Vizita în Europa a președintelui american Joe Biden a creat premizele unei abordări unitare a Rusiei, Chinei și autocrațiilor, în general. Cu diferențe de nuanță, cu abordări definitorii pentru interesele naționale, dar cu un summum de abordări comune ale democrațiilor globale, abordări situate pe linia multilateralismului real, a cooperării euro-atlantice și a conjugării opțiunilor democrațiilor, cu observația clară a jocului pe roluri și a unei convergențe euro-atlantice. Unele dintre elementele de detaliu ale viitoarei abordări comune nu au fost definitivate, grupuri de lucru au fost înființate în cadrul summitului UE-SUA, însă liniile mari s-au decantat și sunt clare.

Dacă pe relația transatlantică, lucrurile se concretizează fără drept de apel, acest tip de unitate are repercusiuni și efecte pe tot întinsul globului. Și unde ar putea fi incidența acestor decizii comune mai importantă decât în spațiul Estului european, în noile state independente – li se tot spune „noi”, deși împlinesc 30 de ani de independență și ele în august – fostele state unionale situate între granița de Est a UE și NATO și Federația Rusă. Toate marcate de conflicte înghețate sau prelungite orchestrate de Rusia, toate cu impact major al politicilor ruse de „apărare a rușilor, rusofonilor și compatrioților”, orice ar însemna aceste concepte relativizate chiar de Moscova, fără relevanță internațională.

Dacă în privința Rusiei, există un anumit nivel de înțelegere a situației, raportarea la regulile democratice și ale statului de drept nu mai sunt discutabile. E de ajuns să vedem impactul lipsei unor reforme într-un stat ca Ucraina, chiar cuprins de război și aflat după anexarea ilegală a Crimeii. Ideea de reformă și reproșurile pentru stagnarea combaterii corupției și a edificării statului de drept au fost pe buzele lui Anthony Blinken și atunci când a venit să asigure Kievul de sprijin iar trupele ruse erau masate la frontierele estice, în Marea Azov, strâmtoarea Kerci și Marea Neagră sau peninsula ocupată Crimeea. La fel de dură a fost reacția și în privința multiplelor modificări și relativizări ale regulilor democratice la Tbilisi, inclusiv după angajarea președintelui Consiliului European, Charles Michel, și realizarea unui acord între putere și opoziție, sau măcar o parte a opoziției. Referința la reforme nefăcute sau incomplete a rămas pe masă.

La Chișinău, speranța schimbării și a cuceririi depline a puterii pro-europene pare îndreptățită. O arată toate cele mai recente sondaje de opinie. Cu riscul de a lăsa în afara Parlamentului orice altă formațiune unionistă, pro-românească, pro-europeană de orice fel, PAS, partidul pro-prezidențial, va îngloba și opțiunile care lipsesc astăzi din spectrul politic, în viitorul Parlament, tocmai pentru că, prin polarizare, a preluat în noua majoritate solidă toate aceste voturi. Construcția unor partide mai concentrate pe fiecare dintre aceste direcții va fi, poate, o problemă a viitorului. Însă raportarea la orientarea strategică, nu!

Problema orientării strategice pro-occidentale trebuie tranșată de la început. Și a alegerii democrație versus autoritarism. Și a opțiunii pentru stat de drept și combaterea corupției. Cu riscul unor alegeri costisitoare, ele trebuie făcute de la început. În acest context, abordarea UE și SUA în raport cu Rusia este inevitabilă, ca piatră de temelie a definirii relațiilor viitoare. Cu particularitățile spațiului în care ființează Republica Moldova, cu nuanțele de rigoare în raport cu populația rusă și nostalgic sovietică sau a celei separatiste din regiunea nistreană, opțiunea trebuie făcută clar, explicit și fără echivoc.

Dar dacă despre opțiunea strategică și alegerea în privința Rusiei sunt discuții făcute de ceva vreme, nu același tip de dezbatere a existat în privința Chinei. Republica Moldova are o abordare mai degrabă favorabilă în raport cu China. Postura partidelor comuniste care au condus la Chișinău, odinioară, și la Beijing, chiar și astăzi, au făcut ca să existe elemente de coperare, deschidere și împrumuturi, anumite desfaceri de produse și piață pentru chinezisme, ba chiar și înclinația oamenilor pentru produse mai ieftine, pe care să și le permită, au conturat această complexitate. Cât despre Tiraspol, ultima oară când am fost, acesta era un adevărat ChinaTown, cu produse aduse prin contrabandă, în cea mai mare parte, prin Odessa și Ilishiovsk și vândute în regiunea separatistă, dar transportate și mai departe, în Republica Moldova, fără taxe, sau unele ajungând chiar și în România.

Noile poziționări în privința Chinei reclamă o revizuire completă a situației schimburilor și a împrumuturilor făcute pe filieră chineză. Vladimir Voronin împrumutase, la un moment dat, vreun miliard de dolari de la China, cu tam tam. Sper că sunt bine identificați acești bani în datoria publică și că sunt evaluate consecințele acestora sau a altor împrumuturi ulterioare. Sigur, Republica Moldova nu este un spațiu prea important, dar precedentele Sri Lanka și Muntenegru trebuiau să fie învățătură de minte și până la constituirea unei abordări comune a Chinei, de pe poziții democratice occidentale.

Perspectiva însă va fi mult mai dură și mai directă, reclamând poziționări și alinieri și pe această dimensiune, și în privința respectării drepturilor de autor ale produselor distribuite și pe alte dimensiuni ale comerțului cu China. Cam ca în cazul impozitării companiilor multinaționalelor la nivel global, în spațiile unde fac profiturile și vânzările – potrivit ultimei rezoluții a G7 – și în privința companiilor și produselor chineze, abordările și alegerile care trebuie făcute se apropie cu pași mari. Iar Republica Moldova trebuie să se pregătească din timp și pe această direcție, în perspectiva noilor reglementări democratice care vor avea relevanță globală.