Vine grănicerul transnistrean ca să-mi ceară actele și eu nu le găsesc. În loc de buletin, scot din buzunar o carte de vizită. Buletinul nu-l găsesc nicăieri de parcă mi-ar fi dispărut sau mi s-ar fi evaporat. De, pe căldurile astea e posibil orice. Nu e . Nu știu unde ar putea fi. Mă dă jos din autobuz și mă duce în incinta unei clădiri, unde închide ușa și începe să mă interogheze.

- Cum ai trecut Nistru fără acte și pe unde?

Eu îi spun că le am și el nu mă crede.

- Prezintă-mi-le, dacă le ai.

Încep iar să-mi scotocesc toate buzunarele și nu-mi găsesc nici acum buletinul.

- Oare să mi-l fi furat cineva sau să-l fi pierdut? mă întreb eu speriat, în sinea mea. Dar când și unde?

El se suie cu fundul pe masă, de unde mă privește înțepat. Ecusonul agățat pe sacou I se clatină înainte și înapoi și eu reușesc să-I deslușesc numele: Cioran.

-L-ai găsit? mă întreabă el în rusește, o limbă în care m-a interogat tot timpul. Dar eu déjà știu cum îl cheamă și-I răspunde românește:

-Nu, nu e.

- Șto tî scazal? mă întreabă domnul Cioran, cu muștarul sărit.

Îi răspund rusește ca să nu-l întărât și mai tare.

- Dacă nu ai acte, înseamnă că ai trecut ilegal frontiera de stat.

- Eu am acte.

- Zi-mi cum ai trecut frontiera fără buletin?

- Eu am buletin.

- Și ce-ai făcut în țara noastră? Oare nu ai venit cu AUR sau cu PUN sau cu PAS? Oare nu ai venit să faci agitație electorală?

- Eu am venit la mătușă-mea.

- Și unde stă mătușă-ta?

- La Tiraspol.

- Și ce vânt te-a adus la ea?

- Mi s-a făcut dor.

- Lasă poveștile.

- E bolnavă.

- Dă-mi telefonul ei.

I-l dictez și tovarășul căpitan Cioran o sună pe mătușa mea și o întreabă dacă am vizitat-o. Răspunsurile mătușei mele nu le aud și nici lui nu-i pot vedea mimica. I-o văd când se întoarce. Are o mină de om foarte supărat.

- Și ce v-a spus mătușa mea?

- Aici eu pun întrebări și nu tu.

Eu tac și mă uit pe fereastră, la călătorii care fumează enervați în jurul autobuzului. Toți sunt supărați pe mine.

- Cred că o să te predau celor de la MGB, îmi spune tovarășul Cioran. Să se descurce ei cu tine.

Gândul că voi fi predat securității mă bagă în boale și, instinctiv, îmi bag mâna în buzunar și, să vezi și să nu crezi, îmi scot de acolo buletinul și i-l întind tovarășului Cioran, care se posomorăște brusc. Nu știu de ce, dar nu se bucură că mi-am găsit buletinul. Totuși, nu mai are niciun motiv să-i cheme pe cei de la MGB și mă lasă să ies afară. Autobuzul plecase déjà. Tovarășul Cioran îl lăsase să plece.

Notă: Acest text este o proză și trebuie receptat în această cheie.