Foarte puțină lume a observat că atunci când Andrei Năstase îi smulse microfonul din mână lui Seriojel, în spatele său se ivi ultrașovinul rus Valerii Klimenko, și acesta își duse fulgerător mâna la buzunarul din spate al pantalonilor săi negri, ca să scoată de acolo cine știe ce. Vă spun eu ce, un șiș. Da, un șiș, pe care era gata - gata să-l scoată și să i-l înfigă lui Năstase în spate, dar ceea ce-l opri era faptul că vreo câțiva oameni erau cu ochii și urechile pe el, printre care și eu. În rest, sala era goală.

Văzându-ne, Valerii Klimenko își retrase mâna ca fript, dar nu se retrase și din spatele lui Andrei, pândind momentul potrivit când noi o să ne uităm în altă parte ca să-și scoată stiletul din buzunar și să i-l înfigă lui Andrei Năstase în spate, care îi smulse lui Seriojel microfonul din mână ca să-i permită în acest fel lui Slusari să-și țină discursul până la capăt. Nu, nu cred că l-ar fi împlântat prea tare, poate doar un pic, că să-l sperie nițel, dar l-ar fi împlântat.

Valerii Klimenko ținea foarte tare la acest jungher.

I-l dăruise unul dintre omuleții verzi când aceștia împânziseră Crimeea. Cu acest pumnal în buzunar, Klimenko a străbătut Crimeea dintr-un capăt în altul, doborând de pe clădiri drapelele ucrainene. Le izbea cu tăișiul lamei până le dădea jos din tocul de fier în care erau arborate. După care le călca în picioare cu furie.

Pe Klimenko îl legau amintiri foarte frumoase de acest șiș, de care, de când s-a întors din Crimeea, nu s-a mai despărțit niciodată.

Îl băgase și azi în buzunarul de la spate, iar când Andrei a sărit la Seriojel și i-a înșfăcat microfonul din mână, brațul i-a zvâcnit automat spre buzunarul din spate, adică spre pumnalul pe care-l ținea noaptea sub pernă.

Pe mulți din sala aia Valerii i-ar fi prăpădit, dar și pe mai mulți de afară, însă el știa că încă nu venise momentul potrivit pentru asta.  Dar era sigur că acesta va veni și într-o bună zi Putin își va trimite omuleții săi verzi și la Chișinău și atunci își va putea folosi și el șișul său. Pe care, până atunci, nu-l scotea din buzunarul de la spate al pantalonilor săi negri și nimeni din sala aia a primăriei nu știa de existența acestuia.

Nu, nu sosise încă momentul potrivit pentru asta, își spuse Valerii Borisovici și se retrase la locul său, așteptând timpuri mai bune pentru a-și folosi și el pumnalul său drag.

Valerii Borisovici Klimenko era sigur că acestea vor veni, poate chiar, de ce nu?, după 11 iulie.

Important era ca șișul să-l aibă tot timpul la el, în buzunarul din spate al pantalonilor săi negri, ca să fie gata în orice clipă pentru a-l scoate fulgerător de acolo și a-l folosi.  

Nota autorului: Acest text este o proză și ar trebui receptat în această cheie.