Coborâsem la șase dimineață din săgeata portocalie, în care urcasem în urmă cu trei ore. Gara din Ungheni forfăia de lume. M-am așezat pe o bancă scorojită, cu vedere spre peron, ca să nu scap cumva microbuzul spre Flutura, unde mă duceam ca să votez. Ca să nu adorm, mi-am lipit gura de termosul cu cafea și am tras câteva înghițituri zdravene, alungându-mi somnul, pe care nu mi l-am putut împlini în trenul de Chișinău, unde m-am perpelit noaptea trecută, întorcându-mă de pe o parte pe alta într-un fotoliu neprimitor, fără să închid un ochi.

Pe banca mea se mai afla cineva – o femeie trupeșă – pe care nu am observat-o când m-am așezat, probabil, fiindcă eram varză. Scria ceva într-un caiet și eu m-am bucurat că e scriitoare, dar nu, nu era scriitoare.

Ținea mobilul la ureche și asculta cu mare atenție cum un bărbat pronunța lent și tare câteun cuvânt într-o limbă străină, pe care-l căuta după aia într-un caiet, deschis pe genunchii ei. Îl repeta după bărbat cu ochii în caiet și eu nu înțelegeam despre ce limbă e vorba, până nu am auzit Guten Morgen și am înțeles că femeia aceea învăța germana.

La șase dimineața, pe o bancă ostilă din gara din Ungheni - (din care funcționa doar un ghișeu, restul fiind închise, și nu doar ele, dar și cafeneaua de la parter sau taraba de ziare sau cantina de la primul etaj, dându-ți impresia că gara aia era părăsită) – ea învăța formule de politețe în limba germană, gen, guten abend sau auf wiedersehen și pe mine m-a izbit faptul că ea făcea lucrul acesta în ziua alegerilor.

Femeia aia grasă, îmbrăcată într-o rochie largă, învăța germana în ziua alegerilor. Am privit-o cu coada ochilor și mi s-a părut a fi o femeie obișnuită, poate, vânzătoare, sau contabilă, dar în nici un caz profesoară.

Am ieșit odată afară, eu lăsând-o să iasă prima. Pe peron pufăiau două mașini: un microbuz paradit ce se umplea cu oameni din satul meu de baștină, cei mai mulți cu ochii roșii de nesomn, și alături de el, un autocar cu două nivele, luxos, ce pleca spre Berlin.

Am urcat în rabla care mergea spre Flutura, așezându-mă pe scaunul din față. Oamenilor din Flutura, nu știu de ce, nu le plăcea să stea alături de șofer. A urcat și ea în autocarul ei.

La șase fix, autobuzele noastre s-au urnit din loc – rabla mea și autocarul ei fastuos.

Eu mă duceam spre Flutura ca să votez, iar ea pleca în Germania, probabil, ca să muncească acolo.

Era ziua alegerilor. Secțiile de votare urmau să se deschidă de abia peste o oră. De abia peste o oră ea va traversa granița. Adică ea va trece frontiera exact în clipa când eu voi vota.