Și iată că ceea ce scepticii nu s-ar fi așteptat s-a consumat la București, chiar luni, 31 mai, când a fost inaugurat Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență. Alături de Centrul de Competență de la București pentru securitate cibernetică, această instituție urmează să acopere o nouă zonă de expertiză asumată de România la confluența intereselor europene și euro-atlantice, ale cooperării dintre NATO și UE. Evenimentul de la București a fost dublat de o conferință despre securitatea și reziliența democratică în regiunea extinsă a Mării Negre, ambele reprezentând o abordare convergentă a unor politici naționale transformate în instrumente și prezențe concrete la București a unor instituții cu relevanță europeană și euroatlantică. Instituția va fi un real sprijin în Republica Moldova pentru construcția rezilienței și sprijin pentru dezvoltarea componentelor de reformă democratică de la Chișinău orientate spre prezervarea securității.

Reziliența democratică – departe de a fi un panaceu

Reziliența este un concept cu relativă vechime, care a revenit în prim plan odată cu pandemia și presupune supraviețuirea societății, a guvernării, a principalelor atribute și servicii pentru populație în condiții de criză majoră, de evenimente disruptive și situații catastrofale de urgențe civile. Formula de abordare nu este deloc banală și nu presupune doar o limitare a vulnerabilităților existente ale instituțiilor și societății sau diminuarea efectelor amenințărilor și riscurilor sau capacitatea normală de absorbție a impactului crizelor. Este un concept elaborat, cu numeroase abordări și semnificații multiple, cu o dezvoltare exponențială care se adaugă cu fiecare experiență la nivel global.

Reziliența nu este un atribut doar al instituțiilor, statului și autorităților. Nici măcar formulele integrate ale abordării interguvernamentale nu sunt suficiente. Reziliența presupune conlucrarea celor trei nivele - stat/instituții, societate cu organizațiile societății civile, companii, sindicate și, respectiv, cetățean. La nivelul atacurilor teroriste și al războiului informațional, fără aportul societății și al indivizilor, reziliența nu este posibilă. Iar condiția fundamentală pentru a coopera cele trei nivele este încrederea în autoritate.

Firește că nu putem vorbi doar despre reziliență fără a adăuga componenta democratică. Mai ales că o componentă a atacurilor, venite la nivel hibrid sau neconvențional, țintește exact principiile și valorile democratice care sunt utilizate pentru construcția unor arme ce vizează societatea democratică, tocmai pentru că fiecare individ din interiorul ei apără aceste principii și valori. Acestea sunt considerate vulnerabilități, și pentru fiecare dintre ele sistemele autocratice și iliberale construiesc arme pentru a penetra societățile democratice și a le altera deciziile. De aceea, reziliența este legată strict de democrație, orice instrument ce excede principiile și valorile democratice fiind inacceptabil, deoarece alterează fundamental esența societății democratice.

Democrația în sine este o expresie a rezilienței. Împreună cu ideea deschisă a lui Popper și cu prezumarea liberului arbitru al individului, democrația este expresia deciziilor luate de majoritate, cu acceptarea și, după o dezbatere deschisă, pe baza regulilor generale ale schimbului de idei, argumente și contra-argumente, într-un spațiu public la care are acces tot sociosul chemat ulterior să voteze alegerile și deciziile. De aceea democrațiile sunt mai reziliente prin natura lor, pe termen lung, iar regimurile închise, autocrațiile și sistemele iliberale sunt reziliente doar conjunctural și vremelnic.

Cât despre componenta de încredere între cetățean, societate și decident, politician, ales, aici chiar și sistemele democratice sunt vitregite de ruptura dintre leadershipul politic și elitele profesionale și naturale ale societății. Opțiunile propuse de toate partidele politice pot fi considerate de societate și de cetățeni drept insuficiente sau nepotrivite, fiind vorba de a alege din spațiul de oferte posibile. Apoi succesiunea de guvernări cu toate partidele politice care au promis, au adunat voturi și nu au livrat la nivelul așteptărilor reduce de asemenea încrederea. În fine, dar nu în cele din urmă, există și criterii obiective intrinseci ale societății care duc la lipsa de încredere din interiorul societății, între cetățeni, vecini, lipsa de solidaritate și banalul sprijin pe care îl acorzi celui de lângă tine, unul din criteriile fundamentale de constituire a comunităților.

