Înainte să se culce, fosta deputată se rugă ca Dumnezeu s-o țină în viață pe seniora Eliza, măcar până a doua zi dimineață.

Ele dormeau în aceeași cameră. Paturile lor se aflau doar la cinci pași distanță unul de altul, în așa fel ca fosta deputată din parlamentul din Chișinău să poată interveni în orice moment, dacă i s-ar întâmpla ceva bătrânei.

Doamna Popa stinse lumina și se băgă în pat, dar nu-și închise ochii. Stătea cu ochii deschiși și cu urechile ascuțite, ascultând cum respiră bătrâna. Hârâia și uneori i se oprea respirația, pentru câteva secunde, iar când i se întâmpla asta pe fosta deputată o treceau toate apele. Apoi respirația îi țâșnea zgomotos pe gură și doamna Popa își revenea și ea, dar îl implora pe Dumnezeu să-i audă ruga.

Fosta deputată luase drumul bejeniei după ce partidul ei pierduse alegerile și membrii lui începură să fie persecutați și dați într-o parte de peste tot. Mai bine de un an își tot căutase de lucru, dar, pentru că nu știa italiana, nu-și putu găsi vreun job mai decent. Nu o ajutase nici faptul că a fost deputată. Asta o ajutase doar ca să poată împrumuta bani și împrumutase destui până acum, iar ultimului creditor îi lăsase în gaj legitimația sa de deputată.

Când i se termină și acești bani și i se adresă unui alt bogătan s-o împrumute cu niște bani, spunându-i că ea a fost deputată, la Chișinău, acesta o privi ca pe o nebună și o goni afară. Atunci și se hotărî doamna Popa să îngrijească bătrâni bolnavi sau abandonați de copii.  Primul bătrân pe care îl îngriji fu senior Roberto și acesta era foarte încântat că era asistat de o fostă deputată din Chișinău. Le povesti despre asta chiar și bătrânilor din curte.

Acum doamna Popa o îngrijea pe seniora Eliza, cu care trăia în aceeași cameră și, în aceeași casă, cu fiica ei și ambele se purtau foarte bine cu ea. O plăteau la timp. O hrăneau și îi permiteau între orele 17.00 și 19.00 să se plimbe prin oraș.

De câteva săptămâni însă, bătrâna se simțea rău și doamna Popa se ruga în fiecare seară ca aceasta să nu moară și ea să ajungă din nou pe drumuri. Să mai trăiască cel puțin încă două luni, până își va da ea toate datoriile.

Senior Roberto la care lucrase până atunci, într-o bună zi, începu să arunce în ea cu scaune și farfurii. Cu o farfurie a nimerit-o în umăr, de a doborât-o la pământ. Se temea să nu dea iar peste vreun nebun ca Roberto. Spre deosebire de care, seniora Eliza și fiica ei, Emilia, se purtau cu mănuși albe cu ea și o mai și plăteau la timp.

Fosta deputată adormi undeva după ora trei, iar dimineață alergă la patul bătrânei. Seniora Eliza trăia. Dumnezeu îi ascultase ruga. Doamna Popa o îmbrățișă și bătrâna o privi cu ochii mirați. Deci nu trebuia să-și facă bagajele și să-și caute în altă parte de lucru. Deci va putea să-și dea toate datoriile, se gândi fosta deputată, în timp ce se așeză pe marginea patului cu o farfurie în mână și începu s-o hrănească, aproape cu forța, pe bătrână.

Notă: Acest text este o proză și trebuie receptat în această cheie.