lui Putin, între secolul 18 și începutul secolului 20, nici aspirații și luptă anti-imperială, nici interzicerea limbii ucrainene și discriminarea prin decrete și edicte a ucrainenilor “frați” și “parte a poporului rus”. Nimic. Doar frățietate și armonie. Totuși, în 1917, la Brest Litovsk, apare reprezentarea ucraineană a Republicii Populare, pentru ca la 10 ianuarie 1918, un șef al delegației ucrainene să declare independența Ucrainei. Din neant, fără mecanisme și evoluții politico-naționale, și mai ales tăcându-se constant asupra principiului autodeterminării popoarelor și națiunilor din fostele imperii. Putin declară Ucraina modernă pe de-antregul un produs al Erei Sovietice – bolșevice, deși ea preexista în formă națională și avea rădăcini istorice distincte din Evul Mediu pomenit în narațiunea anterioară.

Aceste rupturi de ritm și tăceri asupra unor momente istorice și legități fac din textul lui Putin un act propagandistic, o narațiune de percepție și dezvoltare a politicilor viitoare ale Kremlinului, dar fără nici o valoare istorică reală! Nu principiile wilsoniene, nu principiul naționalităților, nu ieșirea din Imperii a făcut ca să nască Ucraina independentă, cu un popor și națiune ce exista pe aceste teritorii, ci principiile de mai sus se aplicau, după Putin, prin referire indirectă și subliminală, doar la imperiile europene!

Firește că toată susținerea lui Putin aduce în prim plan Rusia legitimă în a clama o succesiune, dominație sau faptul că ucrainenii, fără să-și dorescă, sunt declarați parte a poporului rus pentru că așa se potrivește narațiunii sale politic, propagandistic și ideologic croite peste istoria reală. Ceilalți, toți ceilalți care recunosc Ucraina independentă, existența poporului ucrainean și neagă narațiunea putinistă – de care au auzit prima oară acum două săptămâni – sunt forțe externe nefaste. Iar narațiunea sa arată astfel pentru că scopul său este de a susține intervenționismul rus ca legitimitate prin referirea la același popor!

Străinii, amenințarea externă și temeiurile fragile ale Rusiei pentru intervenționismul actual

Legitimitatea pe care-și întemeiază Rusia intervenținismul în Ucraina s-ar traduce astfel: eu mă apăr pe mine, iar voi inventați o altă identitate care nu există ca să divizați poporul meu! Asta e găselnița lui Putin de astăzi! Altfel rușii nu ar mai putea intra în propria poveste: ar fi și ei tot străini și forțe externe, din Est, de data aceasta. Existența Ucrainei independente și a identității ucrainene reprezintă o condamnare a intervenționismului rus, a încălcării dreptului internațional, și prăbușirea aspirațiilor neo-imperialiste ruse pentru că permit ca Ucraina și ucrainenii să decidă singuri încotro doresc să o apuce. Or asta Rusia lui Putin nu poate permite Kievului, de aceea își ascute vocea ca Lupul cel rău care păcălește cei trei iezi din povestea lui Creangă sau porcușorii din fabula lui James Halliwell Phillipps.

Firește că Rusia nu discută aici angajamentele sale și invariabilitatea frontierelor în Europa la care a achiesat. Și în spațiul post-sovietic de asemenea, prin nenumărate acorduri și tratate. Acest fapt și absența acestei componente în narațiunea istoricistă și propagandistică a lui Putin e la fel de relevantă, pentru că ea subliniază incapacitatea de a crea o variantă acceptabilă și compatibilă cu tonul anterior. În schimb Putin nu uită și nu iartă dușmanul extern, care e singurul care justifică situația de astăzi – pe lângă elita și conducătorii ucraineni care vând țara străinilor.

De aici începe delirul liderului de la Kremlin cu toată suma de teme de tip “nu ne vindem țara” și “vânzătorii de țară”, peste care se adaugă temele de frustrare și psihoză colectivă ale Kremlinului în proiectul anti-Rusia. Pe scurt, pentru Ucraina și independența sa, orice altă variantă decât subordonarea față de Moscova e o trădare și expresia unei porniri anti-ruse! Putin nu realizează el însuși că această echivalare în conștiința publică, făcută prin mii de guri de tun ale propagandei imagologice și războiului informațional rus în Ucraina, Rusia și în lume crează, per a contrario, imaginea faptului că independența Ucrainei nu este posibilă decât astfel, prin crearea unei porniri anti-ruse. Ai grijă de ceea ce îți dorești, că s-ar putea chiar să obții, spune o zicere universală. Sau profețiile false riscă să se îndeplinească!

Radicali, neonaziști și independența Ucrainei inacceptabilă pentru Rusia!