Reziliența societală și lecțiile învățate din pandemie

La București, au participat la inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență autoritățile române, de la Președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, la secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič. Centrul este destinat atât României și instituțiilor sale, dar și componentei membrilor NATO și UE și partenerilor din Balcanii de Vest și spațiul estic. Atragerea interesului ambelor componente duce la susținerea lor, transformarea în Centru de Excelență NATO și acceptarea ca punct de cooperare UE- NATO.

Președintele României, Klaus Iohannis, a remarcat, în discursul său, provocările și amenințările, inclusiv din registrul neconvențional, la adresa statelor și societăților care fac parte din comunitatea europeană și euroatlantică de valori care se diversifică și devin din ce în ce mai greu de combătut. Între conceptele și instrumentele de acțiune adecvate pentru a răspunde acestor provocări se află și reziliența, cu precădere când este vorba despre provocări și amenințări eterogene, sofisticate și numeroase, trebuie să implice niveluri multiple ale administrației și societății. Președintele României a adăugat faptul că democrațiile sunt vizate în special de astfel de amenințări, dar trebuie în același timp spus și că, pe termen lung, democrațiile sunt și cel mai bine echipate pentru a le răspunde.

Reziliența societală este parte a problematicii mai complexe a rezilienței şi un indicator în sine al complexității activității în domeniul rezilienței necesar pentru contracararea oricărui eveniment disruptiv, care accelerează anumite tendințe, cu atât mai mult într-un context inedit și defavorabil precum pandemia și marile crize și urgențe civile. “Așa a început acțiunea României de creare a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență”, care răspunde unui set întreg de provocări și amenințări – de la provocările generate de tehnologiile emergente și disruptive și provocările la adresa sistemelor de comunicații sau a infrastructurii de transporturi, la necesitatea unui răspuns eficient la crize și urgențe complexe și asigurarea post-criză a continuității guvernării și a serviciilor esențiale.

Prioritățile, grupurile de lucru și domeniile Centrului de Excelență de la București

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a reamintit că Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) vizează sprijinirea eforturilor de consolidare a rezilienței UE, NATO, a membrilor UE și NATO și a statelor partenere ale celor două organizații, pentru a răspunde provocărilor actuale. Astfel, E-ARC va asigura o platformă pentru discuții strategice, instruire și exerciții, dezvoltarea de concepte, precum și furnizarea de lecții învățate și va permite dezvoltarea de diferite programe și inițiative în domeniul rezilienței, pe următorii trei piloni:

-         combaterea/reducerea riscurilor prin anticipare și adaptare;

-         dezvoltarea de instrumente analitice și bune practici;

-         cooperare practică în domeniul educației și instruirii și exerciții comune.

În cadrul E-ARC vor funcționa o serie de grupuri de lucru complexe, care se vor concentra pe teme precum

-         reziliența societală;

-         reziliența în domeniul tehnologiilor emergente și disruptive;

-         reziliența sistemelor de comunicații și a noilor ecosisteme tehnologice;

-         reziliența față de crize și urgențe complexe;

-         reziliența în domeniul asigurării continuității guvernării și a serviciilor esențiale;

-         reziliența infrastructurii de transporturi;

-         reziliența statelor din vecinătatea NATO și UE la influențele antioccidentale ale actorilor statali și non-statali.

Practic, prezentarea făcută de Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a acoperit mai degrabă substanța operațională a conceptului de reziliență la nivelul priorităților românești, aliate și europene. Fără a fi o acoperire exhaustivă, avem de a face cu principalele domenii asigurate: reziliența societală, piatra de temelie a formulei fundamentale de definire a conceptului, în varianta democratică; reziliența în domeniul tehnologiilor emergente și disruptive, componentă a securității tehnologice; reziliența în crize și urgențe complexe, componentă a deciziei în criză; reziliența în domeniul continuității guvernării și serviciilor, care face parte din obiectivele fundamentale ale rezilienței statale și instituționale; reziliența la amenințările influențelor antioccidentale ale actorilor statali și non-statali, componentă a războiului informațional, cu relevanță majoră în spațiul din vecinătatea NATO și UE.

Pe toate domeniile abordate, există substrat politic și de interes național, iar portanța este direct relevantă pentru prioritățile actuale ale hărții de riscuri, amenințări și vulnerabilități în spațiul hibrid. Iar constructul rezilienței devine relevant, în contextul priorităților centrului de excelență de la București, pentru sprijinirea cu precădere a partenerilor din spațiul estic, pe subiectul războiului informațional, dar și al experienței lecțiilor învățate și bunelor practici în cadrul crizelor majore disruptive, pentru aliații și partenerii state democratice. O agendă solidă și cuprinzătoare, care merită toată atenția în dezvoltările ulterioare.