Ziua în care mama și tata au strâns-o pentru ultima oară în brațe, după care și-au săltat geamantanele de pe podea și au ieșit din casă, Florica și-o amintește foarte bine și azi.

În urmă cu câteva zile, împlinise șapte ani și nimic nu prevestea despărțirea lor, dar s-au despărțit. Se aflau unul în fața celuilalt -Florica, mama, tata și bunica - pe strada Națională din Ungheni, și fetița încerca să-I convingă să nu plece nicăieri când  apăru un autobuz pântecos, scoțând flăcări pe gură, și acesta îl înghiți mai întâi pe tata și pe urmă pe mama, iar nepoțica și bunica au rămas în stația aia ca două haine suflate de vânt de pe frânghia de rufe.

Fetița ieși în fața autobuzului și se propti cu mâinile în botul lui. Bunica o trase într-o parte și autocarul plecă, lăsând un nor de fum după el. Mama și tata mai să spargă geamurile cu fruntea și nasurile lor turtite. Lacrimile le șiroiau de pe obraji pe sticla autobuzului care-și sporea viteza. Fetița alergă după vehicul și bunica după ea până mașinăria aia uriașă și inumană o cârmi pe o altă stradă dispărând după orizont ca un zmeu cu aripi.

De atunci au trecut patru ani și ceva și Florica nu-și mai văzu părinții decât la mobil sau în vis. Blestemă ziua aia. O mai blestema și azi ziua aia când autobuzul ăla insensibil i-a dus părinții peste mări și țări. Bunica zicea că Italia nu mai e chiar așa de departe, dar ea nu o credea, odată ce mama și tata ei nu au mai revenit de atunci acasă.

Ziua aia spurcată. Cu nori pe cer și cu un vânt ucigător de rece. Fetița a și răcit după aia și a zăcut o săptămână la pat.

Era a două zi după alegerile prezidențiale. Câștigase Dodon și tocmai lucrul ăsta îi și făcuseră pe părinții ei să-și ia lumea în cap. Ziceau că nu mai au viitor într-o țară în care un om ca acela a putut deveni președinte.

Duminică vor avea loc noi alegeri.

Florica răcise iar și zăcea la pat. Bunica și o mătușă de-a ei discutau în camera vecină despre ea. Bunica își lăsase telefonul pe masă. Așa bolnavă cum era, fetița s-a dat jos din pat și l-a luat în mână și a format mai întâi numărul mamei sale și pe urmă al tatei și le-a spus:

- Mamă și tată, vă implor, mergeți duminică la Roma și votați!!!

Între orășelul în care lucrau părinții ei – mama îngrijea o bătrână căreia medicii îi extirpaseră sânii, iar tata mătura străzile- și Roma distanța era de 300 de kilometri, dar fetița îi rugă să străbată drumul ăsta.

Florica se temea că, dacă părinții ei nu se vor duce să voteze, Dodon și ai lui vor câștiga alegerile astea și atunci părinții ei nu se vor mai întoarce niciodată acasă.

Dar dacă Dodon și ai lui vor pierde alegerile, ea era sigură că ei se vor întoarce. Deci trebuia să-i convingă să meargă la Roma și să voteze.

Plângea când îi ruga asta. Plângea asemenea părinților ei când autobuzul îi răpi de lângă ea și îi duse peste mări și țări.

Telefonul i se făcu ud în mână de parcă l-ar fi scăpat într-o căldare cu apă.