Textul lui Putin face referire la “cei care au dat deplinul control al Ucrainei forțelor externe”, pe care îi cadorisește și cu etichetele tradiționale simbolice negative: radicali și neonaziști. Toți sunt de vină – inclusiv UE, Rusia e bună, toți ceilalți sunt răi, în baza narațiunii lui Putin. Rusia nu a făcut nimic. 2014, anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei nu există pentru Putin! Deși asta face distanța reală între Moscova și Kiev: rapturi teritoriale, nerespectarea tratatelor, angajamentelor, chiar de la fondarea CSI (vezi Pactul de la Budapesta). Despre astea Putin nu vorbește. Nici un cuvânt! Asta demonstrează falsul propagandistic versus explicarea părții sale de adevăr și temeiurile susținerilor sale, pe care le așteptam mult mai solide!

Radicalii și neo-naziștii sunt din ce în ce mai deschiși și apar public cu insolență, susține Putin, clamându-și ambițiile, autoritățile ucrainene fiind blânzi cu ei. SUA și UE au împins, chiar înainte de 2014, Ucraina să se separe și să se delimiteze economic de Rusia. Ucraina a îmbrățișat un joc gepolitic periculos, care o transformă în bariera dintre Europa și Rusia, trambulina împotriva Rusiei, susține Putin în articol. Iar lozinca faptului că “Ucraina nu este Rusia” nu mai este o opțiune pentru Putin, pentru că asta ar fi expresia conceptului aplicat de “anti-Russia”, pe care nu-l va accepta niciodată! Temele loviturii de stat de la Kiev, naziști și bau-baul NATO care vrea să pună baze pe teritoriul ucrainean, nu apărând Ucraina ci amenințând Rusia, plus controlul extern sunt temele dezvoltate de Putin, în consonanță cu narațiunea clasică din războiul informațional rus. Firește că, și aici, Rusia a făcut totul ca să oprească fratricidul, și nu ea e cea care a declanșat raptul Crimeii și războiul ruso-ucrainean!

Masacrul virtual ce ar fi urmat în Estul Ucrainei, Malorusia și Novorosia sunt explicația intervenționismului rus. Aici contorsionarea adevărului și abuzul de interpretare conduce de-a dreptul la aberații, greu acceptabile oricărui om independent, neimplicat și cu logica formală bine învățată. Pentru că suma aberațiilor Rusiei lui Putin nu încape într-o narațiune legitimă și unitară. Între altele, referirea la drenarea resurselor Ucrainei de către conducătorii și oligarhii săi prin corupție – tema occidentală – sună de-a dreptul penibil în gura lui Putin. Ca să explice că nu e vina poporului ucrainean și ca să rupă poporul de elite și lideri, Putin forțează și argumentul căderii la un PIB/capita sub Albania și Republica Moldova. Ipocrizie absolută când în Rusia lucrurile sunt exact așa, dar mult mai amplificate iar PIB-ul per capita în Rusia lui Putin este mult inferior celui din România.

Putin încheie apoteotic, marcând o nouă veleitate și nivel de lectură al operei sale magna: comunicarea cu Occidentul, anunțul luptei deschise pentru Ucraina, negarea Ucrainei ca stat independent și a dreptului ucrainenilor de a fi un popor distinct. Se adaugă și invitația la o pertractare, dar doar în termenii săi, cu recunoașterea dominației ruse în Ucraina. Putin vorbește despre o singură națiune mare, “tri-unită”, făcută din ruși, ucraineni și belaruși. Ucraina ar fi altfel astăzi doar prin schimbarea forțată de identitate, iar amenințarea Ucrainei independente este echivalentă cu lovitura nucleară împotriva Rusiei – ceea ce dă dreptul la retaliere cu toate capabilitățile inclusiv nucleare – pentru că practică asimilarea forțată, formarea unui stat ucrainean pur din punct de vedere etnic, agresiv împotriva Rusiei cu o diviziune artificială între ruși și ucraineni care ar putea face ca poporul rus să piardă sute de mii sau milioane de indivizi! Iată rezultatul bombei nucleare pe care a declanșat-o independența Ucrainei și dorința de a merge către Occident! O amenințare existențială la adresa Rusiei, lasă să se înțeleagă Putin (în fapt doar o amenințate la adresa proiectului său neoimperial!)

De aceea, Rusia lui Putin propune, prin articolul său fluviu, Ucrainei și ucrainenilor să accepte “suveranitatea reală” care este doar suveranitatea limitată de Rusia și de interesele sale, care mențin Ucraina sub controlul Rusiei. Doar astfel va fi recunoscută de Rusia. Și așa arată și componenta de comunicare a textului lui Putin cu Occidentul: Rusia a trecut la război pe Ucraina, cu toate mijloacele, nu vrea să o piardă, cu riscul de a nivela totul ca o fâșie enormă de pământ arat și un haos de nedescris, care să blocheze integrarea Ucrainei în Occident. Dacă nu cumva chiar Rusia va cuceri Ucraina și o va integra cu forța, bucată cu bucată, în Imperiul său de tip nou. Că vrea sau nu vrea Occidentul. Pacea înseamnă cedarea directă, fără nuanțe, a Ucrainei înapoi către Rusia și poporul rus.